Linkuri accesibilitate

Ion Iliescu și școala falsificării realității istorice


Nimeni nu a fost mai nefast-activ în a anihila mesajul revoluției din decembrie 1989 decât salvatorul nomenclaturii comuniste, Ion Iliescu, cel care a născocit FSN-ul, entitatea-corporație mulată pe trunchiul nu tocmai defunctului PCR. Omul nu a avut frâne și nici mecanisme inhibitorii. Veteranul propagandist comunist a mistificat în permanență, fără urmă de căință, a desfigurat, distorsionat și falsificat lucrurile în ultimii treizeci de ani.

Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvăluirii crimelor comunismului și pedepsirii celor vinovați decât Ion Iliescu și formațiunile pe care le-a condus (de fapt, aceeași reîncarnare a PCR sub varii pseudonime). Mai suntem unii care n-am uitat cuvintele disprețuitoare ale lui Adrian Năstase, succesorul desemnat al lui Ion Iliescu în fruntea PDSR (azi, PSD) și a României, despre cei care „ling dosare”.

Ion Iliescu rămâne numele regimului pe care atâția îl consideră, pe bună dreptate, responsabil de eșecul marilor speranțe din decembrie 1989 și pentru ruinarea vreme de atâția ani a șanselor țării de a ieși din marasmul post-totalitar. Nu scriu aceste rânduri împins de vreo ostilitate personală. Ele sunt rezultatul reflecțiilor mele îndelungate despre rolul lui Ion Iliescu în comunism și în post-comunism, privit în perspectivă comparată. Dacă mă gândesc și la alți lideri ai formațiunilor succesoare ale partidelor comuniste, la un Gyula Horn, la un Algirdas Brazauskas, la un Aleksander Kwaśniewski, reiese limpede că Iliescu aparține speciei numită de profesorul Ken Jowitt a dinozaurilor leniniști.

Iliescu a recidivat constant pe linia „nobilelor idealuri” pe care le-ar fi trădat un Stalin ori un Ceaușescu. A părut să fie ostatecul unor năluciri, dispus să ignore evidențele empirice în numele unor pulsiuni de-a dreptul iraționale. Înfeudat fixațiilor și frustrărilor auto-devorante, liderul pesedist „de onoare” și-a pierdut în timp instinctele pragmatice. Pentru că numai astfel ne putem explica interpretarea elucubrantă a revoluțiilor din 1989 de către Ion Iliescu.

Una este să crezi niște lucruri absurde, alta să le proclami public, cu o teribilă, jenantă auto-suficiență. Principala teză a lui Iliescu, similară aserțiunilor mai vechi ale unui Mark Tkaciuk, celebrul ideolog al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, privea stalinismul ca pe o „degenerare”, o „deformare”, o „denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste. În acest sens, stalinismul poate fi condamnat pentru ca „a întinat” comunismul. Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentală, crede Iliescu, nicidecum legată de natura intrinsec despotică a ideologiei radicale de stânga. Sunt, de fapt, tezele opozițiilor din anii ’20, ideile lui Troțki pentru care impulsul inițial al revoluției din octombrie 1917 a fost unul emancipator. Ori, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hrușciovistă.

Ceea ce uită Ion Iliescu este că bolșevismul conține sămânța barbariei totalitare în chiar proiectul său fondator. Lenin, Buharin, Stalin și Troțki au fost militanți și ideologi marxiști, la fel ca Mao, Castro, Che Guevara, etc. Așadar, pentru președintele de onoare al PSD - permiteți-mi să readuc aminte o parte din declarațiile sale „istorice” - „stalinismul nu poate fi considerat orientare de stânga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, în esența lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revoluția din 1989 a fost nu o revoluție antisocialistă, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezentă. Cine a fost factorul motor în Revoluție? Păi comuniștii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenți în acest proces. Factorul social de bază - muncitorimea.”

După ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzând în perseverenta tradiție leninistă să accepte pluralismul politic, Ion Iliescu a continuat să întrețină mitologiile extenuate ale unei stângi falimentare. Pozând în super-democrat, omul responsabil pentru confiscarea revoluției de către nomenclatură și pentru mineriade îl ataca la un moment dat pe Traian Băsescu pentru, pasămite, „tendințele și tentațiile totalitariste”. Între timp, Băsescu a ieșit din scenă pe cale democratică, iar progeniturile politice ale lui Iliescu continuă să-și facă de cap în cel mai autoritar mod cu putință.

Era, într-adevăr, o culme a tupeului ca Ion Iliescu să reproșeze altcuiva „tendințe totalitariste”. Am avut, din ’89 încoace, și încă mai avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit și nu va iubi vreodată stânga democratică. Atașamentele sale adânci, pe care nu le-a abjurat sincer niciodată, sunt în direcția pe care a servit-o cu entuziasm încă din fragedă junețe: a Pravdei, a Scînteii, a secției de propagandă și agitație...

Singurul marxism aplicat în realitate a fost cel de tip bolșevic. Socialismul anti-autoritar al unor Leon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori François Mitterrand a respins categoric cultul marxist al violenței sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revoluției apocaliptice și a denunțat dogmele luptei de clasă și ale dictaturii proletariatului. Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democrației autentice formulate mai ales după puciul leninist din 1917. Dar nu se poate nega că era vorba de regimuri dictatoriale de stânga, nu de dreapta. Revoluțiile din 1989 au fost așadar anti-socialiste în sensul respingerii colectivismului etatist și a minciunii instituționalizate.

Revoluțiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretențiile hegemonice ale birocrației de partid (din care Ion Iliescu a făcut parte vreme de decenii), modelul dezastruos al economiei de comandă, himerele propagandistice întemeiate pe pretinsul „rol conducător al clasei muncitoare”. Lovitura de grație aplicată socialismului marxist a fost dată de clasa muncitoare poloneză, care a preferat comandamentele religiei creștine și valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism polițienesc. A susține că membrii PCR, în calitate de comuniști, au condus revoluția din decembrie 1989, ține de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurări aiuritoare a realității istorice...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG