Linkuri accesibilitate

Kołakowski despre Sartre și orbirile voluntare


Cuvintele au neîndoios consecințe, mai cu seamă atunci când sunt rostite de personalități cu ambiții profetice. Cum ajung intelectuali de marcă, spirite de o incontestabilă subtilitate, să îmbrățișeze doctrine situate la antipodul umanismului? Este problema rinocerizării, a sacralizării unui scop deliberat nebulos a cărui atingere implică inevitabil recursul la mijloace abominabile, a orbirii voluntare, a năzuinței nesăbuite spre o înfăptuire a mileniului hic et nunc. Cum este posibilă orbirea intelectualilor, cum se exercită magnetismul radicalismelor utopice, particulariste (fascismul) ori universaliste (comunismul)? Sunt întrebări perfect legitime ridicate de François Furet în Le passé d’une illusion, reluate de Monica Lovinescu în eseurile sale (exemplare exerciții de gândire politică, multe strânse în volumul Etica neuitării apărut la Humanitas în 2008).

Despre Sartre a scris Leszek Kołakowski în volumul al III-lea, Prăbușirea, din magistrala sa trilogie Principalele curente ale marxismului (trad. rom. de S. C. Drăgan, Curtea Veche, 2010). Recomand oricând trilogia tuturor celor interesați de rolul ideilor în istorie, de destinul marxismului, de relația dintre marxism, leninism, stalinism și alte orientări din acest univers doctrinar, de convertirea utopiei în practici terorist-totalitare, dar și de aventura revizionismului marxist în anii ’60 și rolul acestui curent în dezintegrarea monolitului dogmatic. Iată un pasaj dedicat lui Sartre:

„Fiind încredințat că partidul comunist reprezintă aspirațiile proletariatului, Sartre nu doar s-a aliat o vreme cu comunismul politic, dar a și aclamat Uniunea Sovietică, în ultima fază a stalinismului drept cea mai mare speranță de eliberare a umanității. Întreaga lui activitate politică a fost viciată de teama de a nu fi în situația tipică a unui intelectual care condamnă niște evenimente pe care nu are nicio putere de a le influența; pe scurt, ideologia sa a fost cea a unui manqué politic nutrind ambiția neîmplinită de a se afla de partea bună”. (Prăbușirea).

Cu diferența că lui Sartre nu i s-a imputat, vreme de decenii, un pariu politic lamentabil. Că a fost tratat cu imens respect, în pofida unor declarații pro-Stalin nu mai puțin infamante decât cele ale lui Heidegger din perioada 1933-1934 la adresa nazismului. Că nu s-au scris, după știința mea, teze despre ontologia sa culpabilă de a fi generat ori justificat acțiuni criminale. La fel, deși a fost până la sfârșitul vieții un comunist convins, Georg Lukács continuă să fie privit ca o figură perfect respectabilă. Cartea sa, scrisă în anii stalinismului dezlănțuit, Die Zerstorung der Venunft (Distrugerea rațiunii) este o apologie nedisimulată a unui obscurantism devastator. Dar Lukács este în continuare un idol pentru mulți stângiști și nu doar pentru aceștia.

Trilogia lui Kołakowski rămâne o operă de mare erudiție, de o rigoare și de o inteligență morală inegalabile, punctul culminant al unui efort probabil nedepășibil de analiză și interpretare a marxismelor trecute și prezente, reale și imaginare.

XS
SM
MD
LG