Linkuri accesibilitate

Asaltul final


Este surprinzătoare pasivitatea celor care până acum s-au implicat activ în apărarea statului de drept

Dacă nimeni nu pare să conteste faptul că alianța de la guvernare este pe cale să dea asaltul final asupra Direcției Naționale Anticorupție, este surprinzătoare pasivitatea celor care până acum s-au implicat activ în apărarea statului de drept. E liniște în zona organizațiilor non-guvernamentale, e relativă liniște pe rețelele de socializare și, de asemenea, lipsesc apelurile la demonstrațiile de stradă care, vreme de un an, au mobilizat sute de mii de oameni. Toate aceste semne sunt de rău augur: ele ne-ar putea arăta că societatea civilă s-a resemnat, învinsă fiind într-o confruntare inegală.

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct

Să fi fost operațiunea mediatică de compromitere a Direcției Naționale Anticorupție o reușită ? Ca acțiune de manipulare, cu siguranță. Un caz particular a fost înfățișat ca reprezentând o practică generală iar totul a fost aruncat în cârca șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Aproape că nu mai contează cine sunt personajele implicate. Situația poate fi rezumată astfel: membrii unui clan mafiot din Prahova se răfuiesc cu niște procurori care își încalcă grav atribuțiile profesionale. Acolo unde se impunea o anchetă internă am avut un spectacol public pentru impresionarea galeriei.

Pretextul a fost folosit imediat de către PSD pentru a avansa ideea că partidul este cel care trebuie să decidă și în privința justiției. Cerând destituirea Laurei Kovesi, coaliția PSD-ALDE face încă un pas în direcția unui regim autoritar. Este pasul care duce la încălcarea principiului separației puterilor în stat. Se urmărește prin urmare nu numai neutralizarea justiției ci și subordonarea ei totală. Consecința directă va fi, așa cum a arătat procurorul general Augustin Lazăr, stoparea luptei anticorupție. Aceste este obiectivul major pe care alianța PSD-ALDE se pregătește să-l atingă, spre satisfacția tuturor celor care știu că de acum înainte se vor putea înfrupta fără probleme din bunul public.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG