Linkuri accesibilitate

Adevărul despre „legile ospitalității” prin țările sărace


Unul din fenomenele socio-culturale cele mai greșit interpretate de occidentali.


Călătorul prin țări în care încă se aplică „legile ospitalității” ar trebui să aibă permanent asta în minte: e vorba foarte adesea de gesturi sociale codificate, rigide, de o corvoadă pentru gazdă și musafir, iar nu de cine știe ce fantezie spontană a localnicilor exuberanți, primitori și bucuroși de oaspeți.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:22 0:00
Link direct

De câte ori nu ne extaziem: „Vaaai, cu câtă naturalețe ne-au primit oamenii ăia. Au pus tot pe masă din sărăcia lor și nu ne mai lăsau să plecăm! „Legile ospitalității” sunt unul din fenomenele socio-culturale cele mai greșit interpretate de occidentali. Pentru asiatici, ospitalitatea nu este deseori o plăcere, ci o corvoadă. Afganul, de pildă, nu se așteaptă să-i iei literalmente invitația „Veniti să cinați la mine”… Insistă pentru că așa e cutuma politeții acolo. Abia după ce ai refuzat a treia oară va înceta să te invite. Dacă lansează invitația și după aceea, atunci doar înseamnă că vrea într-adevăr să te aibă la masă. E însă o grosolănia să accepți de la prima invitație, lucru care îl va lăsa descumpănit, pentru că el lansa doar o expresie goală, o formalitate rituală care trebuie refuzată politicos.

La fel, Caucazianul, care și-a tăiat ultimul pui (tovarăș de joc al copiilor lui) pentru tine, abia așteaptă sa pleci, ca nu cumva sa-i cauzezi imensa povară de a rămâne si peste noapte. Odată prins însă în el, în ritualul ospitalitații, va fi însă foarte greu să ieși neîndopat, ne-beat și cu o imagine obiectivă a culturii locale.

Acolo intri în ritmul terorismului ospitalier, cel care impune un ritual unic, monoton, opresant ce nu tine de religie sau cultură. Musulmani, ortodocși, budiști sau animiști, cei care il practică au ca misiune sacră, impusă de cutumele locale, de a te ține ostatec, odată ce ai acceptat și te-au prins, înfundând in tine tot ce posedă, fără ca măcar să aibă garanția că le vei aduce un profit.

Indârjirea în a te transforma intr-o gîscă îndopată (ceea de in momente extreme îți amintește de soarta ce li se rezervă lui Hänsel si Gretel) poate duce la conflicte și șocuri culturale extreme, precum în istoria, puțin cunoscută, a primilor etnografi britanici în Daghestan, in vremea descoperirii petrolului din Marea Caspică:

Acolo, in primul sat de sălbatici munteni musulmani in care au fost găzduiți, bunii savanți au fost hrăniți cu oaie, și seu de oaie, și ciorbă de grăsime de oaie, după care au trebuit sa mănânce ochii, limba si creierul oii. Reușind sa plece din sat, spre valea următoare, au fost urmăriți de iscoade, care i-au văzut vomitând.

Bătrânii tribului au discutat îndelung în ce fel să-i măcelărească pe acei străini care pîngăriseră hrana satului, pînă când unul mai pus pe umor i-a convins că de fapt englezii își făceau loc în burtă pentru a se înfrupta și în satul următor, sat dușman celui dintâi, desigur. S-a decis atunci în unanimitate că savanții nu puteau fi lăsați să plece flămânzi, asta fiind o rușine eternă pentru sat, așa încât venerabilii oameni de știință au fost tîrîți înapoi și hrăniți iar cu seu de oaie, supă de grăsime de oaie, ochi, limbă și creier ca delicatese.

Iară doar câteva elemente care ne vor ajuta să percepem adevărul despre „legile ospitalității” prin țările sărace.

XS
SM
MD
LG