Linkuri accesibilitate

Ion Leahu: „Ei au primit numai actele, încă nu au acces la pământ”


Imagine din satul Molovata, raionul Dubăsari
Imagine din satul Molovata, raionul Dubăsari

Locuitorii din Dubăsari care dețin terenuri agricole în partea controlată de autoritățile separatiste transnistrene ar trebui să aibă acces la cotele lor în baza certificatelor care se eliberează pentru un termen de 20 de ani. Certificatele se eliberează pe baza actelor cadastrale emise de către organele constituţionale ale Republicii Moldova şi prin care se confirmă dreptul de proprietate sau de arendă. Reprezentanţii Tiraspolului dau asigurări că fermierii moldoveni nu vor întâmpina probleme atunci când vor lucra terenurile şi vor aduna recolta. Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, se arată sceptic ca înţelegerea dintre cele două părţi va fi respectată întocmai.

Valentina Ursu în dialog cu Ion Leahu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:47 0:00
Link direct

Europa Liberă: Chișinăul spune că, începând de ieri, fermierii din Zona de Securitate au acces la terenurile lor de după șoseaua Tiraspol – Camenca. Oamenii, în sfârșit, sunt stăpânii pământurilor lor?

Ion Leahu: „Totuși nu toți au primit certificate. În opinia transnistrenilor, cum declară ei, nu sunt în regulă actele, adică totuși noi suntem dependenți de dânșii. Ei apreciază dacă sunt bune sau nu sunt bune actele respective.”

Europa Liberă: Să facem o precizare. Sunt 5.560 de deținători de terenuri, vreo 500 nu au actele...

Ion Leahu: „Da, undeva așa este...”

Ion Leahu în studioul Europei Libere
Ion Leahu în studioul Europei Libere

Europa Liberă: Situația arată că 5.000 de persoane au intrat în posesia pământurilor.

Ion Leahu: „Da, au intrat în posesia certificatului, dar să vedem ce o să fie mai departe.”

Europa Liberă: Certificatele de acces sunt eliberate pe acest termen de 20 de ani. De ce s-a ales 20 de ani?

Ion Leahu: „În primul rând, Transnistria o să fie și 20, și mai mulți ani o să existe, în schimb, posesorii pământului, proprietarii pământului cu timpul o să refuze, o să renunțe, o să fie create condiții care n-o să le permită liber să prelucreze și să se folosească de acest pământ.”

Europa Liberă: Aceste pământuri au fost sechestrate în 2004. Iată, după 14 ani, totuși oamenii au acces la terenurile lor. Acum Dvs. accentuați că oamenii ar putea să renunțe. După ce au așteptat atâția ani, să renunțe?

Ion Leahu: „Încă o dată accentuez: au primit numai actele, încă nu au accesul, încă nu au trecut cu mașina, cu camionul...”

Europa Liberă: De ce? Eu am vorbit ieri cu dl Ștefan Driga și el a zis că chiar de ieri a intrat cu tractorul și ara, pregătea terenul.

O să fie create condiții care n-o să le permită liber să prelucreze și să se folosească de acest pământ

Ion Leahu: „Eu mă bucur pentru Domnia sa. Foarte bine!”

Europa Liberă: Și a vorbit despre 100 de hectare din cele 200 pe care le are în grija lui, pentru că pe cealaltă jumătate de teren agenții economici din stânga Nistrului nu au reușit să-și strângă roada.

Ion Leahu: „O! Iată la asta am vrut să ajung. Încă să vedem ce o să fie când o să strângă ei roada aceea și când o să elibereze pământurile, că nu-i atât de simplu să te duci cu tractorul când acolo a fost neprelucrat sau prelucrat aiurea ș.a.m.d. Nu știu. Eu vă spun sincer că eu nu am încă argumente pentru aceea ca să accept că, iată, începând cu 1 august, oamenii o să poată merge încolo, cultiva, ara, semăna ș.a.m.d. Eu aștept să văd că asta are loc.”

Europa Liberă: Informația e că, din acele 6.000 și aproape 500 de hectare, aproximativ peste 80 la sută din suprafața totală, 99 de certificate de acces pentru posesie…

Ion Leahu: „Da, undeva așa, așa-i informația, eu sunt de acord. Însă transnistrenii și-au rezervat dreptul ca să sustragă aceste adeverințe în caz că ei vor considera că condițiile nu sunt respectate.”

Europa Liberă: Adică, administrația de la Dubăsari ar putea să renunțe la faptul?…

Ion Leahu: „Sigur că, în caz, de exemplu, că ei consideră că nu-i prelucrat sau nu-i prelucrat cum trebuie sau persoana aceea care prelucrează nu este avizată de învoire ș.a.m.d. Deci și aici este un capăt de neîncredere.”

Europa Liberă: Dar dacă ne uităm și la partea plină a paharului, totuși termenul pe care s-a angajat să-l respecte Tiraspolul după negocierile îndelungate, în urma cărora s-a restabilit așa-numitul mecanism din 2006, îmi pare că, a fost onorat de către partea transnistreană?

Ion Leahu: „Dna Valentina, ce-i încurca Tiraspolului din moment ce a fost semnat protocolul în noiembrie, îmi pare că, în 2017, la Viena. Ce le încurca lor îndată să indice un termen de două-trei luni cât e necesar pentru perfectarea actelor și undeva din primăvară oamenii să aibă acces, dacă nu din toamna anului trecut?”

„Vrem pământul înapoi!”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:13:35 0:00

Europa Liberă: Eu vă întreb pe Dvs. dacă vedeți și partea plină a paharului?

Ion Leahu: „Eu nu o văd, eu nu pot să o văd. Eu nu-i cred pe ei, eu o să accept să vedem partea plină a paharului atunci când o să văd cel puțin 80 la sută din fermieri că vin cu camioanele cu grâu, orz, porumb ș.a.m.d. și liber trec vama în dreapta Nistrului, încoace, în localități.”

Europa Liberă: Cel puțin, fermierii vorbesc că nu au probleme, nu li se pun piedici când trebuie să treacă această șosea Tiraspol – Camenca?

Ion Leahu: „O noutate foarte salutabilă! Eu cu mare bucurie primesc această informație.”

Europa Liberă: Este una dintre înțelegerile cuprinse într-un pachet care a fost semnat acum nouă luni. Poate fi un precedent pozitiv pentru ca să fie puse în aplicare și alte înțelegeri?

Ion Leahu: „Nu! Eu nu cred din simplul motiv că în partea transnistreană e o administrație nelegitimă, ei au primit dreptul de a elibera certificate, cum le eliberează, așa pot să le și sustragă.”

Europa Liberă: Dar poate se îndepărtează politica și nu mai domină?

Ion Leahu: „Însăși existența acestei regiuni, acestei administrații este politică și nu putem să ne îmbătăm cu apă rece că ar putea să se îndepărteze politicul și să permită oamenilor să-și realizeze activitatea economică.”

Europa Liberă: Credeți că Tiraspolului i-a fost ușor să convingă agenții economici din stânga Nistrului care au avut în arendă aceste pământuri ca să le retransmită, să le cedeze?

Lucrurile stagnează și, chiar dacă sunt evoluții, ele sunt negative.

Ion Leahu: „În primul rând, la Tiraspol este o disciplină mult mai dură decât în dreapta Nistrului. Acolo mult nu se discută, acolo se aplică metodele pe care noi le-am văzut acum când a fost arestat așa-zisul șef la vamă și ministrul de interne Ghenadi Kuzmiciov. Asta e una. Și a doua: fermierii din dreapta Nistrului care-s subordonați Chișinăului de bine, de rău, dar au anumite subvenții. Fără aceste subvenții e foarte greu de făcut agricultură și eu nu exclud că Tiraspolul a aplicat o metodă de altădată, adică țăranii noștri vor prelucra pământul, îl vor scoate din pârloagă, poate chiar și îl vor semăna și pe urmă să înainteze careva cereri neîndeplinite și ei o să spună, gata, vă sechestrăm pământurile. Asta poate să fie tot la fel.”

Europa Liberă: Dl Leahu, înțelegerea e că pământurile au revenit, cel puțin pentru aceste două decenii, în posesia adevăraților proprietari.

Ion Leahu: „Da, dacă ar fi înțelegerea cu România, cu Ucraina, eu aș accepta că este înțelegere și trebuie să credem în asta.”

Europa Liberă: Care alte evoluții le vedeți acum în relația Chișinău - Tiraspol?

Ion Leahu: „Lucrurile stagnează și, chiar dacă sunt evoluții, ele sunt negative. Pe o parte, pe un fundal, iată suntem în așteptarea întâlnirii lui Dodon cu Krasnoselski și precis că o să fie vorba despre alegeri. El trebuie să-l convingă pe Krasnoselski că alegerile trebuie de petrecut, că cu ajutorul lor eșichierul lui politic de stânga să acceadă în parlament. Și al doilea moment, care foarte mult m-a revoltat, este momentul legat de arestarea, reținerea lui Kuzmiciov.”

Europa Liberă: De ce?

Ion Leahu: „Pentru că este clar că, fără aportul structurilor respective din Chișinău, fenomenul nu putea să aibă loc.”

Europa Liberă: Adică credeți că el nu-i vinovat, nu trebuia să fie reținut?

Ion Leahu: „Nu, el poate să fie și vinovat. Mai mult ca precis că el este vinovat, însă, dacă el este vinovat din punctul de vedere al legislației Republicii Moldova, Kuzmiciov urma să fie deferit justiției legale a Republicii Moldova. El trebuia să fie obiectul dosarului penal intentat de către structurile legale ale Republicii Moldova, dar să-l prinzi într-un mod mișelesc și să-l transmiți structurilor separatiste că, chipurile, el acolo ceva a comis, asta nu miroase a bine.”

Europa Liberă: Și ce mai așteptați Dvs. de la această întrevedere Igor Dodon – Vadim Krasnoselski?

Ion Leahu: „Eu nu exclud că au să fie niște înțelegeri mai puțin importante. Principalul totuși asta-i înțelegerea referitor la alegeri și ambii ca de obicei au să folosească cazul pentru a-și consolida propria autoritate. Dodon o să spună că el rezolvă problema transnistreană; Krasnoselski o să declare că ei o dată în plus au demonstrat că orice înțelegere referitor la aderarea Transnistriei în cadrul Moldovei nu are sens, cum a spus nu de mult cu privire la „planul Kozak”. El a spus că „planul Kozak” este depășit, trebuie de lucrat asupra recunoașterii suveranității Transnistriei. Și de la punctul acesta el nu va pleca.”

Europa Liberă: Când credeți că ar putea să ajungă Dmitri Kozak în Republica Moldova?

Ion Leahu: „El n-o să se grăbească, de atâta că alegerile sunt numite pentru februarie 2019. Până atunci, în principiu, el are o singură misiune – de a consolida stânga, de a consolida forțele pro-ruse. Asta el o poate face de la Moscova, în linii mari, și aici o să vină poate o dată pentru a avea niște întâlniri care o să fie folosite direct în propaganda electorală.”

XS
SM
MD
LG