Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: „Românii aşteaptă o guvernare la înălţimea moştenirii ce ne-a fost încredinţată, vor lideri politici responsabili, cinstiţi”


Preşedintele Klaus Iohannis la ședința solemnă a Parlamentului de la București, 28 noiembrie 2018
Preşedintele Klaus Iohannis la ședința solemnă a Parlamentului de la București, 28 noiembrie 2018

Discursurile pronunțate la ședința solemnă a Parlamentului la celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire.

N-au fost multe ocazii ale camerelor reunite care să aibă ca rezultat ceva solemn. Poate doar atunci când a vorbit Regele Mihai. Și ca să nu se dezmintă nici cu ocazia Centenarului Marii Uniri, politicienii români s-au așezat la microfon. Am ales doar trei și începem cu doamna premier Viorica Dăncilă. După un mesaj de „pace politică” și „eu cred în consens”, doamna Dăncilă a dat niște lecții.

„Trebuie să ne rezolvăm singuri problemele din România. Prin noi înşine, nu prin alţii, trebuie să fie deviza noastră. Poţi să critici, dar ca român, când vorbeşti despre România, trebuie să dai dovadă de echilibru. Trebuie să militezi ca ţara ta să fie tratată cu respect. Să faci ce-ţi stă în putere ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii europeni.”

În ordinea funcțiilor din stat, doamna Dăncilă a vorbit după președintele Klaus Iohannis. Și acesta, după o scurtă adresare profesorală pe teme istorice, și-a ales majoritatea parlamentară drept subiect de discurs.

„(…) Românii aşteaptă o guvernare la înălţimea moştenirii care ne-a fost încredinţată, vor lideri politici responsabili, cinstiţi şi care să-şi propună obiective politice ambiţioase pentru România, nu pentru interesele lor vremelnice. (…) Ascultaţi vocea românilor, recuplaţi-vă la interesele naţionale, ridicaţi-vă la demnitatea Centenarului şi nu îl dezonoraţi! (…)

Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor...

Este încă timp să reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor şi nici nu corespund standardelor europene de drept. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor pentru care sunt atât de respectaţi în Uniunea Europeană, nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale codurilor penale care sunt în congruente cu o democraţie veritabilă.”

În fine, Liviu Dragnea. Mesaje de patriotism, înălțătoare, dar cu puternic iz naționalist-protecționist, că doar așa e cântecul vremurilor.

„Suntem oameni politici. Ne aflăm într-o competiţie permanentă. Ne criticăm, dar din păcate se merge prea departe. Trebuie să fim în primul rând români, să fim oameni politici, dar să fim patrioţi când vine vorba de România. Să fim români înainte de orice atunci când votăm în Europa. Să ne stabilim obiectivele pe care să le susţinem cu toţii pe o singură voce, pe limba românească. Să nu mai fie ca atunci când europarlamentari români au votat în Parlamentul European împotriva României. Să încetăm acest război dintre români şi români pe care îl ducem în afara ţării şi în interiorul ţării.”

XS
SM
MD
LG