Linkuri accesibilitate

Optimismul „ultimilor bulgari” și motivele lor (VIDEO)


Scenă din filmul „Direcții” de Stephan Komandarev
Scenă din filmul „Direcții” de Stephan Komandarev

Cel mai mare regizor bulgar dovedeşte că un film poate servi şi ca un pretext pentru o dezbatere despre starea naţiunii.

Regizorul Stephan Komandarev mărturisește că ultimul său film, „Direcții”, care a intrat pe lista scurtă pentru premiile Oscar, a pornit dintr-o glumă. Un taximetrist sofiot l-a întrebat de ce Bulgaria a devenit țara optimiștilor. Răspunsul – pesimiștii și realiștii au imigrat de mult. Gluma l-a pus pe gânduri pe cel mai cunoscut regizor bulgar.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00
Link direct

În pofida aderării în 2007 la Uniunea Europeană, bulgarii au continuat să plece din cea mai săracă țară europeană. „În ziua în care zidul Berlinului a căzut, am fost nouă milioane. Fără a participa la un război, n-am rămas acum decât cinci”, declară Stephan Komandarev. Statistica oficială vorbește de șapte milioane de bulgari. Între 2,7 și 3,5 de milione se află însă la lucru în Occident cea mai mare parte a anului. Bulgaria se numără printre țările cu cea mai înaltă rată de scădere a populației din lume.

Catastrofa demografică l-a inspirat pe Komandarev să realizeze cel mai bun film al său - „Direcții” sau „Sofia Taxi”, cum este titlul în câteva țări. Este un fel de „Povești din Canterbury” contemporane în care eroi sunt bulgarii care pleacă și șase taximetriști – foști profesori, oameni de afaceri sau chiar preoți. Da, printre taximetriștii sofioți sunt într-adevăr trei preoți ortodocși!

„Mulți oameni cu alte meserii au devenit taximetriști de noapte în scopul de a-și hrăni familiile”, declara Komandarev într-un interviu pentru agenția France Presse. Taximetristul care i-a spus gluma cu bulgarii optimiști, a fost în tinerețe cercetător la Institutul de fizică nucleară al Academiei bulgare de științe.

„Așteptând 27 de ani ca economia de piața să aducă lucrurile la normal am pierdut sistemul nostru social și de învățământ. Nu sunt un nostalgic al comunismului, dimpotrivă, dar am distrus lucruri pe care trebuia să le păstrăm”, constata regizorul.

Cea mai săracă țară din Uniunea Europeană a sărit de la totalitarism în capitaismul sălbatic. Acest proces dureros care a stat la baza peliculei „Direcții” a avut loc și în alte țări est-europene. Regizorul bulgar constata lipsa reală de reînnoire în toate aceste țări. „Cei care au format elita comunistă sunt încă la putere. Familiile acestora dețin puterea economică. Acești oameni au făcut un viraj la 180 de grade devenind adepți ai pieții libere. Dar este vorbă de aceiași oameni”, constată cu amăraciune Komandarev. El recunoaște că în urmă cu zece ani a fost un mult mai mare optimist.

Cel mai mare regizor bulgar dovedeşte că, dincolo de naraţiunile incorporate în el, un film poate servi şi ca un pretext pentru o dezbatere despre starea naţiunii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG