Linkuri accesibilitate

Un manual de supraviețuire neglijat de prea mulți.

„Mai scutiți-ne cu statisticile culpabilizatoare despre morți premature, cariere eșuate și familii distruse; adevărul e că fără alcool societatea noastră s-ar prăbuși din prea mult stress intern.“ (Kingsley Amis, Everyday Drinking)…).

Asta o spunea unul din cei mai mari scriitori englezi ai tuturor timpurilor, Kingsley Amis, tatăl actualului mare scriitor Martin Amis.

Anglia și insulele britanice sunt o cultură a alcoolului la fel de mare ca și întreg continuumul alcoolizat care merge din Balcani până în Rusia, trecând prin România, Moldova și Polonia.

In România, și in Balcani in general (deși s-a convenit tacit ca noi nu mai facem parte din Balcani si ca ne-am fi deplasat pe ascuns spre MittelEuropa), un barbat adevărat trebuie sa știe sa bea. Alcoolul are o netă valență pozitivă, iar cel care se tine departe de pahar din motive altfel decât medicale e privit cu neîncredere. Face de altfel parte din înțelepciunea populara faptul ca cel mai bun remediu al alcoolului este tot… alcoolul. Cui pe cui se scoate!

Copilăria mea e dominată de decorul în care tata și bunicul zăceau în curte, în satul nostru din Bărăgan, bând vin direct din găleată, din care scoteau și turnau cu ibricul.

Alcoolul a prilejuit și primul incident diplomatic românesc sau, dacă vrem, moldovenesc. E vorba de solia la Istanbul a acelui boier, logofătul Tăutu, trimis de domnitorul Moldovei cu plocoane la Poarta, la Țarigrad. Pe lângă faptul, cum sugerează cu înțelegere cronicarul, că îi miroseau picioarele, pentru ca distinsul demnitar nu știa că în palatul Marelui Vizir trebuie sa-ti scoți cizmele, iar dumnealui venise de la Suceava pe cal, cu picioarele goale in cizme, pe care nu si le scosese probabil nici noaptea, pe lângă faptul, așadar, ca nu cunoștea obiceiurile Curții, boierul nostru a mai comis o gafa. Când i s-a adus ceașca plină cu cafea fierbinte, omul a crezut că e vreo țuică. S-a ridicat, a strigat „să trăiască Împăratul!” și a dat-o pe gât, drept care s-a fript si a început să strige ca l-au otrăvit turcii.

Sigur, e adevarat că un popor se definește, in parte, si prin felul in care bea, dar si prin ceea ce bea. Este o mare diferență intre felul in care e băut alcoolul de orez – sake – la japonezi (desi de la o vreme ei tind sa bea mai degraba whisky) sau felul in care francezii si italienii beau vin la fiecare masă, nemții bere, si felul in care se practica beția in grup, ca la ruși sau la britanici.

Totusi, cand se calculeaza cât se bea pe cap de locuitor, in varful listei se afla, clătinându-se, Europa de Est si Balcanii, mai ales Moldova. Să ne amintim de sinistrul episod in care generalul sârb Ratko Mladici a ciocnit slibovita cu seful fortelor olandeze in momentul in care acestea s-au retras, lăsându-l sa masacreze populația din Srebrenica.

Tocmai in legătură cu asta am auzit un foarte pertinent comentariu pe marginea alcoolului, de la un chelner din Bruxelles care m-a vazut citind o carte despre masacrul de la Srebrenica. Mi-a zis: „Domnule, am citit undeva că războaiele astea din Balcani sunt războaie între țărani. Păi ascultați-mă pe mine, ca și eu vin de la țară: dacă sunt razboaie de țărani, păi atunci sunt războaie între alcoolici!”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG