Linkuri accesibilitate

Ofensiva informațională rusă a început acum multă vreme și nu se rezumă la Sputnik și Russia Today... Cu ani în urmă, oamenii lui Putin au început să investească în presa occidentală, iar pentru a da un exemplu flagrant, The Independent, de pildă, fostul mare cotidian britanic, este astăzi doar un website (ziarul nu mai există) care aparține milionarului rus Aleksandr Lebedev, un apropiat al Kremlinului.

The Independent nu mai este, așadar, un ziar britanic și nu trebuie citat niciodată. E doar un website care aparține Kremlinului. The Independent este o sursă de informații la fel de credibilă ca și Sputnik, Pravda, TASS sau Russia Today. De când a fost cumpărat de magnatul rus Aleksandr Lebedev in 2010, fostul ziar britanic de calitate The Independent a devenit o goarnă crăpată și ignorantă în stridența ei (care ascunde sistematic simpatii pro-moscovite)…

Propaganda rusă în Occident funcționează într-un mod insidios, dar în același timp foarte profesionist. Ceea ce știm despre știrile propagandei ruse este că ele pot semăna cu orice alte știri. Termenul este dezinformare, iar dezinformarea cea mai eficace este atunci când știrea posedă cel puțin o parte de adevăr.

Așa a fost în 2014, în momentul doborârii avionului malaezian deasupra teritoriilor independentiste din Ucraina controlate de Rusia, când presa rusă a scris pe larg că avionul de pasageri a fost doborât de o rachetă trasă din Ucraina, ceea ce o anchetă internațională a confirmat, doar că racheta, potrivit anchetei, a fost trasă de separatiștii sprijiniți de Rusia, iar nu de forțele Kievului.

La fel a fost și în momentul in care presa rusă a difuzat pe larg știrea falsă despre cum o adolescentă pe nume „Lisa” ar fi fost violată de un grup de refugiați și că presa și autoritățile din Germania au tăcut.

Media, presa aservită Kremlinului creează așadar o imagine catastrofistă a occidentului, în special în chestiunea imigrației, sau in cea a terorismului.

În România, asta trece deseori prin exaltarea ortodoxiei și a sentimentelor anti-occidentale, rezumate, în ciuda evidenței, în aceea că România ar fi o colonie a Occidentului și în special a Uniunii Europene, aceasta fiind mai fragilă și mai accesibilă influenței destabilizatoare a Rusiei decât Statele Unite...

… iar la întrebarea cum știm că Russia Today și Sputnik sunt aservite Kremlinului: ei bine, niciodată nu le vom vedea criticând guvernul rus sau pe Putin.

XS
SM
MD
LG