Linkuri accesibilitate

Karl Marx între Prometeu și Gregor Samsa


Acum mai bine de două decenii și jumătate, doctrina leninistă, baza dictaturilor comuniste, primea o lovitură mortală. Organizat de acoliții secretarului general la PCUS, Mihail Gorbaciov, puciul avortat lamentabil din august 1991 a probat eșecul instituțional, social și moral al sovietismului. Gorbaciov se făcuse vinovat, în ochii lor, de trădarea principiilor comuniste, de abandonarea dogmei sacrosancte a „rolului conducător al partidului”. Dar bolșevismul era el însuși o versiune a marxismului și încă una hegemonică. Sigur, a existat marxism occidental, dar el a rămas mai degrabă un exercițiu abstract și speculativ.

În locul libertății promise de fondatorul materialismului istoric, s-a născut, cât se poate de concret, universul concentraționar. „Omul Nou” s-a dovedit o himeră funestă, un proiect menit să distrugă omul interior. Prometeu dezlănțuit, titanul rebel celebrat de Shelley, unul dintre poeții favoriți ai lui Karl Marx, s-a metamorfozat în Gregor Samsa, simbolul dezumanizării, al degradării la condiția de insectă. În locul unei asociații libere a producătorilor, s-a constituit ceea ce elevii lui Lukács, Ágnes Heller, Ferenc Fehér și György Markus au numit dictatura asupra nevoilor umane. Și totuși, evidențele atât de limpezi ale naufragiului utopiei marxiste par să fie ignorate de unii care se obstinează să caute răspunsuri acolo unde ele strălucesc prin absență.

Sunt resuscitați marxiști desueți ai altor timpuri, proliferează aproximații mai mult decât îndoielnice, se invocă presupuși marxiști pentru a legitima un demers teoretic care a capotat indubitabil în plan economic și social. Ni se spune, de pildă, că filosoful britanic John Gray ar fi marxist. Oricine a citit cărțile lui Gray știe că este un gânditor liberal critic. Într-un număr mai vechi al revistei The New Republic, Gray supunea unei critici devastatoare iluziile marxizante ale teoreticianului literar Terry Eagleton și ale istoricului Eric Hobsbawm („The Return of an Illusion”, TNR, 14 iulie 2011, pp. 26-30). Se fantasmează, din nou, febril și se disprețuiesc experiențele revelatoare și tragic-instructive ale unui trecut nu prea îndepărtat.

Nu știu dacă mulți din cei la care mă refer au citit cartea istoricilor Aleksandr Nekrich și Mikhail Heller, Utopia in Power. În caz că da, mă întreb ce concluzii vor fi tras din această analiză detaliată a catastrofei sovietice. Ceea ce Robert C. Tucker a numit transformismul bolșevic a costat imens, a rezultat în anihilarea a milioane de vieți umane și în irosirea aberantă a milioane de destine. Ceea ce Marx mai poate spune azi ține eventual de antropologia filosofică (problematica alienării, a reificării), de sociologia politică (analiza dominației, a birocrației și a statului), de istoria spiritului revoluționar, de avatarurile metodei dialectice, nu de economie.

Ceea ce surprinde Kołakowski este tocmai hybrisul aflat în inima demersului marxist, acea convingere febrilă că radicalismul filosofic și politic pot oferi soluții imediate, aici și acum, marilor frământări ale condiției umane dintotdeauna. Marx îl considera pe Prometeu eroul său favorit, iar numeroși marxiști (inclusiv filosoful clujean Gall Ernő, în anii ’70, într-o carte intitulată Idealul prometeic) s-au identificat nu numai cu gestul marii răzvrătiri prometeice, ci și cu ideea însăși a dreptului umanității de a se sustrage sacrului și de a aboli divinitatea. Alți urmași ai lui Marx, în primul rând Adorno și Horkheimer în Dialectica Iluminismului, dar și Marcuse în Eros și civilizație, vor lumina această tensiune, capcană creată de cultivarea frenetică a mitului progresului, pandant de fapt al logicii randamentului (istoric, economic, politic), al unei viziuni din care dispare ireductibilitatea drepturilor umane și, în primul rând, a dreptului la a nu fi dependent de altcineva (individ ori instituție). Horkheimer vorbea, pe bună dreptate, despre triumful Rațiunii instrumentale și distrugerea Rațiunii critice (doar că el se axa pe un capitalism detestat în loc să examineze totalitarismul de tip sovietic, nu doar cel nazist).

Unitatea socială proclamată de Marx era evident altceva decât omogenizarea forțată și uniformizantă a mușuroiului de furnici șigaliovist. Când a citit Catehismul revoluționarului de Neceaiev, Marx s-a scuturat înfiorat de indignare, s-a revoltat în chip real, nu a simulat. Dar, dincolo de această delimitare tranșantă, rămâne faptul că în marxism este codificată oroarea în raport cu proprietatea privată în numele egalitarismului socialist și al unei obsesii a rupturii continuum-ului istoric. Marx vede „saltul din imperiul necesității în acela al libertății” drept o cenzură apocaliptică în succesiunea ontologică a faptelor și trăirilor umane. Este ceea ce preconizează astăzi un Alain Badiou când exaltă ceea ce el numește „evenimentul”.

Prometeu i-a sfidat pe zei, dar nu a putut să înlocuiască ordinea veche cu una mai bună. Lumea fără zei este una care și-a pierdut centrul, nu pentru că zeii ar fi întruparea perfecțiunii, ci pentru că în absența lor dispare însăși șansa salvării noastre. Transformat în insectă, Gregor Samsa nu are cum să se salveze. A devenit parte a unui alt regn, ascultă de alte chemări și instincte. Pentru Homo Sovieticus, însăși amintirea anilor pre-revoluționari, a efervescenței intelectuale a Rusiei, era de negândit. În universul apăsător al comunismului real, falsa unitate celebrată ideologic și impusă în chip terorist-polițienesc anihilează posibilitatea de a ști cum să spui nu. Este de fapt extincția negativității, evaporarea a ceea ce Hegel numea conștiința nefericită, deci o pozitivitate încremenită, amorțită, amorfă, mută.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG