Linkuri accesibilitate

Anual, Bulgaria pierde cinci sute de milioane de euro.

Bulgaria pierde 500 de milioane de euro pe an de pe urmă contrabandei de carburanți. Din opoziția de dreaptă au adresat cuzații la adresa concernului „Lukoil”.

Raportul anual al Comisiei pentru control fiscal, combaterea economiei gri și contrabandei constată că 30% din comerțul de carburanți în Bulgaria se află acum în sectorul gri al economiei. În absența unor sisteme moderne de control la punctele de frontieră și a corupției bugetul pierde anual 1 miliard de leva egale cu 500 milioane de euro.

„Conform datelor Ministerului de finanțe în ultimii doi ani contrabanda de carburanți s-a dublat”, a anunțat deputatul din opoziție Dragomir Stoinev.

Membri ai Asociației bulgare de petrol și gaze au cerut adoptarea unei legi speciale care să aducă ordine în comerțul cu carburanți. Legea accizelor a fost amendată de nu mai puțin de 50 de ori în ultimii 5 ani dar în loc să scadă contrabanda a crescut.

Din opoziția de dreaptă au atras atenția asupră monopolului exercitat de „Lukoil Bulgaria” care controlează 92% din capacitatea depozitelor vamale de benzină și peste 80% din cea de motorină.

După cum a avertizat Martin Dimitrov, unul din liderii „Blocului reformator”, în perioada ultimei guvernări a foștilor comuniști în coaliție cu partidul etnicilor turci și al musulmanilor, cu prim-ministrul Plamen Oreșearski – a fost redus controlul în depozitele fiscale proprietate ale concernului rus. Motivul: informația nu poate fi prelucrată în timp util.

În aceasta perioadă liderul Frontului Salvării Naționale, Valeri Simeonov, care acum este viceprim-ministru în cel de al treilea guvern Borisov, a anunțat că nimeni nu controlează cantitatea petrolului prelucrat în rafinăria de la Burgas care aparține „Lukoil”. Simeonov a adăugat că introducerea unui sistem de control normal acolo ar putea aduce bugetului venituri suplimentare din taxe și accize în valoare de 1 miliard de leva (500 de milioane de euro).

Președintele filialei bulgare a concernului, Valentin Zlatev, a cerut, însă, să fie verificați alți jucători pe piața carburanților, printre care deputatul Veselin Mareșki, șef al partidului parlamentar „Volia” (Voința).

XS
SM
MD
LG