Linkuri accesibilitate

„Când e vorba de negocieri cu separatiștii trebuie să fim mai duri, dar noi ca de obicei tot cedăm și cedăm”


Anatol Croitoru.

Jurnalul săptămânal cu Anatol Croitoru

Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”.

Luni

După o zi de odihnă, îndeosebi că duminică a fost ziua de naștere a scumpei mele soții Anastasia m-am trezit mai devreme, deoarece mai avem de lucru la reparația casei, reparație pe care am început-o acum vreo doi ani, datorită salariilor mici pe care le au majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Între timp soția a muls caprele și eu le-am dus la păscut pe malul Nistrului. Noi locuim la vreo 300 metri de Nistru. După aceasta m-am întors grăbit acasă, împreună cu soția am luat micul dejun și ne-am apucat de lucru. Și așa până la prânz și apoi până seara... Înainte de somn am făcut un duș.

La programul de știri prezentat de Televiziunea publică am aflat că deși cu mare întârziuere, în sfârșit autoritățile se pregătesc să deschidă podul de la Gura Bâcului și Bâcioc.

Marți

Dimineața împreună cu soția luâm micul dejun și din nou la treabă: îmi duc animăluțelepe malul Nistrului. Întorcându-mă acasă am fost sunat de președintele Uniunii Veteranilor de război din Republica Moldova dl. Mihai Balan. Dnul Balan m-a rugat să merg la Pohrebea și să clarific care este soarta invalidului de război Tudor Stârcul referitor la pensia pe care o primește. Eu eram la curent despre ce era vorba și i-am răspuns imediat. Dnul Stârcu nu era inclus în listele invalizilor de război la care conform Hotărârii de Guvern trebuia să li se majoreze pensia până la 3500 lei.

Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.

Miercuri

Mă trezesc dis-de-dimineață, adică la 5.30, este tura mea de serviciu la Palatul Republicii. De ceva timp lucrez paznic la Palatul Republicii din capitală și fac naveta Coșnița-Chișinău. Deși eu stiu că trebuie să ajung la timp, din păcate nu este așa deoarece microbusul care trece prin Coșnița vine de la Doroțcaia deja supraîncărcat cu călători. Și oricum acesta mai trece și prin satul Pârâta. Trebuie să constat cu regret că cei 35 km îi parcurge într-o oră și jumătate, la care se mai adaugă și ambuteiajele din Chișinău și... întârzii la serviciu. Într-o situație similară sunt și ceilalți călători. Consider că vinovatel principale sînt primăriile din satele Doroțcaia, Coșnița și Pârâta care nu sunt cointeresate să suplinească numărul de rute sau să pună pe rută transport direct. Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic...

Deși oficial eu nu mai exercit funcția de președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”, de-facto, îmi continuu activitatea de ajutorare și susținere a conaționalilor mei din partea stângă a Nistrului. Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.

Joi

Desi e ora matinală ziua de muncă a luat sfârșit, a venit tura de schimb și am transmis colegului obiectul intact. După care m-am pornit spre Gară, de la Piața Centrală am cumpărat o piesă de schimb pentru mașina de spălat, m-am dus la frizer după care m-am deplasat in satul natal.

La radio am auzit că se preconizează după un an și ceva discuții in formatul de negocieri la care sunt invitați și reprezentanții Tiraspolului. Nu știu ce vor hotărî acolo, dar sunt convins că nimic bun, asta e deja o tradiție de a se plimba, ei nu negociază deoarece noi cetățenii si autoritățile de la Chișinău suntem prea buni și modești. Atunci când e vorba de negocieri cu separatiștii trebuie să fim mai duri, dar noi ca de obicei tot cedăm și cedăm.

Am revenit la reparația de acasă. Îmi doresc foarte mult ca până la Crăciun să reușim să terminăm lucrul.

Vineri

Dimineața împreună cu soția am luat micul dejun, după care am dus caprele la păscut. Pe malul Nistrului am văzut o priveliște parcă ruptă din Rai: vreo 20 de lebede albe și mari stăteau chiar pe ape.

Întors acasă m-am pregătit să merg la Chișinău cu niște treburi. La microbus s-a repetat calvarul zilei de miercuri: mulți călători, spațiu puțin în microbus și o mulțime de timp pierdut. În fața Casei Presei m-am întâlnit cu dnul Mihai Dârul care locuiește în satul Lunga, raionul Dubăsari – dat care la moment se află sub jurisdicția regimului separatist de la Tiraspol, dar de facto al Federației Ruse. Dnul Dârul a fost un voluntar activ și a rămas cu multe dureri în suflet.

Trebuie să recunosc că astăzi unii dintre cei care au luptat cu arma în mână în 1992 au renunțat la cauza luptei lor, acceptând unele beneficii imediate oferite de separatisți, dar, asta este. Dnul Dârul a fost și a rămas un om cu verticalitate și demn de urmat.

Îmi organizez timpul cât se poate de rațional, așa încât repede să mă întorc acasă, unde mă așteaptă reparația, dar împreună cu soția Anastasia ne mobilizăm și o să așteptăm nepoțeii să ne colinde într-o casă curară și cu multă-multă căldură sufletească.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG