Linkuri accesibilitate

Joi și luni dezvăluiri, marți și-n restul săptămânii dezmințiri


Vitalie Ciobanu

Punct de vedere săptămânal.

Comentând gesturile și motivațiile psihanalizabile ale activității lui Dodon, am constatat că acesta a împlinit un an de când s-a aburcat în fotoliul de președinte, ajutat de guvernarea Partidului Democrat, care nu a admis să-i fie chestionate sursele de finanțare ilicite din campania electorală, a răspândit calomnii la adresa adversarului său, Maia Sandu, și a lucrat vârtos în teritoriu împotriva acesteia.

În anul care s-a scurs, socialistul a intoxicat spațiul public cu demagogie. Pe plan extern, pe lângă faptul că s-a grăbit să ne certe cu vecinii, România și Ucraina și, în consecință, n-a mai fost invitat în aceste țări foarte importante pentru Republica Moldova, Dodon a ridicat la o cotă a penibilului, nemaiîntâlnită în întreaga istorie post-sovietică a Republicii Moldova, slugărnicia față de Rusia. Au devenit proverbiale vizitele sale la Kremlin, așteptările de ore în anticamera președintelui rus, ca și ironiile lui Putin: tot mai agasat și sufocat de prietenia socialistului de la Chișinău, liderul de la Moscova a ajuns să facă glume, spunând jurnaliștilor că dacă au o chestiune mai grea de lămurit, să-l întrebe pe Dodon.

Pe plan intern, Dodon a sprijinit separatismul transnistrean, pledând pentru federalizare, apărând însemnele „de stat” ale Transnistriei, a încurajat pornirile autonomiste ale găgăuzilor și, peste toate, și-a continuat politica de învrăjbire a societății. „Rusia e singurul garant al statalității moldovenești”, spune Dodon în interviurile sale pentru presa de la Moscova. Dacă este așa, întrebarea logică e următoarea: ce fel de statalitate ciudată mai au și moldovenii, pe care doar Rusia o poate garanta?...

Dodon nu și-a diminuat nicio clipă, în acest an, retorică virulentă împotriva NATO, devenind anecdotică înverșunarea cu care s-a opus numirii noului ministru al Apărării cu simpatii atlantiste. Episodul a dus la o suspendare de 5 minute a lui Dodon, atât cât a fost nevoie ca spicherul Parlamentului Candu să semneze decretul de numire a ministrului Eugen Sturza.

Prezidentul nu a avut nicio faptă concretă, niciun succes în lupta sa împotriva oligarhiei din Moldova, anunțată atât de vijelios în campania electorală (vă amintiți: „Mă angajez prin semnătură să nu colaborez cu Plahotniuc!”). Ei bine, fostul lider PSRM a colaborat foarte rodnic cu regimul oligarhic în probleme esențiale, cum e numirea unor judecători suspectați de corupție, împărțirea posturilor de ambasadori și schimbarea sistemului electoral. În rest, Dodon și-a etalat cu voluptate numeroasele vacanțe policolor cu familia și alături de tovarășii socialiști.

Un alt detaliu semnificativ al mandatului său: Dodon s-a arătat foarte preocupat să adune fonduri private pentru reparația reședințelor de stat și pentru alte idei năstrușnice. O preocupare managerială neobișnuită, suspectă, am zice. Se știe că fondurile cheltuite de un șef de stat trebuie să fie transparente, publice. Cine sunt sponsorii anonimi ai lui Dodon? Banii aceștia privați cu care se laudă socialistul, făcându-și o virtute din faptul că nu va lua nimic de la bugetul de stat, ar putea proveni din surse dubioase, criminale, ceea ce reprezintă o problemă de siguranță națională. Ce promisiuni, cedări, ce eventuale ilegalități o mai fi comis Dodon, se întreabă lumea, ca să acumuleze fonduri secrete? Poate se va afla într-o zi.

Însă punctul-forte al demagogiei lui Dodon și visul său de mărire personală rămâne războiul acerb pe care îl poartă în numele „identității moldovenești”. Ultima spărtură în reduta dușmană, unionistă, e filmul documentar „Istoria Moldovei”, turnat sub înaltul patronaj al lui Dodon, în care moldovenii sunt prezentați ca un fel de frați mai mici ai rușilor, neavând nimic în comun cu românii de peste Prut. E o producție de propagandă vulgară, menită să-i înalțe lui Dodon un soclu de întemeietor al statului. Că statul a fost capturat între timp de altcineva e un amănunt lipsit de importanță. Or, întemeietorului, dacă se ia în serios, nu i-ar strica niscaiva împuterniciri suplimentare, livrate de popor. N-ați văzut câte a avut Ștefan cel Mare?

Cam așa arată bilanțul unui an care a trecut de la alegerile prezidențiale. Putem vorbi mult despre jenanta prestație a lui Dodon, dăunătoare pentru Republica Moldova, dar problema este că trebuie să și-l asume în egală măsură și actuala guvernare. Ca să nu mai spunem de moldovenii care nu izbutesc să iasă de sub vraja sirenelor eurasiatice și populiste.

Când ne mai luăm o pauză de Dodon, revenim la ceea ce urmărim de câteva săptămâni, frenetic, pe micul ecran. În zilele de joi sau luni o televiziune de opoziție vine cu o nouă dezvăluire, cu o nouă senzație despre lumea politică și criminală din Republica Moldova, iar marți avem dezmințirile ritualice ale Partidului Democrat, care ne asigură că echipa condusă de Vladimir Plahotniuc, precum și el personal, nu sunt implicați în ceea ce li se incriminează de către adversarii lor politici și de media pusă în slujba lor. „Totul este o minciună, spun reprezentanții PD, nu trebuie ascultați nici asasinii filmați de televiziunile ostile, nici pușcăriașii condamnați de justiția moldoveană”. Și, pe tonul acesta jubilator și nevinovat, holdingul produce la rândul său interviuri cu alte personaje din lumea criminală chemați să combată calomniile la adresa exponenților guvernării.

Ultima știre-bombă spune că liderului PD i s-a deschis un dosar penal în România. A urmat imediat dezmințirea: Plahotniuc figurează într-un caz în care sunt cercetate faptele, nu făptuitorii. Și că în general e un dosar încropit în baza mărturiilor lui Platon (raiderul, nu filozoful!), fost partener de afaceri cu șeful PD, condamnat la 18 ani de închisoare de justiția moldoveană coordonată.

Și pentru că liderii de la putere din Moldova nu sunt niciodată cercetați penal, ci doar politicienii căzuți în dizgrație, judecătorii de la Chișinău țin morțiș să-și confirme reputația. Astfel, după cinci luni de arest la domiciliu, inculpat într-un dosar de corupție, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost eliberat din arest. Și asta cu o săptămână înaintea referendumului din 19 noiembrie, inițiat de PSRM. Primarul și-a mărturisit stupefacția, întrebându-se ce o fi însemnând această generozitate abruptă, la fel și mulți cetățeni care au urmărit cu febrilitate suferințele edilului. Dar poate n-ar trebui să ne mirăm, dacă am lua un alt exemplu: Șor, principalul bănuit în dosarul devalizării băncilor moldovene, cu tinicheaua condamnării penale după el, se bucură de cea mai fastuoasă libertate posibilă. Mai mult: împarte pomeni pensionarilor din banii furați!

Duminică, chișinăuienii sunt invitați la referendum, și vom vedea dacă campania socialiștilor care strigau „Să salvăm orașul!” va fi mai convingătoare decât campania liberalilor, care-și apără primarul cu sloganul „Să nu cedăm orașul!”. Se dă din nou, cum ni se sugerează, o luptă decisivă pentru românism și europenitate în urbea de pe Bâc.

Apoi vom reintra în ritmul obișnuit: joi și luni dezvăluiri, marți și-n restul săptămânii dezmințiri. Nu știm cine are dreptate în această dispută, pentru că justiția moldoveană, spuneam, este ocupată cu altceva, dar ceea ce află publicul nostru – și sunt niște pași pe calea cunoașterii! – e că trăiește într-un stat în care lumea politică de mult și-a dat mâna cu lumea criminală. Că acest fapt ar putea avea o legătură cu viața disperată a majorității cetățenilor este, desigur, o coincidență pur întâmplătoare.

XS
SM
MD
LG