Tot circulă pe Internet un herb, un scut, o heraldică presupusă a reprezenta o veche stemă a Basarabiei, care reprezintă trei capete de negri cu banderole pe frunte.
Totul pleacă de la confuzia unui erudit croat pe nume Pavao Ritter Vitezović care pe la 1701 publica o carte de heraldică intitulată:
Stemmatographia sive armorum Illyricorum delineatio, descriptio et restitutio.
Acolo, reproducând stemele, herburile, multor țări și provincii, nobilul croat dă scutul cu capete de negri ca fiind al Basarabiei, altfel zis Bugeacul, partea de sud a Moldovei dintre Prut și Nistru care astăzi face parte din Ucraina.
Bunul erudit croat se încurcase însă grav în gravuri. Acela este blazonul Corsicăi și al Sardiniei, ba chiar al mai multor târguri medievale din Franța, cum o știe orice istoric.
Sau blazonul satului francez care pe deasupra se numește Villemaure-sur-Vanne, adică: Satul-maurilor-de-pe-râul-Vanne.
Acesta, al Satului Maurilor din Franța, este poate sursa erorii de la 1700.
Pentru Corsica avem chiar și urme medievale.
Corsica, Sardinia și Franța sunt cele care au avut de-a face cu maurii și negrii, nu sudul Moldovei. A spune, cum o face Wikipedia în română, la articolul Stema Basarabiei, că Basarabia la 1700 a putut fi desemnată printr-un scut pe care se aflau trei capete de negri legate cu o eșarfă pentru că teritoriul respectiv era stăpânit de către tătari e un nonsens total.
Totul e fals acolo. Specialiștii în heraldică știu că o provincie aproape pustie și nepopulată cum era Bugeacul Moldovei nu putea avea un scut heraldic cu simbolică occidentală și cu o coroană deasupra, de parcă ar fi existat vreodată o identitate feudală dinastică în Bugeac.
A spune că acele capete de negri îi desemnează pe tătari este iarăși o eroare gravă. La 1700, Occidentul cunoștea bine Imperiul Otoman, tătarii, Orientul în general, iar eruditul croat Pavao Ritter Vitezović ar fi fost intrigat de prezența unor capete de negri acolo unde tradiția spune că au trăit sciții.
O eroare la imprimarea cărții, de fapt, cum se făceau atunci în permanență. Sau desene încurcate. La urma urmei, până târziu dupa Renaștere, Danemarca a fost numita, in textele si hărțile in latina, „Dacia”; confuzia terminologica si acel „double usage” al numelui nu trebuie sa surprinda… Tot așa, s-a spus întotdeauna „Iberia” pentru Spania si pentru ceea ce e azi Georgia, iar Azerbaijanul de azi, lângă Georgia, era numit in antichitate… „Albania”.
Iar Cantemir nu menționează, evident, nici o stemă a Bugeacului sau Basarabiei în Descriptio Moldaviae. Iată încă un mit care trebuia lichidat.
