Linkuri accesibilitate

„Subordonarea învățământului, a celui universitar, logicii de piață, mi se pare neliniștitor...”


Alexandru Lupușor

Jurnalul săptămânal al lui Alexandru Lupușor.

Născut la 1 mai 1981 în orașul Glodeni. A facut studii de licență și master la Universitatea „Al. I. Cuza" (Iași, România), pe care le-a completat cu un masterat în filosofie franceză și germană făcut succesiv la Université Catholique de Louvain (Belgia), University of Memphis (SUA) și Université Toulouse II-Jean Jaurès (Franța). În prezent, este lector al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și doctorand al Universității „Al. I. Cuza" din Iași.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:33 0:00
Link direct

Luni

De câțiva ani, săptămănile din lunile de toamnă le încep cu un curs de introducere în specialitate, ținut studenților din anul întai al secției de Filosofie. Cursul din această zi a avut ca temă actul și experiența lecturii. Am vorbit cu studenții despre lectura textelor filosofice, pe de o parte, și despre lectura filosofică a textelor în genere, pe de altă parte. De fapt, așa cum o înțeleg, lectura e specialitatea primară a studenților de la filosofie. Convingerea pe care o am e că orice școală de filosofie trebuie să-și învețe în primul rând studenții cum să citească texte, apoi cum să povestească ideile.

Din păcate, discuțiile le purtăm în sălile încă neîncălzite ale universității, care, pe lângă răceala propriu-zisă, provoacă și nedumerire.

A doua parte a zilei este consacrată ședințelor și activităților metodice în cadrul departamentului. E o perioadă mai încărcată sub aspectul updatării documentației metodice, dat fiind procesul de acreditare prin care trec departamentele din cadrul facultății.

De când țin cursuri universitare, e cel puțin a treia oară când ni se cere să modificăm curricula disciplinelor predate. De data aceasta, noua găselniță e trecerea de la formarea centrată pe obiective la una centrată pe competențe. E ceva ce-mi alimentează un soi de neliniște privitor la această întreprindere metodică. Competențele sunt în esența lor factori de competitivitate. Or, competitivitatea nu-mi pare a fi deloc o rațiune capabilă să întemeieze sau să justifice actul formării sau educării. Competitivitatea așa cum o întâlnim astăzi e mai curând o virtute solicitată de o logică a pieței. Or, anume acest fapt mi se pare neliniștitor – subordonarea învățământului, în cazul dat a celui universitar, acestei logici a pieței. Se pare că dezideratul economiei de piață tinde să se realizeze, voit sau nu, prin crearea unei societăți de piață.

Marți

Marți e ziua în care țin un curs în premieră – filosofia creației. Deși tematizarea filosofică a creației e una care mă interesează, am și scris o teză de master având ca temă problema creației, e totuși prima dată când trebuie să o abordez ca disciplină academică. Poate că e un curs nou, poate datorită specificității temei creației, dar în cadrul lui am renunțat la maniera didactică standard. Mizez pe interesele filosofice, mai mult sau mai puțin conturate, ale studenților, pe libertatea exercițiului chestionării și interpretării așa cum le-au deprins deja a le face.

Sălile au stat neîncălzite și astăzi. Aflu de la studenți că frigul din sălile de curs e nimic în comparație cu frigul din cămine. Nedumerirea se preschimbă în indignare.

La încheierea orelor rămân prins într-o discuție cu un grup de studenți fiind întrebat cine sunt intelectualii sau ce înseamnă a fi un intelectual. Convenim asupra unor lucruri de principiu: nu studiile propriu-zise sau diplomele obținute sunt cele care te califică drept intelectual. Apoi că nu te poți numi de unul singur intelectual fără a nu părea, în cel mai bun caz, hilar. La fel cum ar fi, bunăoară, să te autointitulezi maestru. Reușim totuși să găsim însemnul decisiv pentru calificarea cuiva ca intelectual – exercițiul critic. Intelectualul ni se descoperă ca fiind acea persoană care reușește să articuleze două funcții critice: critica ideilor și critica puterii. Devii astfel un intelectual în măsura în care ai suficientă pricepere în a asuma, pe de o parte, critica puterii ca miză și finalitate a criticii ideilor, iar pe de o parte de a efectua critica puterii pe temeiul și cu instrumentele criticii ideilor.

Alexandru Lupușor în studioul Europei Libere
Alexandru Lupușor în studioul Europei Libere

Partea a doua a zilei a fost petrecută în pregătirea pentru cursurile și seminare din următoarele zile și verificarea, până seara târziu, a lucrărilor de control ale studenților.

Miercuri

Cursul cheie al zilei de miercuri e cel de metafizică. Recunosc, e unul din cursurile mele preferate, metafizica fiind cea care m-a pasionat încă din anii de licență, optând pentru ea și ca specialitate a studiilor de doctorat. La cursul din această zi, le vorbesc studenților despre înțelegerea metafizicii ca gramatică implicită în referințele noastre la lume și realitate.

În calorifere se aude curgerea apei. Semn bun, vine căldura.

Serile de miercuri sunt rezervate, deja de câțiva ani, frecventării întrunirilor cercului de lectură. Cu un grup de colegi și prieteni, în fiecare zi de miercuri, ne întâlnim pentru a citi și discuta propoziție cu propoziție una din marile cărți din istoria gândirii filosofice. Cartea care ne adună în prezent e Ființă și Timp de Heidegger. De rând cu prilejul de a ne vedea și discuta activitățile noastre curente, cercul de lectură a reușit să devină, în pofida sau tocmai datorită modului amical al discuțiilor, un cadru favorabil exercițiilor filosofice capabile să ne asigure și o creștere profesională ca cercetători și profesori de filosofie.

Joi

În dimineața zilei de joi mă întâlnesc cu studenții de la Istorie în cadrul cursului și seminarului de Filosofie. Spre bucuria noastră, sălile de curs ne întâmpină ușor încălzite. Trasăm distincțiile dintre idealism și realism pe de o parte și raționalism și empirism pe de altă parte. Seminarul îl petrecem problematizând fapte din actualitatea noastră. Le propun studenților să se pronunțe în privința raportului dintre istorie și politică, să identifice și să evalueze formele de politizare a istoriei, dar și cele de antrenare a istoriei pe post de legitimare a acțiunilor politice. Discuția e prea vastă pentru a o fi epuizat în limitele a două ore academice.

Decid să acord prioritate scrierii unei recenzii de carte, cu a cărei predare pentru un portal online am întârziat nepermis de mult. E vorba de cartea unui profesor parizian de filosofie care își propune să inventarieze premisele filosofice, presupozițiile ideatice, ale ideologiei și politicii președintelui rus Vladimir Putin. Îmi sunt pe plac asemenea studii care încearcă să surprindă ideile din spatele acțiunilor politice, fără a le scăpa din vedere și modurile de instrumentalizare politică a acelorași idei.

Vineri

Dis-de-dimineață urc în microbuzul care mă duce la Iași pentru cursurile școlii doctorale. Cele câteva ore de drum și așteptare în vamă le petrec în lectura unor articole și interviuri pe care nu am reușit să le citesc pe parcursul săptămânii curente. Drumul în reparație, cu destule segmente pe care se circulă dificil, mă determină să schimb textul scris pe unul audio. Unul din numeroasele avantaje ale tehnologiilor.

Ajuns cu bine la Iași, până la începutul orelor, mă grăbesc să trec pe la bibliotecă, fiind în căutarea unor lucrări necesare cercetării efectuate în teza de doctorat și pe la secretariatul facultății pentru a pune în ordine o serie de chestiuni administrative.

Cursurile au început la amiază și au durat până seara târziu. Regăsindu-mă într-un fel nostalgic, frecventarea acestor cursuri devine un prilej de a reface în amintire vremurile de început ale formării mele universitare. Revenirea mea la Iași echivalează, într-un plan simbolic, cu o adevărată călătorie în timp.

A fi student la sfârșit de săptămână, după ce ai fost profesor patru zile înainte e o experiență fericită. E foarte util să privești sala de curs nu doar de la catedră, dar și din bancă.

După ore în șir de discuții despre metodele de cercetare în domeniul socio - uman, revin în camera de cămin. E și asta o experiență curioasă în felul ei, nelipsită de o anume încărcătură nostalgică.

Printre altele, constat că e înădușitor de cald în cămin. Sunt nevoit să stau cu geamul larg deschis. Gândul îmi pleacă la studenții mei care, probabil, sunt în continuare nevoiți să facă față frigului din cămine și indiferenței unor factori de decizie.

Seara o închei cu o cină improvizată în condiții de cămin, cu gânduri la teza de doctorat și, în cele din urmă, cu o piesă de teatru radiofonic în căști.

XS
SM
MD
LG