Linkuri accesibilitate

Majoritate absolută pentru partidul lui Macron: o „monarhie republicană”


O veste bună pentru toată UE.

Partidul En Marche al noului și tânărului președinte francez Emmanuel Macron, aliat cu formațiunea MoDem a ministrului justiției François Bayrou a obținut o majoritate absolută în Adunarea Națională a Franței, cu 361 de locuri din 577.

Intr-un sistem cum e cel francez in care executivul, altfel zis guvernul, are întotdeauna ultimul cuvânt, riscul era mare să se ajungă ce ceea ce ar fi putut fi numit un parlament dominat de un partid unic, intr-atât opoziția, atât extrema stângă a lui Jean-Luc Mélanchon, sau extrema dreaptă a moștenitoarei Le Pen au ieșit măcelărite din alegeri.

Dacă partidul lui Macron ar fi obținut mai mult de 400 de locuri, așa cum anticipau unele sondaje, atunci în fața unui asemenea tăvălug, opoziția parlamentară de dreapta si stânga nu ar fi avut absolut nici o putere. Nici măcar Mitterrand nu dispusese de o asemenea majoritate, ar trebui urcat până la domnia cvazi-monarhică a generalului De Gaulle.

Trebuie, de pildă, 60 de deputați sau senatori pentru a sesiza Consiliul Constituțional, instanța juridică supremă a Franței, și exista riscul ca opoziția să nu poată reuni un asemenea număr in cazul unor inițiative controversate. Așa însă, opoziția dreptei conservatoare, Les Républicains, a obținut totuși 126 de scaune, aproape de trei ori mai mult decât socialiștii, cu 46.

Așa, rezultatele sunt mai moderate. Deși nu a avut decât un avans de 10 procente asupra opoziției dreptei conservatoare în primul tur al alegerilor legislative, regulile scrutinului majoritar i-au asigurat totuși lui Macron o victorie zdrobitoare

Mulți factori au contribuit la asta: mai întâi, participarea la vot a fost estimată la doar 43%, una dintre cele mai scăzute din istoria Franței.

Observatorii, politicienii și celelalte guverne UE sunt acum foarte curioși cum va funcționa un asemenea parlament. Mulți din noii deputați, așa cum a dorit-o Macron - și asta face originalitatea noului parlament -, sunt oameni care provin din societatea civilă și care nu au făcut niciodată politică. Sunt printre ei mulți avocați, ba chiar și directori de școală primară din provincie.

Victoria covârșitoare a lui Macron este o veste bună pentru toată UE, dar mai ales pentru Angela Merkel, care întreține o foarte bună relație cu Macron și care speră ca împreună cu el, după alegerile germane din toamnă, să poată relansa cuplul franco-german, motorul Europei.

In sfârșit, să mai spunem că Marine Le Pen a fost aleasă în Pas-de-Calais.

Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin sistem electoral majoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegerile desfăşurându-se în cele 577 de circumscripţii electorale din Franţa, 539 de circumscripţii se află în Franţa metropolitană, 27 sunt în departamente şi teritoriile de peste mări şi 11 sunt pentru cetăţenii francezi care trăiesc în străinătate.

Aproximativ 50.000 de agenţi de pază au fost desfăşuraţi pentru a asigura securitatea secţiilor de votare.

XS
SM
MD
LG