Linkuri accesibilitate

Istoria suicidului în mișcarea comunistă


Istoria suicidului în mișcarea comunistă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:04 0:00
Link direct

Romancierul cubanez Guillermo Cabrera Infante (1929-2005) a scris un eseu excepțional privind sinuciderile de la vârful piramidei politice castriste, de la Haydée Santamaría (fostă participantă la asaltul din 1953 asupra garnizoanei Moncada și soția lui Armando Hart, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fraților Castro), la președintele fidelist Osvaldo Dorticós Torrado. Volumul Succesorul din „dipticul” romanesc al lui Ismail Kadare explorează sinuciderea lui Mehmet Shehu, cel mai apropiat camarad al lui Enver Hoxha, acuzat de complot și trădare. Simon Sebag Montefiore își începe cartea despre cercul intim al lui Stalin cu momentul sinuciderii, în noiembrie 1932, a Nadejdei Allilueva, soția tiranului. Vladimir Maiakovski, autorul Norului cu pantaloni (poemul „în patru strigăte”), dar și al poemului Vladimir Ilici Lenin, s-a sinucis în 1930, când n-a mai putut suporta minciuna universalizată. Mihail Tomski, fost membru al Biroului Politic al lui Lenin și conducător al sindicatelor bolșevizate s-a sinucis în 1937 înainte de a fi arestat alături de Buharin și obligat să „mărturisească” vini imaginare.

Fostul secretar general al PC din Cehoslovacia, acuzat de conspirație sionistă, Rudolf Slánský a încercat să se sinucidă în închisoare prin zdrobirea țestei de pereții celulei înaintea monstruoasei înscenări din octombrie 1952. Suspecta moarte a lui Jan Masaryk, ministru de Externe și fiul fondatorului Cehoslovaciei, Tomáš G. Masaryk, la 10 martie 1948, a fost prezentată drept o sinucidere (a fost găsit zăcând în pijama, în curtea interioară a ministerului, s-a spus că s-a aruncat de pe fereastra biroului său). Se pare că atunci s-a născut expresia „a fost sinucis”… În 1956, imediat după Congresul al XX-lea al PCUS, Aleksandr Fadeev, autorul romanelor Înfrângere și Tânăra Gardă, președintele Uniunii Scriitorilor în anii lui Stalin, și-a tras și el un glonț în cap. N-a putut să suporte marea dezamăgire? I-a fost teamă că va fi tras la răspundere pentru rolul său în lichidarea atâtor scriitori? La un Congres al „Partizanilor Păcii”, cred că în 1950, Fadeev l-a atacat pe Sartre, altminteri un suporter al URSS, lansând formula de o inegalabilă abjecție: „hienă dactilografă”.

În iunie 1958, a încetat din viață, cel mai probabil prin sinucidere, Mihail Roller (n. 1908), principalul politruc stalinist însărcinat cu sovietizarea/ falsificarea istoriei României, coordonatorul „Manualului unic de Istorie a RPR”. Colegii din Academia RPR îi spuneau „Kontroller”. Credea orbește în principiul „partinității” (partiinost’) și disprețuia „istoriografia burgheză” cu ale ei „iluzii de obiectivitate”. Ani de zile aghiotantul dictatorului ideologic Leonte Răutu ca șef al Secției Știință a CC al PMR, Roller a fost acuzat, ironie supremă, de lipsă de vigilență la sinistra Plenară a CC al PMR din iunie 1958. La scurt timp după aceea, Roller își punea capăt zilelor, lăsându-i pe mai-marii partidului să respire ușurați. Maurul își făcuse datoria, maurul putea să dispară. Cel care i-a dat lovitura de grație a fost tocmai Răutu, cu care întreținuse relații de prietenie personală vreme de decenii. Oricum, Roller era extrem de deprimat după moartea fiicei sale mai mici, Sonia, într-un accident la Sanatoriul Otopeni. Stigmatizat de cei pe care îi servise cu infinit servilism și cu maniacal fanatism, Roller își pierduse orice rațiune de a rămâne în viață. Fusese omul partidului sută la sută, nu putea concepe că misiunea sa se încheiase. Trăise ca un exaltat ideolog, murea la fel.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG