Linkuri accesibilitate

„Cele mai frumoase cuvinte sunt faptele”


Boris Harea
Boris Harea

Jurnalul săptămânii la EL, cu Boris Harea.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:16 0:00
Link direct

Născut la 5 noiembrie, 1971, în satul Hirişeni, raionul Teleneşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Alecu Russo din Bălţi. A lucrat în calitate de consulatant în comunicare într-un proiect sprijinit de Banca Mondială în cadrul Ministerului Finanţelor. În prezent, administrează mai multe proiecte în domeniul educaţiei şi comunicare de imagine. Boris Harea este autorul Jurnalului Săptămânal:

Luni

Vara aceasta Bianca si Bogdan au gasit mai multe carti in limba rusa şi moldoveneasca în Casa Mare a bunicilor şi au organizat o campanie de colectare a carţilor în limba romană pentru scoala din satul bunicilor. Iar daca cele mai frumoase cuvinte sunt faptele, au adunat de la prietenii lor, prietenii părinţilor, de la autori peste 700 de carţi. A fost un memorabil. Ne-am propus să avem un eveniment inocent, iar astazi ne-a contactat o editură care e gata să contribuie si ea cu un lot de cărţi. Ne bucură asemenea reacţii. Si e placut si incurajator cand vorbele sunt insotite de fapte.

Marti

Lucrez la proiectele si inițiativele mele online, dar paralel imi caut un teren de autorealizare, pentru că în ultimul timp, am impresia ca dorm pe niste cuie, care insa nu dor suficient de tare ca sa ma ridic. Aş da preferinţă podcast-urilor tematice în promovările online. Mi se pare o solutie la fel de eficienta in promovarea brandurilor ca si spoturile video. E o metoda relativ noua - ascultand mesajul, mai poti face si altceva, dar grozavă pentru a-ţi construi un brand online. Pare a fi o solutie pentru un continut mai consistent.

Zilele acestea urmaream spoturile video a unui magazin de haine englez - cat de delicioase sunt pozele si video cu bucate alese, care te face sa cumperi si sandalele ce nu ti se potrivesc. Deci, avem promovari audio, avem imagini si avem spoturi video cu bucate apetisante la un magazin ce vinde pijamale - voi cum va-ti promovati eficient online?

Chiar acum mi-a venit un gând – poate cineva să se documenteze temeinic şi să organizeze nişte cursuri de copywrite politic sau crearea unei imagini care poate fi monetizatazata imediat.

Miercuri

Sun zilnic parintii sa ştiu ce fac, să ştie ce fac eu. Păi, nu stiu cum, dar ii prind exact in momentul cand urmaresc stirile. Nu pricep - e o coincidenta sau stirile se transmit toata ziua. Se consuma politica fără rețetă.

De ceva timp evit sa discut subiecte politice. Motive ar fi mai multe, dar numai nu dezamagirea. Nu se merita să te dezamăgesti de politică sau politicieni.

Generatia de intelectuali care au crezut in Frontul Popular, care au mers cu liberal-democratii si unii care s-au incurcat cu liberalii, astazi discuta despre altceva. Aceasta generatie de intelectuali nu mai cred in speculatii cu idei nationale sau integrari oriunde.

"Indiferent cine e la guvernare, noi dorim sa trăim azi bine. Că se numesc comunisti, socialisti, democrati ... noi astazi dorim sa traim bine". Si oamenii nu cer multe.

Seara am mers in suburbia Chisinaului ca sa vad schimbarile ce le face sotia in casa parintilor ei. Acolo, la umbra nucului bătrân, dispare agitatia orasului si viata prinde un alt contur, iar planurile de viitor par mai promitatoare. O cina in aer liber, langa cei dragi, e tot ce-ti poti dori pentru un sfarsit de zi agitata.

Joi

Le-am spus cândva părinţilor că avem mai multe haine din care au iesit deja copiii noștri si daca cunoaşte pe cineva din sat care ar avea nevoie de ele, am putea să le dăruim.

Astazi în satul copilăriei mele trei copii au ramas fara mama. Mama lor a fost rapusa de o boala incurabila. Noi nu suntem o familie bogată, ba dimpotrivă, însă simt ca trebuie sa daruim, sa ajutam si aceasta, probabil, vine de la Dumnezeu ca o incercare.

Bianca şi Bogdan le-au pregatit hainutele si incaltamintea care le este mica, dar draga, ghiozdanele de anul trecut si cateva jucarii si carti, care cred ei ca le-ar putea alina un pic durerea acelor copii…Maia Metaxa a spus că are două genţi mari cu haine pregatite, Ludmila Teodor a spus că ne asteapta cu mai multe pachete si … plecăm la țară, acolo unde trei copiii au ingropat pentru totdeauna mangaierea lor.

Cand am ajuns, … badea nu era acasa, doar Dana si Nicoleta ne-au intampinat ... de cateva zile au devenit oameni maturi. Doar ca cea mica, Nicoleta şi-a luat cartea, jucaria şi s-a retras într-un colt de ogradă. Le tinea la piept si nu stia ce să spună. Cred ca ar fi vrut sa se joace cu Bianca si Bogdan, insa doar ochii ii jucau in lacrimi.

Vineri

A scrie un jurnal, insemna sa faci si niste notite matematice, conturand linii intre punctele biografice care te marcheaza si te motivează să meditezi zilnic mai calitatv. Am discutat astazi cu avocatul Victor Pantiru, de fapt, el este un doctor care te invata sa respiri lucid. Discutia a fost despre prietenie şi cinism. Da, prietenia bazată pe afaceri este mai bună decât o afacere bazată pe prieteni, însă, am stabilit că doza de esec intr-o prietenie este exact doza de incredere şi… nici o dramă. Poti sa esuezi pentru ca nu ai analizat obiectiv persoana, iar aceasta depinde si de deschiderea ta in momentul cand cunosti escrocul. Am stabilit cu Victor ca poti intra intr-un joc extrem de cinic si trebuie sa-ti asumi ca acolo a fost vulnerabilitatea ta la moment, o usa a increderii lasata deschisa. Jonglorii cu încrederea iti taie aripile. Astazi stiu sigur ca cinismul are limite, diagnoză si are leac. Ş-apoi câte o doza zilnică de calm şi sobrietate nu strică. Trebuie să te respecti, sa te iubeşti şi să te lauzi, doar nu vei încredinţa aceasta altora! Viata si intamplarea a simetria ei. Îmi aduc aminte raspunsul unui preot la intrebarea - Parinte, ce se poate de mancat in perioada postului? - Mananca orice, doar nu va mancati pe voi.

XS
SM
MD
LG