Linkuri accesibilitate

Doar victoria lui Macron în Franța și ceea ce se a anunță a fi victoria lui Merkel în Germania au readus o speranță că economia se va îndrepta puțin...


Ne tot încurajează mincinos guvernele că vom ieși curând din criză... sau poate nu chiar așa curând, dar că sint semne incurajatoare. Că „măsurile de austeritate” sînt pe cale de a-și face efectul și că iminent creșterea economică va redeveni pozitivă (pentru că în „novlimba” pe care politicienii au învățat-o de la economiști dezastrul economic și recesiunea sînt machiate absurd-pudic în „creștere negativă”).




Adevarul pe care nu îndrăznește însă să-l spună niciun politician este că nu se va reveni niciodată la sistemul anterior crizei. Criza asta nu e ceva trecator.

Statul providență de tip european, cu diferitele lui modele - scandinav, francez, german, italian - era până acum în ceea ce părea o fază terminală. Lovitura de grație i-a dat-o desigur criza, însă erodarea lui a fost constantă in ultimele decenii. Doar victoria lui Macron în Franța și ceea ce se a anunță a fi victoria lui Merkel luna viitoare în Germania au readus o speranță că economia se va îndrepta un pic.

Globalizarea, concretizată în toate acele „delocalizări”, a dus la declinul industriei europene. Deplasarea elementelor cheie ale industriei in țări ieftine, sărace și autoritare împinge acum inexorabil spre generalizarea unei mentalități a compromisului politic.

În vremea asta, mîna de lucru europeană, șeptelul uman al muncitorilor, devine irelevant pentru marile multinaționale. Șomajul e deja mai mare decât cel interbelic. Tinerii din sudul mai sărac al Europei încep sa plece in masă, vazand ca nu mai au niciun viitor acolo. Neoliberalismul practicat la Bruxelles de „echipa Barroso”, de fosta „Comisie Europeană”, a mers chiar pina la a obliga unele țări, precum Grecia, sa ia măsuri impotriva propriei lor Constituții.

O generație întreagă - tinerii de azi - a fost sacrificată in numele băncilor si al unui sistem artificial, construit pe o ideologie a jocului de noroc deghizat în legi economice. In loc sa se investească in tineri, moșii sînt impinși acum să lucreze cât mai mult, pînă la o vîrstă din ce în ce mai înaintată, deși mulți sînt depășiți de tehnologiile pe care le folosesc.

Criza economică a avut apoi un efect coroziv asupra activității sindicatelor europene. Sub presiunea delocalizărilor și a extinderii șomajului, sindicatele se văd din ce în ce mai mult forțate să își modereze exigențele. Fenomenul este recent, întrucît pînă nu de mult sindicatele europene, cele ale țărilor Europei continentale el puţin, funcționau după un model al solidarității salariale și al negocierilor colective foarte diferit de cel din țările anglo-saxone.

Criza forțează însă sindicatele să accepte o flexibilitate mai apropiată de cea a modelului anglo-saxon. Pe deasupra, marile federații sindicale franceze, germane, italiene și spaniole, precum și cele la nivel european, sînt atinse acum de un fenomen al descentralizării și fărâmițării necunoscut înainte de criză. Unii sociologi încep chiar să vorbească de o adevărată mutație socială. Un fenomen al diminuării solidarității colective și al replierii spre individual.

Delocalizările din industrie au dat de asemenea o grea lovitură federațiilor sindicale, majoritatea bazate masiv pe industrie, cum e puternica federație germană IG Metall.

Un studiu recent apărut în influentul cotidian american Wall Street Journal punea în evidență faptul că sindicatele europene sînt din ce în ce mai înclinate să accepte reduceri salariale, din dorința de a menține locurile de muncă. Astfel încât, una din marile victime ale crizei se arată a fi și solidaritatea sindicală, aceasta fiind una din victimele cu sănătatea cel mai greu de refăcut.

In vremea asta, în România, intelectualii unei drepte fantasmagorice cântă imnuri “capitalismului” american, dintr-o perspectiva caricaturala care nici in America nu există decat in mintea neo-conilor celor mai rupti de realitatea socialã. Obsedatii români ai “capitalismului” lauda asadar o lume lipsita de compasiune si filantropie, o lume fara servicii sociale, o lume in care crestinilor habotnici nu le mai pasa de vaduva si copil, impotriva preceptelor propriei lor religii, o lume in care daca faci un sindicat esti comunist, iar daca pui in discutie faptul ca directorul unei banci banditesti si falimentare, salvate de catre stat din banii publici, primeste milioane in bonusuri in loc sa fie dat afara pentru incompetenta… daca pui in discutie astea, inseamna ca esti un periculos socialist sau anarhist.

Așa că nu o să ieșim din criză niciodată. Starea actuală va deveni normalitatea. Guvernele nu vor mai putea trăi din datorii. Multe tabuuri s-au spart definitiv. Cel al „datoriei suverane” garantate de stat, de pildă, in care nicio bancă condusă de oameni raționali nu va mai avea încredere după falimentul abia evitat al câtorva țări UE.

Spre ce sistem ne îndreptăm e încă prea devreme pentru a ști, însă un lucru e cert: era inocenței s-a încheiat.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG