Linkuri accesibilitate

„Deși pare calmă, societatea moldavă se află într-un suspans care poate genera reacții din cele mai nebănuite”


Maria Șleahtițchi.

Jurnalul săptămânal cu Maria Șleahtițchi.

Născută în 17 ianuarie 1960, la Ștefănești, Florești. A absolvit Facultatea de litere la Universitatea de stat Alecu Russo din Bălți. Doctor în filologie. A activat ca profesor, în cercetare și în administrare la Universitatea din Bălți și la Universitatea de Stat din Moldova. Autoarea a douăsprezece cărți. În prezent activează la AȘM.

Luni. Poezie și Politică

Dimineața deschid calculatorul și îmi verific poștele. Citesc pe FB ciclul de poeme publicat de Adrian Alui Gheorghe în revista „Vatra”. Îmi reține atenția fragmentul din cronologie: „De ce nu ar fi carnea mea bună de mâncat? / Adică o privighetoare vă lasă gura apă, / şi o ciosvârtă de om vă face greață? / – Ce ne deosebește decisiv de fratele nostru, porcul? / – Cuvântul. // Chiar atâta rău poate face cuvântul cărnii, / că o spurcă iremediabil?” Înțeleg ce și de ce scrie.

Îi răspund printr-un poem-replică „Și carnea mea era înfulecată cu poftă/ mai hulpav/ decât carnea cangurului australian decât carnea de porc de privighetoare// Mustea /încă mustea/ Cuvântul/ în fluidele vii prelinse peste jăraticul pizmei voastre / fără sfârșit”. Așa mă fac cu un poem (un bruion, firește, dar scris din prima). Știam ce și de ce scriam astfel.

Spre seară redactez textul pentru rubrica mea din revista „Contrafort”, „Între viață și cărți”. Eseul se va numi „Vremuri și’vremi’”. Dacă l-aș reproduce aici, mi-ar umple tot spațiul rezervat Jurnalului săptămânal, de aceea pun doar un fragment, pe acesta: „Continuă gâlceava între coaliția de guvernare și președinție.Președintele, prin activitatea sa oficială, este mai degrabă reprezentantul Rusiei în Republica Moldova, un fel de a doua ambasadă, dar cu mult mai multe „oportunități”. Totodată, politica lui menține duhul revanșard al electoratului său, alimentându-i speranțele de ocupare a tuturor ramurilor puterii în stat. Pe de altă parte, vocile opoziției, dar și unii comentatori politici (mai mult sau mai puțin echidistanți) vorbesc de jocul „de-a confruntarea” între parlament, guvern și președinție. Având în spate înțelegeri oculte, puterea ar munci în unison. Ideea pare credibilă, întrucât ar fi de admis că protagoniștii puterii se motivează reciproc, iar așa-zisele confruntări, retorica beligerantă sunt mesaje trimise atât spre exterior, cât și spre bazinul electoratului, spre a-i înlătura breșele din baraj. Cu toate acestea, coincidența cvasitotală a intereselor politice în arcul puterii devine puțin probabilă prin asumarea deschisă a factorului rusesc în politica președintelui Republicii Moldova. Riscant joc”.

Marți. Administrare la nivel înalt

Zi istorică pentru statul Republica Moldova, sărac și depopulat, dar bogat în președinți... Azi s-a produs un fel de ștafetă de funcții. Socialistul Dodon a fost suspendat (temporar), iar democratul Candu a intrat (tot temporar) în interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova. Am urmărit spectacolul depunerii jurământului de către proaspătul ministru al Apărării, în incinta Reședinței de Stat. Toate atributele erau prezente, doar că jena, disconfortul, nefirescul înlocuise presupusa atmosferă festivă. Și protagoniștii, care respectau tabietul, prin privirile evazive, prin gesturile neduse până la capăt sau făcute prea rapid (bunăoară, sărutarea drapelului de către ministru) trădau nesiguranță. Deși pare calmă, societatea moldavă se află într-un suspans care poate genera reacții dintre cele mai nebănuite. Nu trebuie scăpat din vedere nici o clipă că agenda președintelui suspendat, care mâine probabil va reintra în funcție, se face la Kremlin, nu în reședința de pe str. Nicolae Iorga.

La cină, o friptură de vânat, brânză (de toamnă, e-he! de la oile fericite din valea Răutului, de pe imașurile din Pastrioka) și un Negru de Ștefănești.

Miercuri. Aniversare

Vine o vreme când zilele de naștere ale oamenilor dragi sunt comemorate cu o lumânare aprinsă. Pentru odihna sufletului roabei tale Maria. Am cunoscut-o într-o toamnă târzie, la Cernăuți, în anul 1979. Avea doar 47 de ani. Răspândea un parfum fin, avea unghiile îngrijite, de un roz pastelat. Purta o frizură scurtă, ondulată. Ne-am plimbat pe strada pietonală Olga Kobâleanskaia, fosta Flondor în interbelicul românesc. Noi două, fetele, și ei, băieții... Îmi vorbea cu drag de fiul ei, soldat în termen în armata sovietică dislocată la Cernăuți. Peste doi ani, fiica mea avea să-i moștenească multe trăsături. A fost iubitoare de viață, și-a adorat fiii și soțul, i-au fost dragi nepoatele, a rămas până în ultima zi în casa părintească. În ianuarie 2008 s-a întors în țărâna natală a Târnovei, unde odihnește întregul ei neam. Azi ar fi împlinit 85 de ani.

Joi. (S)Cădere

Tristețe, descurajare, chipuri alungite. La Academia de Științe a Moldovei, unde mă aflu cu serviciu, începe ședința Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică, cu o prezență lărgită, fiind invitată conducerea tuturor institutelor Academiei, în formatul ei vechi, deja vechi. Modificarea legislației cu privire la știință și inovare impune schimbări esențiale în organizarea cercetării din Republica Moldova. Academia de Științe, înființată în 1961, devine, începând cu data de 20 februarie 2018, altceva, confuz deocamdată, prin care toată cercetarea științifică iese din structura Academiei, inclusiv biblioteca care îi legitima existența. Se poate că cei care au gândit reforma (o emanație a Centrului de reforme al Guvernului) au un proiect fezabil de înnoire și eficientizare a acestui domeniu de activitate socială, complicat și subtil, dar întrebarea care mă necăjește este de ce trebuie să dărâmi lucrurile care merg oarecum bine, în loc să le îmbunătățești atât la nivelul managementului, cât și la cel al cercetării propriu-zise? Mă uitam la oamenii care au stat la baza acestei instituții (repet: complexe, speciale, de durată) și mă încerca un sentiment de inutilitate. Ca indivizi, oricât de talentați și performanți am fi, ne putem pomeni, fără drept de apel, inutili în fața deciziilor politice. Nici nu mai contează ale cui ar fi ele.

Vineri. Unirea

Idealul și speranța noastră, Unirea intră în cotidian. S-a pornit un fel de mobilizare (cu planuri de activități și agende) dedicată Centenarului Marii Uniri. Firească și necesară angajare, mai cu seamă că Unirea ar fi prilejul fericit de a ne afla laolaltă în Uniunea Europeană, spre care tindem, inclusiv oficial, prin semnarea Acordului de Asociere. Totodată, conjuncturismul și oportunismul moldovenesc („noi în general nu punem preț pe importanța istorică a Unirii din 1918, dar este bine să-o sărbătorim”) m-a amărât și mi-a adâncit scepticismul. În societatea noastră lucrurile n-au mers pentru că am avut conducători duplicitari, comozi, perfizi, jucându-și politica la două capete. Îmi pare rău să spun, dar se observă de la o poștă, că ideea Unirii este folosită de unii mai cu seamă ca șansă de accedere în noul parlament. Bine-ar ar fi fost însă ca Unirea să ne unească într-un adevărat proiect național, cu lideri credibili și carismatici, dar nu în interese personale sau de grup!

După geam, ceața se subțiază și se anunță o zi cu multă lumină.

XS
SM
MD
LG