Linkuri accesibilitate

Întâlnirea miniștrilor de interne și de justiție din UE la Sofia


Primele două din cele 12 reuniuni informale la nivel de miniștri în cadrul președinției bulgare rotative a Consiliului UE.

În perioada 25-26 ianuarie la Sofia au avut loc primele două din cele 12 reuniuni informale la nivel de miniștri în cadrul președinției bulgare rotative a Consiliului UE. Au participat miniștri justiției și de interne ai țărilor membre și ai celor trei țări asociate - Elveția, Islanda și Norvegia.

Prima reuniune, din 25 ianuarie, a fost dedicată crizei migranților și pazei frontierelor Uniunii.

Participanții au discutat reforma sistemului comun de azil. Scopul urmărit este elaborarea unui nou sistem eficient și flexibil, capabil să răspundă provocărilor viitorului.

Jurnal de corespondent: Petio Petkov (Sofia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:56 0:00
Link direct

Germania și Bulgaria, în calitate de președința în exercițiu a Consiliului, au făcut, se pare, un pas înapoi și au acceptat amânarea elaborării regulamentului comun pentru relocarea refugiaților.

Reprezentanții Cehiei, Ungariei și Poloniei au respins actualul sistem de repartizare obligatorie și au propus reglementarea problemei prin acorduri bilaterale.

Șeful de protecție internațională al înaltului comisariat ONU pentru refugiați, Volker Turk, a salutat politica Turciei care a primit cel mai mare număr de refugiați din Europa. El a subliniat necesitatea abordării separate a problemei migranților economici.

Instituționalizarea Serviciului procurorului european s-a numărat printre principalele teme ale reuniunii miniștrilor justiției.

Comisarul pentru justiție, Vera Jourova, a anunțat că parchetul european antifraudă va putea deveni funcțional în 2020. Până la finele lui 2019 vor fi numiți procurorii. Olanda, Polonia, Malta, Suedia și Ungaria nu au aderat încă la inițiativa.

„Startul căt mai rapid al Parchetului european se numără printre prioritățile președinției bulgare rotative”, a declarat ministrul justiției Țețka Țaceva, adaugând – „Aceasta instituție puternică, independentă, cu o misiune clară și puteri de investigație sporite, respectând legile statelor membre va contribui la combaterea fraudelor cu fonduri europene și a terorismului. Parchetul european va colabora cu agențiile Eurojust, Europol și OLAF.”.

E-justiția sau justiția electronică s-a numărat, deasemeni, printre temele reuniunii.

În timpul președinției bulgare se va lucra în vederea apropierii pozițiilor în legătură cu regulamentul Bruxelles II-bis care privește recunoașterea și execuția deciziilor în materia matrimonială, de răspundere a părinților și combaterea abuzurilor.

XS
SM
MD
LG