Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Oxana Iuteș

„Jurnalistul corect și credibil a fost mereu la modă”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:46 0:00
Link direct

Născută în 12 august 1978 în satul Gotești, Cantemir. După ce a absolvit liceul la Cahul, a făcut Jurnalism și științe ale comunicării la Chișinău, la USM. A muncit în radio, după care a trecut la TV. A realizat o serie de reportaje-istorii, parte a campaniilor sociale și nu numai, și a fost prezentatoare de știri . S-a implicat și într-un proiect național al UNDP, iar acum este consilier media și vicedirector al organizației internaționale Internews în Moldova, ce a lansat cu sprijinul financiar al USAID în 2017 proiectul MEDIA-M.

Luni „Ciocolată cu piper vs Eclere”

Un început de săptămână pe care unii și l-ar fi dorit altfel. Deschid ochii și primul gând care-mi vine este ... cine? Cine s-a ales cu fotoliu în primărie? Seara nu mai reușisem să urmăresc procesul de numărare a voturilor, deși pe vremuri în alegeri aveam numai nopți albe de curiozitate. Seara, de altfel ca și în toate celelalte din ultimii aproape doi ani, avusesem o altă misiune - să o adorm pe Ilinca, dar cum mi se întâmplă practic de fiecare dată – să adorm și eu, uneori înaintea ei. Visele și Moș Ene valorează acum mai mult decât tabieturile și cântăresc mai greu ca aurul. Cu un simplu click „răsfoiesc” feed-urile Facebooke-ului, pentru că în ziua de astăzi tehnologia ne dictează termenele, și aflu că primăria și-a găsit totuși pereche: Andrei Năstase i-a aplicat o lovitură de dreapta lui Ion Ceban. “Înfulec” una după alta știrile și rămân c-un gust straniu … de parcă aș fi mâncat ciocolată cu piper.

Ies din casă în fugă, ca de obicei. Am ceva timp de când nu știu ce înseamnă să pășești calm pe drum. Tot în grabă și în grabă ajung la sediul Internews, adică la muncă, și ... acolo noutate! Șefa nu poate scoate-o vorbă ... Îmi șoptește că și-a pierdut vocea. Ce bucurie, și-ar spune unii ... cine nu și-ar dori un șef sau o șefă care să tacă de la o luni , dar nu e cazul nostru. Ne simțim mai în siguranță când Corina totuși vorbește. După ședința de lucru ... ajunge Ioana la noi! Ioana Avadani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent din România. Ioana cu suflet de aur care ne alintă cu eclere de la București și ne ajută să îmbunătățim situația partenerilor noștri de proiect (șase instituții media selectate anul trecut în baza unui concurs). Ea îi va ajuta pe patru dintre aceștia să-și instituționalizeze politicile editoriale și alte proceduri atât de necesare pentru o activitate mai eficientă.

Și ziua continuă exact cum a început: activ, divers și cu gust. De la prânz și până seara tot scriu și scriu, de spui că revenisem la meseria de altă dată, ahh ce vremuri ... Reportajele, microfonul, „sticla” însă le-am înlocuit cu evaluări, SoW-uri, MoU-uri, tabele, agende, rapoarte și dorință, o mare dorință de a schimba cumva lucrurile în mass media.

Marți „Florile care nu-s flori și Jurnalismul care nu mai e la modă”

Am rămas „în priză” din ziua precedentă. E perioada consultărilor și realizării angajamentelor față de instituțiile media cărora le oferim asistență, de aceea la Internews se muncește de dimineață până seara, unoeri fără întrerupere. Discutăm, stabilim, confirmăm date și condiții cu experții internaționali și naționali, astfel încât proiectul MEDIA-M să fie cu un pas înainte. Pot deschide niște paranteze și să dau un nume din cele care vor ajunge la Chișinău - Cristian Lupșa, unul dintre cei mai buni jurnaliști din România, organizatorul evenimentului The Power of Storytelling și editorul Decât o Revistă (DoR), care pe lângă activitățile dedicate partenerilor noștri, va desfășura și o întâlnire publică pentru toți doritorii pasionați de jurnalismul narativ. Ce să spun, o zi plină cu capul în treburi și … în flori.

În pauza de prânz am decis să merg totuși să aleg niște flori pentru spații deschise. Nu de alta dar va mai trece un secol până va ajunge balconul de acasă înverzit. Am făcut slalom printre ambuteiaje, căci m-am aventurat spre capătul orașului, și am ajuns la un adevărat hypermarket de flori. După ce am schimbat câteva fraze cu un consultant, am înțeles că nu va vedea balconul nostru ars de soare flori din care aș prefera eu, așa că mi-am oprit alegerea la niște brazi pitici. Până a alege ghiveciurile și solul potrivit pentru coniferele mele, ochii mi s-au intersectat cu privirea unui nene, care probabil stătea la îndoieli – e ea, ori ba. M-a întrebat dacă sunt eu și i-am răspuns afirmativ că tocmai eu și eram, și imediat a urmat răspunsul la întrebarea dlui de ce nu mai apar la televizor. I-am spus omului cum stau lucrurile și unde sunt „aterizată”:

  • - Hmm, Internews, vreo agenție de presă?
  • - Ahh nu, o agenție (e organizație internațională de fapt, dar lui nenea așa i-am răspuns) ... deci, o agenție ce vrea binele presei din Moldova
  • - Eiii, e bine când cineva mai vrea bine ... Mă uit, la ce se întâmplă în presa asta, cam nu mai e la modă să fii jurnalist ...

Îl contrazic - “Jurnalistul corect și credibil a fost mereu la modă”.

Am plătit florile ... pardon, brazii, solul și ghiveciurile, și am ieșit din hipermarketul verde, schițând deja în minte imaginea de mâine a balconului însorit și înverzit.

Miercuri „Totul e cu măsură”

N-a trecut nicio lună, că sandalele din picioarele neastâmpărate ale Ilincăi trebuiesc deja schimbate. Mi-am zis că de această dată îi cumpăr două sau chiar trei perechi, să fie și de schimb, și de afânat nisipul în curte, și de ieșit în lume în compania unei rochii franjurate până hăăăăt în toamnă. Și cum vânez toate pauzele de prânz, de la început și până la sfârșit de săptămână de lucru ca să reușesc să le fac pe toate, ziua de astăzi n-a fost o excepție. M-am înarmat cu centimetrii necesari în memorie și am luat cu asalt câteva „fortărețe cu papuci”, în care cred eu mai ai șanse să găsești și prețuri rezonabile, și calitate. N-am rezistat, m-am oprit la trei perechi, cu gândul că voi renunța la una, dar seara acasă am înțeles că rămân totuși trei – mai e loc de crescut până hăăăt în toamnă. Îi va prinde bine. Până a adormit, le-a tot măsurat pe rând, apoi a trecut la sandalele mele, și, în cele din urmă, a revenit la cele noi și „jucăușe”. În lumea asta totul e cu măsură.

Joi „Față în față”

Ziua începe cu vizita colegilor de la ziarul SP din Bălți, unul dintre partenerii proiectului MEDIA-M. Recent, ei au fost într-o vizită de studiu la un ziar din afara țării, să vadă cum “dor” schimbările spre bine, de aceea îi așteptam cu nerăbdare să ne povestească impresiile și, cel mai important, cât de aplicabile ar putea fi în Bălți notițele luate acolo. Ne-a bucurat că este loc pentru toate, deci, nu dăm mâinile în jos. Ziarul și-a pus scop să-și îmbunătățească situația, inclusiv financiară, înseamnă că așa va fi.

După aproape două ore de discuții cu colegii de la SP, a urmat “întâlnirea” cu ajutorul meu numărul 1 la serviciu. N-are chip și nici creier, în schimb e mai ordonat decât mine și are o memorie fenomenală, nu mai vorbesc de capacitatea de a face mii și mii de operațiuni în acelaș timp. Da, e Computerul. Am stat față în față toată ziulica. Am redactat proiecte, scris caracteristici, răspuns la mesaje împreună și doar din când îmi luam privirea de la el pentru a vedea ce mai face lumea de după fereastră. Nu m-a lăsat nici măcar la prânz … Azi doar cinez, dar față în față cu cei de acasă.

Vineri „Începutul unui sfârșit”

Vineri e zi sfântă, e început de sfârșit de săptămână. Îmi plac finalurile care încep bine. Îți dau energie să continui. Filozofic vorbind, nu știu ce m-a apucat în dimineața zilei de astăzi. Sunt atâtea de făcut și terminat, iar eu cu gândul la vineri. Poate oboseala pune punctele pe “i”? Poate “Vinerea, de fapt, toată lumea – i … cu gândul la relaxare”? Mă consolez cu un proiect de memorandum de colaborare, pe care urmează să-l expediez unei fundații partenere a Internews, și mă adâncesc din nou în muncă.

Numai mă concentrez pe ce am de făcut, că-mi vine în minte Eka! Să nu uit să sun. Nu, mai bine nu las pe mai târziu, sun chiar acum. Astăzi e ziua Ekaterinei, căreia acum patru ani i-am făcut loc în inimă și de atunci o admir cum crește acolo. Eka este fiica prietenei mele Angela Gonța, cu care prietenim de-un veac, dar ne vedem o data în două. Dar, asta nu afectează, ci întărește relația. Le-am sunat pe fetele mele și le-am spus ce păstram pentru ele în suflet. Am convenit că mâine neapărat ne vedem.

Și din nou la treabă. Ca să terminăm ce am început!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG