Linkuri accesibilitate

Călătoria în URSS a reprezentat un adevărat ritual pentru mulți intelectuali și scriitori occidentali.

În 1927, Panait Istrati începea o lungă călătorie în Uniunea Sovietică, prilejuită de aniversarea a zece ani de la revoluția bolșevică. Scriitorul român era cunoscut ca un om de stânga, un „tovarăș de drum” al comuniștilor. A fost o călătorie de 16 luni, la capătul căreia Istrati a scris o carte publicată mai întâi în Franța și tradusă în românește în 1929, la editura Cugetarea, sub titlul Spovedania unui învins (Rusia sovietică). Este cartea unei teribile dezamăgiri, a năruirii unor iluzii și este totodată una din primele mărturii despre adevărata față a țării „viitorului luminos”.

Călătoria în URSS a reprezentat un adevărat ritual pentru mulți intelectuali și scriitori occidentali. Istrati este și el primit regește, i se oferă excursii și petreceri, i se plătesc foarte consistente drepturi de autor. Scriitorul vine cu o imagine aprioric favorabilă, care va fi însă permanent contrazisă de realitățile care îl frapează la tot pasul. Reușește, de la un moment dat, să se debaraseze de „însoțitori” și călătorește pe cont propriu. Constată, stupefiat, omniprezența birocrației, care a devenit un cancer al țesutului social. Vede cum la putere s-a instalat o nouă oligarhie (termenul „nomenklatură” nu apăruse încă), la fel de avidă și de fără scrupule. Deslușește mecanismele prin care sindicatele și presa sunt folosite ca mijloace de a ține sub control populația. Komsomolul, organizația tinerilor, este și el putred și corupt. Îl îngrozește banalizarea denunțurilor, care frâng destine și nenorocesc existențe. Are exemple la îndemână, prietenul său Christian Rakowski sau Rusakov, socrul lui Victor Serge. Vizitează mai multe republici sovietice unde îl oripilează mizeria și penuria. Concluziile pe care le trage la capătul călătoriei sale sunt dramatice: „Părăsesc Leningradul, Moscova și Uniunea Sovietică mult mai amărât decât pe vremea când eram eu însumi unul dintre muncitorii aceștia striviți sub toate regimurile. A-i exploata pe oameni, a-i face să trăiască cu o bucată de pâine neagră, luându-le până și jalnicul drept de a cârti, a-l împușca apoi pe cel care a strigat într-o zi, a strigat numai ceva mai tare decât de obicei, așa ceva, așa ceva nu există nicăieri pe pământ, nici măcar în țara lui Mussolini”.

După apariția cărții, Istrati fost ținta unor atacuri josnice iar mitul Uniunii Sovietice a continuat să funcționeze. N-au fost de-ajuns nici ale mărturii ale unor personalități celebre, cum e cazul lui André Gide. Cu atât mai mult acum, când se vor împlini curând o sută de ani de la octombrie 1917, trebuie să omagiem curajul și franchețea lui Panait Istrati, care a înțeles că adevărul, oricât de dureros, trebuie spus până la capăt.

XS
SM
MD
LG