Autoritarul președinte turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că va cere abandonarea termenului „arena" pentru a desemna un stadion, un ring de box sau o arenă, pentru că nu este un termen turcesc, național-lingvistic.
Prin aceasta, Erdogan nu face decât să continue o tendință recentă a dictaturilor de a controla limba. Obsesia cu puritatea națională a limbii este relativ recentă lingvistic, ea nu exista până la Revoluția franceză.
Înainte de Revoluția franceză, limba era un simplu mijloc de comunicare, fără valoare afectivă sau național-etnică. Limba era lăsată în pace de tirani. „Nu s-a gândit încă nimeni să pervertească o limbă", scria Spinoza în Tratatul teologico-politic, cartea fondatoare a filozofiei moderne și a ateismului, scrisă de el, Spinoza, pe când, miop și excomunicat de comunitatea lui evreiască din Amsterdam, șlefuia lentile pentru ochelari, singura lui ocupație reală în viață.
- „Nu s-a gândit încă nimeni să pervertească o limbă”, scria Spinoza, știind că limba este un organism viu.
Spinoza, care vorbea și scria multe limbi: portugheză (limba lui maternă), spaniolă, ebraică, olandeză și latină, limba în care a scris, nu își imagina că vor veni dictaturi care, într-adevăr, vor căuta să modifice și să pervertească o limbă, limba supușilor.
Revoluția franceză, deja, începuse - pentru prima oară în istorie - o vastă inițiativă de renovare a limbii și a lexicului ei, a vocabularului. Revoluționarii au modificat numele lunilor, au schimbat calendarul și au impus apelativul de citoyen, cetățene, care avea oarecum să-l prefigureze pe cel de tovarășe, impus mai târziu de comuniști.
Erdogan, scoțând arena din limba turcă, nu face de altfel decât să continue reforma impusă cu forța a lui Atatürk, care a curățat limba turcă de arabisme și persianisme, uneori chiar prin masacre, ce au primit frumoase și tradiționale, chiar dacă uneori artificiale, nume turcești.
Unele arabisme sau persianisme ajuns în română prin turcă au dispărut de altfel din turca de azi, pentru că au fost înlocuite de către lingviștii oficiali prin turcisme artificiale.
De pildă, pâine s-a spus în turca otomană, întotdeauna, nan, cu un cuvânt împrumutat din persană și pronunțat cu ā lung: naan. Atatürk a înlocuit însă naan (pâine) prin ekmek, literalmente: produs al semănăturilor. Naan a rămas însă, pentru a desemna pâinea, în toate limbile turcice caucaziene și central-asiatice care înainte puteau fi înțelese de turci, precum azera sau turkmena. Nu însă și astăzi. Astăzi limbile au devenit de neînțeles reciproc, din pricina reformelor forțate ale lui Atatürk.
La fel, banalul nostru mușteriu, müşteri, pentru că fusese luat de turci din arabă, مشتري , a fost înlocuit prin alıcı, alımcı, de la aceeași rădăcină al-, a cumpăra, de unde avem și noi aliș-veriș (literalmente: cumpără-vinde).
La fel se explică diferențele din ce în ce mai pronunțate dintre coreeana de sud și cea din nordul comunist, aceasta din urmă refuzând să accepte orice englezisme.
Sau, în cazul continuumului iranian, acolo unde farsi, persana din Iran, dari, persana din Afganistan și tadjika sunt exact aceeași limbă, tadjika din Tadjikistan a primit lexical un important val de împrumuturi rusești și se deosebește farsi din Iran și Afganistan și prin faptul că se scrie în chirilice.
Despre cum pervertesc dictaturile limba, modificând sensul cuvintelor (vezi: tovarăș) sau golindu-le de sens au scris pe larg Viktor Klemperer (LTI – Lingua Tertii Imperii, despre limba celui de-al Treilea Reich, Germania nazistă), Boris Groys, sau Françoise Thom despre La langue de bois, limba de lemn a comuniștilor.
Despre divergențele crescânde dintre Germania de Vest și DDR, cea de est, comunistă, la nivelul limbii, similare cu cele dintre Coreea de Nord și cea de Sud se vorbea deja înainte de 1989, iar consecințele se văd încă și azi, în discursuri, deși cuvintele uneori par aceleași.
Dar nu doar în dictaturi există o severă poliție a limbii. Academia din Islanda nu permite nici un împrumut străin, cuvintele se formează doar intern, prin resursele limbii, care a rămas practic aceeași de la vikingii din sec. al XII-lea. Aparent, singurul cuvânt nou care a reușit să intre în islandeză în ultimele secole este universalul taxi.
Dar și Academia franceză e foarte severă cu englezismele. Acolo unde franceza din Belgia împrumută masiv englezisme și nu are probleme cu email sau spam, în Franța s-au impus comicele courriel (de la curier electronic) și pourriel (adică: curier putrezit).
Uneori, un belgian trebuie să se încrunte, scărpinându-și capul, atunci când citește un ziar franțuzesc.
Pentru a reveni la turca reformată și la termenii împrumutați în turcă din persană, care au rămas până azi, dar au ajuns să însemne du totul altceva, să luăm cuvântul nostru cherhana. In toata lumea irano-otomanã, din India până în Balcani și în toata Asia centrală, sintagma persană „karhana” este termenul generic pentru atelier sau fabrică (de la pers. kar = munca, a munci, și hana = casă, local, clădire… cherhanaua, karhana, sau kerhane în turcă >> locul în care se muncește organizat, atelierul.
Si astăzi, din hindi până în turcă, karhana = fabrica, uzinã, atelier, etc., orice loc în care se muncește structurat, in echipa. Numai în română, moștenit din contactul cu otomanii, în special în Dobrogea, cherhana desemnează exclusiv locul în care se pune peștele în lăzi și butoaie… era în mod vizibil singura activitate de manufactură organizată a localnicilor.
Cherhana ne-a venit astfel prin turcă, doar că în limba turcă acel termen persan care voia să zică la origine fabrică sau atelier de manufactură, kerhane, înseamnă astăzi bordel. Aici - nici măcar autoritarismul lui Atatürk și Erdogan nu a putut să schimbe nimic.
Sau poate să sensul de bordel pentru kerhane/cherhana era deja vechi în turcă, încă de atunci, și de acolo ne-a rămas nouă noțiunea de “a pești„ pentru a desemna activitatea proxenetului, a peștelui. Dacă termenul de kerhane care ne-a dat nouă cherhanaua însemna deja și bordel, iar nu doar atelier, în vremea otomană, iată o plauzibilă explicație a denumirii de pește pentru proxenet.
Cf. și:
Despre vaci și putane la armâni
Boris Groys: când marxismul e „pus în limbă” în mod platonician
