Linkuri accesibilitate

„Tot desenând modernizări și reforme am ajuns la coada istoriei”


Andrian Candu
Andrian Candu

Un jurnal săptămînal european ținut de Andrian Candu.

Andrian Candu s-a născut la 27 noiembrie 1975 în Chișinău. Este licențiat în drept. A studiat la Facultatea de drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, și la Universitatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Viena. A făcut masteratul în cadrul Programului Postuniversitar în drept fiscal internațional, Viena, Austria, și la Universitatea din Western Cape, Cape Town, Africa de Sud. A fost consultant principal în cadrul Comisiei parlamentare pentru Politică Externă, lector la Academia de Administrare Publică, manager senior Pricewaterhouse Coopers Moldova, director general Prime Management, iar din 2010 este deputat în Parlament, vicepreședinte al legislativului(2013), viceprim-ministru al Economiei (2014), președinte al Parlamentului Republicii Moldova din 2015. Este vicepreședinte al Partidului Democrat din 2012. Căsătorit, tată a trei copii.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:17 0:00
Link direct


Luni

Londra. Plouă și e neobișnuit de frig. Chiar și așa, ador orașul de care mă leagă multe amintiri din perioada în care am urmat un curs la Institutul de drept European al Universității din Birmingham. După călătoria peste ocean, se anunță o zi lungă, dar sunt sigur că vom reuși să stabilim noi parteneriate ca să facem drumurile din Moldova mai sigure. Anul acesta am semnat manifestul #4RoadSafety, prin care ne-am angajat să reducem numărul victimelor accidentelor rutiere. Să nu uităm însă că schimbarea începe cu noi, cu fiecare participant la trafic.

Am făcut o prezentare la conferința internațională Obiective Globale de Dezvoltare Durabilă pentru Siguranța Rutieră. Am aflat că sunt printre puținii președinți de Parlament din lume care personal s-a angajat în promovarea siguranței în trafic. Despre importanța implicării legislatorilor pentru sporirea siguranței rutiere la nivel global am discutat cu Lord Robertson și Barry Sheerman, parlamentar și președintele Global Network for Road Safety Legislators. În timp ce primeam felicitări și aprecieri pentru spotul realizat împreună cu familia, prin care facem apel la transportarea copiilor în scaune auto, mă gândeam că deja de o săptămână nu mi-am văzut micuții. Dor de casă.

Dar… suntem așteptați de membrii grupului de prietenie cu Moldova din cele două camere ale Parlamentului britanic. Am vorbit despre lupta anti-propagandă, anti-corupție, programele sociale precum „Prima casă”, tichetele de masă, subvenționarea locurilor noi de muncă, alte reforme și am fost încurajați să continuăm. Este plăcut când munca pe care o faci e apreciată de partenerii externi, dar și mai plăcut este să vezi că legile adoptate funcționează.

Trei audieri în comisii și câteva concursuri publice în aceste zile în Parlament. Inimaginabil un asemenea program acum un an sau doi.

Marți

O nouă zi la Londra începe cu o ceașcă de espresso pe care din păcate nu reușesc să o savurez până la capăt. Suntem așteptați la ceremonia Prince Michael International Road Safety Awards. Din cauza ambuteiajelor, renunțăm la mașină. O plimbare pe jos este exact de ce am nevoie înainte de întâlnirea cu cel care de trei decenii sprijină sporirea siguranței rutiere în întreaga lume, Alteța Sa Regală Prințul Michael de Kent.

Din nou, mai degrabă decât mi-aș dori, trebuie să plecăm. De această dată suntem așteptați de experții de la RUSI, faimosul think tank britanic în Securitate și Apărare, fondat în 1831 și patronat de Majestatea Sa Regina Elisabeta. Țara noastră este nevoită să facă față multor provocări și amenințări. Suntem încurajați să continuăm acțiunile inițiate pentru a ne apăra țara. Trăiesc sentimente de mândrie atunci când experții constată că „Tânăra Republică Moldova este un factor care contribuie din ce în ce mai mult la securitatea europeană comună. .

Miercuri

O zi tristă. Am ajuns pe aeroportul internațional din București, care era cuprins de o liniște asurzitoare pe fundalul motoarelor avioanelor. Ne-am întâlnit cu colegii din Parlament și Guvern pe aeroport și am mers împreună să aducem omagiu regelui. În premieră după multă vreme nu a contat din ce partid suntem și cum vedem viitorul. Odihniți-vă în pace, Majestate.

Joi

Am expediat un demers către președintele țării, prin care solicit ca sâmbătă, 16 decembrie, să fie declarată zi de doliu național în memoria Regelui Mihai. Măcar atât putem face...

La Biroul Permanent, ne-am propus să examinăm mai multe legi importante până la Crăciun. Sunt lucruri așteptate de oameni, care nu pot fi amânate.

De aici, am mers la Consiliul Politic Național, unde am decis trecerea la o nouă etapă în evoluția și activitatea PDM. Știu că putem să facem viața mai bună pentru oamenii din țara noastră. Instituțiile publice și întreg sistemul de stat se reformează, mai greu decât am vrea fiecare din noi, dar din moment ce omul a devenit figura centrală în politicile promovate, avem toate premisele să grăbim lucrurile. Înțeleg că obiectivele setate: sănătate, protecție socială, drumuri, curățenie în aparatul birocratic și de control, toate sunt riscante într-un an electoral. „Mai bine desenați pe Dumnezeu, decât cocoșul”, spun experții.

Însă tot desenând modernizări și reforme am ajuns la coada istoriei. De asta, vom risca și vom rezolva probleme adevărate, vom lupta în continuare împotriva corupților prin încarcerarea acestora și nu prin documente de intenții, ne vom face datoria cu responsabilitate și în cooperare cu toți cei care vor să construiască, nu să demoleze.

Ziua de muncă se termină într-un studio de televiziune.

Vineri

Zi de plen. Agenda este foarte încărcată. Discuțiile pe marginea bugetului sunt mai curând previzibile, decât aprinse. Am reușit ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară. Din acest moment, am îndeplinit toate condițiile și acțiunile agreate cu Fondul Monetar Internațional, pentru a intra cu succes în ședința Consiliului director al FMI.

Între timp, mă gândesc la discuțiile cu societatea civilă. În Parlament, se fac ultimele pregătiri pentru găzduirea, luni și marți, a Conferinței Naționale a Voluntariatului. Marți, societatea civilă și experții vor prezenta primele acte elaborate pentru îmbunătățirea legislației mass-media (un nou Cod al Audiovizualului). Comisiile definitivează proiectele pentru prezentare în plen. Am o mulțime de angajamente, pe care încerc să le onorez. Totuși sper să reușesc să petrec în week-end măcar câteva ore în plus cu familia.

XS
SM
MD
LG