Linkuri accesibilitate

Un bacalaureat ce rămâne în zona mediocrității.

Rezultatele de anul acesta de la bacalaureat rămân în zona mediocrității, chiar dacă actualul ministru al Educației, acel personaj penibil pe nume Liviu Pop, vrea să ne convingă că sunt rezultate sensibil mai bune decât anul trecut. În realitate, e vorba de numai trei procente: în 2016 rata de promovare a fost de 68,1%, anul acesta de 71,4&. S-au înscris la examen 135.513 elevi și au promovat 91.574. Pe țară, media maximă, 10, a fost obținută de 97 de absolvenți. Județul cu cele mai bune rezultate, rată de promovare de 83,7%, este județul Sibiu. Prin comparație, în 2004 rata de promovare pe țară a fost de 84,68%. Rezultate catastrofale, promovare de 45%, s-au înregistrat în 2010-2011, când ministrul Funeriu a introdus supravegherea video în sălile de examen. Ulterior, miniștrii PSD au reluat portofoliul Educației, iar rezultatele au fost mai bune, dar ne putem întreba dacă nu cumva și vigilența supraveghetorilor a slăbit direct proporțional.

Dincolo de aceste date statistice, care au relevanța lor, învățământul românesc se confruntă cu grave probleme de fond. Absolvenții de elită aleg, într-o proporție tot mai îngrijorătoare, să urmeze studiile universitare în străinătate, de unde doar o mică parte se întorc în țară. Iar dacă se întorc, nu găsesc locuri de muncă pe măsura diplomelor obținute. Pe lângă liceele cu bună reputație există multe altele de slab sau foarte slab nivel. Sunt absolvenți de liceu incapabili de a mânui corect limba română. Învățământul umanist este marginalizat, elevii nu citesc literatură, ceea ce se numea „cultură generală” nu pare să mai intereseze pe nimeni.

De altfel, în condițiile în care mulți români au plecat să muncească în străinătate, numărul elevilor a scăzut în mod constant. În plus, din cauza celei care pe bună dreptate a fost numită „groparul învățământului românesc”, Ecaterina Andronescu, a fost distrus învățământul profesional. Când era ministru, Ecaterina Andronescu a găsit de cuviință să desființeze în 2009 Școlile de Arte și Meserii. Urmare directă – cel puțin 10% dintre elevii care terminau clasa a VIII-a au abandonat școala. Iar în timp s-a constatat că România duce o lipsă cronică de forță de muncă, mai ales acolo unde se cer muncitori calificați.

Cu siguranță nu de la Liviu Pop, care este un om de paie al partidului, ne putem aștepta la reforme de substanță. Bolile învățământului românesc sunt mai vechi și nimeni nu mai speră într-o vindecare miraculoasă.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG