Linkuri accesibilitate

La 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei.... (VIDEO)


Un fotograf ceh „bântuit” de invazia din 1968
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:13 0:00

Un fotograf ceh „bântuit” de invazia din 1968

...relațiile cu Rusia sunt din nou subiect de dispută la Praga.

Cehii și slovacii marchează marți împlinirea a 50 de ani de la ocuparea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, care a pus capăt unei mișcări de reforme rămasă în istorie ca „Primăvara de la Praga”.

Aniversarea vine pe fondul unor dispute în interiorul societății cehe pe tema relațiilor cu Federația Rusă, care are câțiva susținători influenți pe scena politică cehă actuală.

La invazia din 21 august 1968 au luat parte militari din Uniunea Sovietică, Germania de est, comunistă, Polonia, Ungaria și Bulgaria. România, deși membră în Pactul de la Varșovia, nu a participat și a condamnat invazia ca pe amestec în treburile interne ale unui stat suveran.

1968. Cum a zdrobit Uniunea Sovietică Primăvara de la Praga
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:41 0:00

Invazia a fost urmată de o perioadă de așa-numită „normalizare”, proces prin care Cehoslovacia a fost îndepărtată de proiectul așa-numitului „socialism cu față umană” și transformată într-una din cele mai dogmatice și mai pro-sovietice țări din blocul comunist.

Nu există cifre oficiale despre victimele invaziei don 1968, dar cei mai mulți istorici vorbesc despre peste 130 de morți și sute de răniți.

Militarii sovietici s-au retras din Cehoslovacia abia după căderea zidului Berlinului, la începutul anilor 1990. Astăzi Cehia, la fel ca Slovacia, este membră în NATO și UE.

Marți, cu ocazia aniversării unei jumătăți de secol de la invazia „armatelor frățești, cum le numea propaganda sovietică, președintele Slovaciei Andrej Kiska urmează să rostească o alocuțiune televizată care va fi transmisă și în Cehia, la solicitarea televiziunii publice cehești.

Opt ruși curajoși
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:57 0:00

Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru vederile sale pro-ruse, a spus că nu vede necesitatea să țină vreun discurs, căci el a condamnat invazia chiar atunci când s-a produs, pe când era student.

Zeman a avut mai multe remarci pro-ruse care au stârnit proteste nu numai la el acasă, ci și în străinătate – de pildă, când recomandat Ucrainei să se împace cu gândul pierderii Crimeii, și să ceară mai bine compensații bănești de la Moscova.

În zilele dinaintea aniversării ocupării Cehoslovaciei, liderul Partidului Comuniștilor din Cehia, Vojtech Filip, a declarat că invazia din 1968 a fost opera „ucrainenilor”, nu a rușilor, așa că expresia populară că atunci „au venit rușii” este incorectă. Filip a explicat că mulți conducători civili și militari ai Uniunii Sovietice erau de fapt ucraineni, în frunte cu Leonid Brejnev.

Remarcile lui Filip au fost criticate de opoziția pro-occidentală cehă și chiar de unul din liderii mai liberali ai partidului comuniștilor, Jiri Dolejs.

Cea de a 50-a aniversare a invaziei vine într-un moment când comuniștii cehi, nereformați, au cea mai mare putere politică din 1989 încoace, în schimbul susținerii unui guvern de coaliție condus de premierul populist Andrej Babis.

Vox populi: ce știu moldovenii despre invazia sovietică în Cehoslovacia?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:14 0:00

Potrivit autorităților din Slovacia lui natală, multimiliardarul om de afaceri Babis a fost colaborator al fostei poliții secrete comuniste, StB. El neagă această acuzație, ca și pe aceea că a folosit în mod ilegal fonduri de la UE pentru una din firmele pe care le controlează.

Printre manifestările programate la Praga cu ocazia aniversării invaziei din 1968 se numără un concert în centrul orașului, la Vaclavske Namesti, unde cetățenii neînarmați au stat în urmă cu 50 de ani în fața tacurilor sovietice venite să înăbușe mișcarea de reforme, încercând să-i convingă pe soldați să plece acasă. Pe rețelele sociale se anunța o participare masivă la adunarea comemorativă, care va fi cel puțin în parte și un protest față de președintele pro-rus Milos Zeman și premierul fost „securist” Andrej Babis.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG