Linkuri accesibilitate

România. Jocurile patriarhilor Daniel și Kiril


Daniel (stînga) și Kiril, București, 27 octombrie 2017

Îi face Daniel un serviciu lui Kiril în linia direcției tot mai antioccidentale pe care pare să o urmeze politica de la București?

Ce jocuri fac patriarhii Daniel și Kiril

Patriarhul Daniel este la Moscova, unde luni se celebrează 100 de ani de la restaura Patriarhiei ruse, desființată de Petru cel Mare în 1721. Între 1721-1917, Biserica Ortodoxă Rusă s-a aflat sub conducerea a 12 clerici numiți de țar, care era de facto liderul bisericii.

Alți nouă patriarhi ortodocși au venit în capitala Federației Ruse pentru a sărbători centenarul alături de Patriarhul Kiril.
Dincolo de ceremoniile și liturghiile comune, Kiril a avut o întâlnire între patru ochi cu Daniel, la doar o lună după vizita patriarhului rus la București.

Cei doi se cunosc de multă vreme, din anii 70, când se aflau în Elveția trimiși de bisericile lor în scopuri așa-zis ecumenice: Kiril ca reprezentant în Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva, iar Daniel ca profesor la Geneva și director adjunct la Institul Ecumenic de la Bossey (Elveția).

Există suspiciuni că ambii înalți prelați ar fi avut legături cu polițiile politice din cele două țări.

Din datele oficiale, nu e prea clar dacă Daniel și Kiril au discutat la Mănăstirea Danilovski, cel mai vechi locaș monastic din Moscova și despre problemele din Republica Moldova, unde există două biserici ortodoxe, una aparținînd de Moscova, alta autocefală.

Este însă sigur că Patriarhul Rusiei i-a cerut lui Daniel să-l sprijine în ce private situația din Ucraina, unde lucrurile sunt chiar mai complicate, pentru căexistă trei biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană, care ține de Patriarhia Moscovei și care este încă majoritară, Patriarhia Kievului și Biserica Ortodoxă Autocefală, ultimele două fiind necanonice.

Potrivit comunicatului de presă dat de cei doi, în urma întâlnirii, „Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit situația bisericească dificilă din Ucraina și a subliniat unitatea episcopatului Bisericii Ortodoxe canonice din această țară, în pofida multor presiuni”, constatând că participarea Patriarhului român la centenarul restaurării Patriarhiei Rusiei „demonstreză că cele două Biserici sunt împreună și în vreme de suferință și de bucurie”.

Mesajul sugerează că Patriarhul Daniel ar recunoaște Biserica Ortodoxă Ucraineană, cea aflată sub patronaj rusesc.

Această poziție l-ar îndepărta însă pe Daniel de Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, considerat „cel mai onorabil” dintre capii bisericilor ortodoxe, care crede că „bisericile ucrainene se vor uni și că Ucraina va avea o biserică natională în viitorul apropiat”.

43% dintre parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse se află în Ucraina, iar Kiril nu vrea să le piardă, mai cu seamă că destule parohii rusești din Occident care refuză să se alăture Moscovei se află sub jurisdicția Constantinopolului. E vorba despre comunitati create de emigranții rusi albi în urmă cu 100 de ani.

Patriarhia Moscovei stă in fruntea celui mai mare număr de creștini ortodocși, iar Patriarhul Kiril și-ar dori ca această expresie cantitativă să-l propulseze în poziția de lider al ortodoxiei mondiale și Moscova să devină cu adevărat a Treia Romă.

Ar fi unul dintre motivele pentru care adună în jurul său cât mai mulți Ăatriarhi care să susțină că ortodocșii ucraineni se află sub patrafirul Rusiei, iar bisericile necanonice din Ucraina să nu fie recunoscute.

La prima vedere este vorba despre simboluri, dar în spatele lor lucrează propaganda și banii de la Moscova.

Întrebarea e dacă în schimbul acestei poziții Patriarhul Daniel a primit sau nu promisiuni în ce-i privește pe ortodocșii din R. Molodva, o țară care nu are o biserică națională ortodoxă, din pricina opoziției Moscovei.

Sau dacă Daniel îi face acest serviciu lui Kiril din pură amiciție, și în linia direcției tot mai antioccidentale pe care pare să o urmeze politica de la București.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG