Linkuri accesibilitate

Două decenii de la moartea prințesei Diana


O fotografiei a Prințesei Diana, pusă pe podul Alma de la Paris, pentru a marca accidentul fatal de acum 20 de ani, 30 august 2017

Au apărut cărți și sunt și astăzi oameni care cred în ipoteza complotului. Fapt este că ancheta nu a relevat nimic altceva decât circumstanțele unui nefericit accident.

Se împlinesc două decenii de la un eveniment dramatic, o tragedie umană care a avut totodată lungi ecouri mediatice. În noaptea de 30 pe 31 august 1997 mașina în care se aflau prințesa Diana și prietenul ei Dodi Al-Fayed, fiul miliardarului egiptean Mohamed Al-Fayed, s-a izbit violent de unul din stâlpii tunelului de sub piața Alma din Paris. Cei doi veneau de la hotelul Ritz, din piața Vendôme, și încercau să scape de urmărirea unor paparazzi. La volan se găsea Henri Paul, șeful pazei de la Ritz, aflat – așa cum vor arăta analizele – într-o avansată stare de ebrietate, iar în dreapta lui era bodyguardul lui Dodi Al-Fayed, singurul care purta centură de siguranță și singurul care a rămas în viață. Accidentul s-a produs puțin după miezul nopții, Dodi și Henri Paul au murit pe loc, iar prințesa a ajuns la spitalul Pitié Salpêtrière după ora 2. În ciuda îngrijirilor acordate atât în ambulanță cât și la spital, decesul a fost declarat la 4h25. Emoția produsă la aflarea veștii a fost uriașă.

Eram atunci corespondentul la Paris al Europei Libere. Timp de o săptămână a fost principalul subiect al corespondențelor pe care le-am transmis. Apăruseră imediat tot felul de speculații, de scenarii conspiraționiste. E drept că și tatăl lui Dodi Al-Fayed, în imensa lui durere, alimenta aceste teorii, sugerând că avem a face cu un asasinat pus la cale de familia regală britanică. Discuțiile s-au prelungit mult, au apărut cărți și sunt și astăzi oameni care cred în ipoteza complotului. Fapt este că ancheta nu a relevat nimic altceva decât circumstanțele unui nefericit accident, la care au contribuit și acei paparazzi în goană după senzațional dar și imprudența iresponsabilă a șoferului. Foarte promptă a fost reacția oficialităților franceze. În dimineața următoare accidentului au venit la spital, unde se afla trupul neînsuflețit al prințesei, primul ministru Lionel Jospin, ministrul de interne Jean-Pierre Chevènement și Bernadette Chirac, soția președintelui. În mod ciudat, se pare că președintele Chirac n-a putut fi contactat în noaptea aceea, din motive rămase necunoscute până astăzi. Pe 6 septembrie, la înmormântarea prințesei Diana au participat trei milioane de londonezi, funeraliile fiind transmise de televiziunile din zeci de țări.

Piața Alma a devenit unul din locurile în care se perpetuează cultul prințesei Diana. Există acolo (chiar deasupra tunelului) un monument, Flacăra Libertății, care este replica flacării de pe Statuia Libertății din New York. Această replică a fost oferită în 1989 Franței de către Statele Unite, cu ocazia bicentenarului Revoluției franceze. La câteva ore după accident flacăra a fost înconjurată de flori. De atunci încoace, vreme de douăzeci de ani, sunt depuse în permanență flori, iar turiștii au ajuns să creadă că de fapt este vorba de un monument dedicat memoriei prințesei. Probabil că ar fi păcat să le risipim iluzia.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG