Linkuri accesibilitate

Canibalism, excizie în masă, sau cum se fac câteodată rapoartele unor experți ONU


Un prizonier al armatei congoleze, noiembrie 2008

„Curtea Penală Internațională de la Haga total decredibilizată”, era săptămâna trecută un titlu mare prin presa internațională.

Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga l-a achitat, în urma apelului, pe Jean-Pierre Bemba, liderul congolez condamnat în 2016 la 18 ani închisoare pentru „crime împotriva umanității”. Bemba era cel mai înalt personaj condamnat vreodată de CPI pentru „crime de război” și „crime împotriva umanității”.

Jean-Pierre Bemba, politician congolez și fost șef al unei miliții din junglă, arestat în 2008 la Bruxelles, a petrecut deja 10 ani în închisoare preventivă la Haga.

Jean-Pierre Bemba, la Curtea de la Haga, iunie 2016
Jean-Pierre Bemba, la Curtea de la Haga, iunie 2016

A fost condamnat în 2016 pe baza unor documente și rapoarte foarte contestate, printre care și: „On the situation of human rights in the Democratic Republic of the Congo”, redactat de raportoarea ONU Iulia Motoc, actualmente judecătoare din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raportul, realizat între 1 - 9 martie 2003, vorbea de: „execuții arbitrare, violuri, torturi și dispariții forțate comise de milițiile MLC (conduse de Jean-Pierre Bemba)… Raportul menționează 136 execuții sumare, 71 violuri, inclusiv violuri de copii, 100 dispariții forțate și 96 dispariții de copii. Unele execuții sumare au fost urmate de mutilări și canibalism.”

("arbitrary executions, rape, torture and forced disappearances perpetrated by MLC (led by Jean-Pierre Bemba) in the town of Mambasa and in villages between Mambasa and Mangina and between Mambasa and Erengeti. On the basis of interviews conducted in Beni, Butembo, Mangina, Oicha and Erengeti, the reports mention 136 summary executions, 71 rapes, including rape of children, 100 forced disappearances and 96 missing children. Some of the summary executions were followed by mutilation and cannibalism.")

Tocmai această acuzație de canibalism m-a făcut atunci să tresar. Antropologii cunosc mecanismul canibalismului, care nu a fost niciodată practicat în scopuri alimentare, ci mai degrabă ritualice, sau calculat-strategic, pentru a teroriza.

Mai mult, unele rapoarte afirmau că forțele lui Bemba ar fi consumat pigmei, și pentru a teroriza, dar și pentru a obține, probabil, forțe supranaturale, trecând peste repugnanța naturală, învingând oroarea.

Trupe de pacificatori ONU în Congo, noiembrie 2012
Trupe de pacificatori ONU în Congo, noiembrie 2012

CPI fusese deja criticat pentru faptul că acceptase ca probe asemenea rapoarte, precum cel al Iuliei Motoc, ba chiar și relatări din presă și de la ONG-uri, care arată uneori o manieră dezinvoltă de a lua drept reale zvonurile transmise insistent de dușmanii unui om politic sau altul. Așa încât, judecătorii au decis, după o primă condamnare a lui Bemba la 18 ani, că faptele nu sunt în realitate în nici un fel dovedite. Omul a fost eliberat și se va întoarce în Congo. Asta după ce, prin întemnițarea vreme de un deceniu a acestui fost candidat prezidențial și influent politician a fost perturbat procesul politic al unei din cele mai importante țări din Africa, ba chiar întreaga balanță geopolitică regională.

Iulia Motoc
Iulia Motoc

Ceva similar și implicând tot un expert ONU s-a întâmplat în 2014, când am putut vedea titluri precum:

„Gruparea jihadistă Statul Islamic, care a ocupat mai multe zone din Irak, a emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale femeilor cu vârste cuprinse între 11 şi 46 de ani, anunţă Jacqueline Badcock, un înalt oficial al ONU.”

Statul Islamic negase atunci că ar fi emis un asemenea decret (știrea inițială spunea de altfel fatwa, nu decret). Totul mirosea acolo a invenție de la început:

— excizia clitorisului, circumcizia feminină, cum mai e numită, o mutilare genitală, nu este un act islamic și nu e cerută nicăieri în Coran sau tradiții.

Ea este o cutumă africană pre-islamică, motiv pentru care, în afară de Africa neagră, se practică asiduu doar în Egipt și sporadic prin Kurdistan. Jihadiștii irakieni nu puteau avea asemenea idee, care nu are nimic islamic… ca să nu mai vorbim că în vreme de război nu prea vedem cum ar fi tăiat ei milioane de clitorisuri, prea ocupați fiind să taie capete.

Apoi, Jacqueline Badcock (chiar așa o cheamă), „înalt oficial al ONU”, care lansase zvonul, se afla atunci în Kurdistan, iar viclenii ei informatori kurzi, dușmani ai Statului Islamic, care i-au strecurat asta în ureche, și-au frecat probabil mâinile chicotind. „Așa mi s-a spus acolo”, s-a justificat ea.

Raportul ei a fost retras și șters, nu mai poate fi găsit, iar la întrebarea de unde i-a venit ideea cu ablațiunea clitorisului în masă, ea a răspuns așadar că asta îi spuseseră informatorii ei din Kurdistan. Probabil nici nu se gândise ce număr impresionant de coșuri și căruțe ar fi trebuit pentru o asemenea operațiune masivă.

Ignoranța „experților”

În cartea sa Covering Islam (Acoperind Islamul; „acoperind în sens jurnalistic, se înțelege) Edward Said deplângea și ridiculiza faptul că atât de mulți comentatori și „experți” occidentali în Islam sunt incapabili sa citească o pagină în arabă. Acolo unde ar fi de neconceput ca o universitate să angajeze un profesor de literatură comparată care nu știe franceză, e încă curent să găsești islamologi a căror cunoaștere a Islamului se bazează doar pe texte traduse.

Desigur, când se ajunge la experți ONU sau militari occidentali angajați în operațiuni în țări musulmane, carențele devin îngrijorătoare. În Afganistan, majoritatea militarilor occidentali pe care i-am intervievat la fața locului nu păreau a face vreo distincţie între arabi și afgani, de unde se poate deduce ca ei nu știau nici că arabii reprezintă doar o minoritate printre musulmanii planetei. Nimeni în Afganistan nu vorbește araba, cu excepția mollahilor care au urmat intensive studii coranice, aceeaşi fiind situația și în Iran, Turcia, Pakistan etc.

Ignoranța de acest tip nu le este însă proprie doar militarilor și „experților” occidentali. Odată, in Kabul, am fost rugat de un ofițer român din grupul celor veniți să asigure protecția șoselei spre Kandahar să îi spun „unde se afla cea mai apropiata moschee turceasca”. Când i-am răspuns mirat că nu cred ca în Kabul să existe vreo moschee turcească, m-a privit ca pe un lunatic și cu un gest larg mi-a arătat de la fereastră toate minaretele care se ițeau dintre ruinele orașului.

Am înțeles atunci că bunul om era convins că afganii sunt un fel de turci. Musulmanii sunt întotdeauna extrem de surprinși sau iritaţi când descoperă că multi occidentali isi inchipuie ca termenii de arab, afgan, turc, iranian ar fi un soi de sinonime care pot fi folosite de-a valma, ca si cum ar fi interșanjabile.

Iritare cel putin la fel de mare pe cat e a noastra cand auzim pe cineva confundand Bucurestiul cu Budapesta (sau Bratislava), sau pe cat de mare e iritarea slovacilor si slovenilor cand descopera ca sunt confundati cu dezinvoltura. Atunci insa cand mai-marii lumii și „experții” dau dovada unei asemenea dezinvolturi, consecintele pot fi dramatice, atat pentru respectivii „arabi” sau „turci”, cat si pentru militarii trimisi să-i democratizeze.

Ah, iar despre canibalismul presupus de care a fost achitat congolezul Bemba pot spune doar atât: atunci când am întrebat-o pe Iulia Motoc care îi fuseseră sursele pentru menționarea acelor fapte abominabile în raport, am avut ca răspuns: „Așa mi s-a spus acolo”.

XS
SM
MD
LG