Linkuri accesibilitate

„Un selfie în fața oglinzii și hai la școală”


Gloria Călugăreanu

Gloria Călugăreanu, autoarea rubricii „Jurnal săptămânal” la Europa Liberă

Gloria Călugăreanu: născută pe 11 februarie 2001, în Chișinău, și este cu cinci minute mai mică decât sora ei geamănă, Camelia. Învață în clasa a 11-a la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din capitală. Este un mare „protivnic” al corupției și mitei în sistemul de învățământ, așa că la ei în clasă nici nu pornește nimeni vorba cu „hai să strângem bani pentru...”

Luni

După trei luni în care somnul a avut prioritate, a venit timpul să-mi încep ziua la ora 6.00. Școala. Tare greu mă despart de patul care m-a găzduit toată vara. Pentru mine școala nu este o povară. Îmi place. E unul din locurile unde copilăria are gust. Ajunsă în fața școlii, simt cum mă iau niște emoții... Furnici. Reîntâlnirea cu colegii, cu profesorii. Parcă și liceul e mai frumos. Am venit la liceul Ștefan cel Mare de numai un an, dar l-am îndrăgit... Pentru că simt că sunt apreciată aici. Știam că vom avea o colegă nouă. Când colo, de fapt, sunt două. Am simțit pe propria piele cât de greu e să te integrezi într-o echipă nouă, așa că am hotărât să le ajut să treacă peste această barieră. Le-am abordat eu. Am vrut să le cunosc. La lecția de dirigenție, trebuia să vorbim despre Ion Druță. O abordare formală, mai mult pentru bifă: anul, locul nașterii și opera. Nici o interacțiune, dar eu m-am pregătit, voiam să spun ce cred eu despre el. E scriitorul-model și tare bine era dacă doar scria. Faptul că se lasă atras în jocuri politice de niște indivizi care îl folosesc și care ne fac numai probleme – asta mă dezgustă. Am găsit un articol în care se chinuia să ne convingă că noi, românii basarabeni, vorbim moldoveneasca, nu limba română. M-am simțit jignită. Bunelul meu nu pentru „moldovenească” a luptat în 1989. După dirigenție – sfânta libertate: îmbrățișări și discuții cu colegii despre locurile pe care le-am vizitat vara. Acasă, ne așteptau treburile pe care tata ni le încredințează în grădină: stropitul florilor. Credeți că-i puțin? Casa noastră e numai flori: în grădină – flori, la balcoane – flori, în gard – flori, chiar și pe cuștile iepurilor cresc flori. Dar gazonul...? Ooof, gazonul e coșmarul meu. De ce? Pentru că tre’ să-i dau multă apă, iar noi nu avem așa un „device” la care conectezi furtunul, iar el se rotește și face ploiță. Noi avem doar furtunul, iar ploița o facem acoperind furtunul cu degetul. La început e vesel, dar treptat amorțește degetul, iar când îl îndrept, mă doare. Mama nu-i acasă. E la țară, așa că tre’ să fac și de mâncare. Tata cară pământ. Fac cartofi fierți cu scrumbie. Vine Camelia, sora mea. „Da sare ai pus?”. Mă uit la ea mută și-mi dau seama că nu am pus sare. M-a „salvat” tata: „Lasă că scrumbia e sărată!”. Gata, la somn.

Marţi

Sună alarma la telefon. Începe o nouă zi. Eram nerăbdătoare să ajung la școală. Eu machiaj, coafură – sor’mea doarme. „Bree, scoală că nu avem mașină azi. E cu mama la țară. Tre’ să mergem cu autocarul!”. Sunt oribile autocarele care merg la Cricova – put și vibrează de nu se aude om cu om. Diminețile de început de toamnă sunt perfecte. Nici frig, nici foarte cald. N-am așteptat mult la stație. Vine rugina... Se cotilește la vale. Mă mir că încă nu-i cad roțile. Prima lecție – Geografia. O ador. Profesorul are un stil deosebit de a ne băga cunoștințele în cap. Face glume și, când citești tema în carte, îți dai seama că este exact ceea ce ne-a povestit el. Savurăm cu prietenele fiecare pauză – pauzele la liceul nostru sunt numai zâmbete. Mergem la orar... Următoarea e lecția de Engleză. Aș mânca limba asta de dragă ce mi-i. După lecții, când ajungem la stație, autobuzul ruginit tocmai plecase. Îl așteptăm cuminți pe următorul. Și simt cum foamea îmi ocupă toată mintea. Vreau mămăligă cu ceva... Și ea tre’ să fie deja gata când ajungem noi acasă, altfel sigur leșin de poftă. Îl sun pe tata și-i spun de poftele mele. A râs și m-a întrebat: - Mămăligă cu ce? – Nu contează, mămăligă să fie. Când am coborât, ne-am apucat să facem niște poze și am uitat că mi-i foame. Sună tataaa. Cred că era un pic supărat, că s-a cam lungit „photosesia”, iar el ne aștepta cu masa pusă – mămăligă cu scrob din jumări de rață... ca la mama lui, ca la bunica. O gustoșenie. Azi nu am de udat gradina. Azi îmi îngrijesc camera.

Miercuri

Conform tradiției, azi micul dejun se încheie cu cafea. Uneori bem și noi cafea – toți patru în grădină, în scrânciob. Mergem la autobuz... Când colo, toți motanii miorlăie disperați în fața ușii ca flămânzii țării. Mă întorc după pachetul cu granule pentru pisici. Gata, i-am fericit! Când cobor din autocar simt că mă înclin pe spate din cauza maldărului de cărți pe care le car. Matematica. Profesoară nouă. O scanez rapid cu ochii. Nu pare severă. E prietenoasă chiar. Să vedem metoda de predare. Hm, e bună. Are umor. Mie matematica îmi place, dar urăsc temele pe care nu le înțeleg. La întoarcere acasă am scăpat iarăși autobuzul, așa că am decis să mergem două stații pe jos și să urcăm în altul. Azi vine mama. Tre’ să fie curat la etajul doi, că nu mai scăpăm de cicăleală. Am împărțit etajul cu sora mea și hai la curățenie. Mama numai a venit, a descărcat bagajele și a plecat din nou la țară – bunica vinde casa și mai salvează din lucruri. Mi-am făcut temele, duș și la somn.

Joi

Aș fi dat prioritate somnului, dar slujba-i slujbă – trebuie de mers la școală. Deschid ochii și văd un ghemotoc de puf dormind lângă mine. Am mai stat cu el cinci minute, apoi – procedura de dimineață. Da’ mi-i leneee! Mai pun odată capul lângă ghemotoc. Iau telecomanda și pornesc muzica să nu adorm. Machiaj, un selfie în fața oglinzii și hai la școală. Cobor la primul etaj... Nici un suflet de om. Tata doarme în studiou că a lucrat noaptea, mama nu-i, Camelia doarme. Urc la ea... O trezesc. Dacă nu ieșim în 10 min. din casă, pierdem autobuzul. A reușit. Ea nu stă atâta la oglindă. Azi, prima lecție - istoria. Sunt nerăbdătoare să mă reîntâlnesc cu profesoara preferată. Am îndrăgit-o pentru stil – la lecțiile ei mă transform, parcă, într-un personaj dintr-un film istoric... Urmează educația fizică. Ne-au vorbit despre regulile securității în timpul orelor. Profesoara – severă. Mă simt epuizată. Ajunsă acasă, mi-am făcut un calcul în minte cam de cât timp aș avea nevoie ca să-mi pregătesc temele pentru mâine. Îmi rămâne o rezervă de o oră, așa că am să o dorm. Seara, cu lecțiile m-am descurcat chiar mai repede decât anticipam. Mi-a rămas timp și să citesc. O cană cu ciocolată fierbinte, cartea-n mână și sub plapumă. Ora 22.00 - e timpul să cobor în lumea viselor. Pun cartea pe noptieră, sting lumina și gata, încep visele cu prințul pe cal alb.

Vineri

E cea mai așteptată zi pentru un elev. Încă de luni am planificat să mergem undeva cu prietenii să mâncăm ceva bun. La prima lecție sora mea a fost chemată în cabinetul dirigintei. Opa! Probleme din cauza vestei cu glugă. I-a spus că o să mai tolereze dezmățul vestimentar câteva zile, dar de săptămâna viitoare cei care nu vor fi îmbrăcați „acătării” nu vor fi admiși în școală. Ei bine, nu sunt de acord cu chestia asta. Fiecare trebuie să aibă libertatea să poarte hainele în care se simte comod. O vestă cu glugă nu înseamnă o ținută indecentă. Noi discutăm des în familie lucrurile astea. De ce trebuie să port cămașă, dacă nu mă simt comod în ea? Știu că Ministerul a dat liceelor dreptul de a impune o anumită ținută vestimentară, dar prin același ordin a interzis excluderea elevului de la lecții pe motiv că nu e îmbrăcat, CITEZ, „acătării”. La ultima lecție aflu că nu va fi posibil sa ieșim cu prietenii. Trebuie să merg la bunica să o ajut să despacheteze lucrurile pe care le-au adus de la țară. Ne întâlnim în altă zi – familia mereu are prioritate. Cutiile din apartamentul bunicăi sunt pline cu amintiri. Tot scoate câte un obiect și ne povestește istoria lui. Uimitor câte detalii mărunte ține minte despre fiecare. A durat ore întregi despachetatul. Ne întindem obosite pe canapea și încep să butonez telecomanda. Ajung la RAI-1, o televiziune italiană – mă uit la bunica și ea îmi zice: „Schimbă de aici că m-am săturat de italieni. Destul cât îi aud acolo în fiecare zi. Pune la niște știri din Moldova, dar vreun canal din acela pentru oameni sănătoși, să nu mă prostească pe mine”. Am lăsat-o cu „Știrile ProTV” și m-am dus la duș. Apoi, ruptă de oboseală, am adormit.

XS
SM
MD
LG