Linkuri accesibilitate

Turandot pe dos (sau: metafora burduhănoasă la români)


Despre pasiunea literară imoderată pentru metaforă și adjective la scriitorii români...

Îmi propusesem, din rafinament fezandat, sa recitesc în seara trecută Zodia Cancerului (sau Vremea Ducăi vodă) a lui Sadoveanu… Am renunțat, prins de convulsii nefireşti, ajuns la episodul in care Abatele de Marenne, trimis al regelui Franței la Poartă, se îndrăgostește brusc de Moldova, pe care o traversase reticent, dar iată că dă de o pădure măreaţă unde i se spune că trăiesc zimbri:

„Abatele se simţi pătruns de un simţământ de evlavie, privind minunea dumnezeirii, într-o clipă strălucită si fără păreche în eternitate.”

Pe lînga revelația faptului că șorţuleţul masonic pare a avea la unii efecte devastatoare asupra calității output-ului literar, asta mi-a revelat statutul metaforei burduhănoase la români. Ea a fost întotdeauna pitită în miezul literaturii, stricând până și cele mai banale texte descriptive.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00
Link direct

Necruțătorul Barbu Fundoianu, comentând (în Rampa, 28 august 1921) volumul „Amintiri din Junimea” al lui Iacob Negruzzi, unde fostul redactor de la Convorbiri Literare povestește, înecate in zeci de pagini anoste, câteva anecdote edifiante (precum atunci când s-a dus la Veronica Micle sa-i spună ca a înnebunit Eminescu… Indiferentă, Veronica ar fi zis: „A înnebunit Mihai? Se vedea de mult ca așa o s-ajungă…”), Fundoianu așadar exclamă: „Pentru pagina asta, i-as ierta intreg volumul. Dar cine l-a pus, oh, cine l-a pus pe Negruzzi să scrie despre Eminescu: „acest bărbat imens“?!!…””

Prin pasiunea imoderată pentru metaforă și adjective burduhănoase, literatura română e ca un fel de Turandot pe dos… Iată: daca in varianta ecumenică Turandot ii obliga pe pețitori să-si declame amorul in vorbe măiestre, anunțând ca se va dărui celui cu cel mai meșteșugit discurs, iar pe ceilalți dându-i casapului spre hăcuială, la români ticăloasa de Rusalcă cere invers, un lucru care se adeverește infinit mai greu: anunță că se va da celui care va ticlui discursul cel mai plat, fraza cea mai insipidă, o înșiruire de vorbe serbede, dar sincere care ar fi atât de implauzibil de plate încât ar exista riscul ca ea să ațipească pe veci devenind Frumoasa din Pădurea Adormita!…

Intelegand asta, se căznesc tinerii retori să-și destrame intortocheatele tehnici discursive, să „un-learn” ceea ce le-ar fi făcut șănțulețe de retorică prin creier. „Drace, hai s-o uimim pe-asta prin platitudine sincera, dă-le-ncolo de artificii”… si vine unul si spune: „Destinul e o camila oarbă“, iar Turandot: „La călău cu el. A îndrăznit sa mai aibă o urmă de originalitate…” iar altul: „Ochii tai sunt ca nestematele din bolta nopții, tra-la-la“, dar hămesita Turandot : „La roată cu el. Încă a mai arătat convingere în ce rahat pretențios recită…”

Si, desigur, la urma vine Gruia, sau Boldur, you name him, neșcolit in retorică, dar sincer si transparent ca un bou făcut din apă grea, si-i trage fără sa-i crâcnească vreun mușchi al feței o tiradă atât de fadă, atât de netedă și vidă in perfecta platitudine sinceră a goliciunii ei de sens, de cade pe spate extaziată săraca Turandot... căci Literatura Română, până la urmă, este și ea tot o femeie.

XS
SM
MD
LG