Linkuri accesibilitate

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Peste viețile muzicienilor căzuse ghilotina” (GALERIE FOTO)


Una din expoziţiile de la Muzeul Național George Enescu

Un interviu despre expoziția „Muzicieni în arhivele CNSAS”.

În comunism arta a fost arestată la domiciu. Uneori domiciliul era închisoarea, alteori erau frica și tăcerea. E drept, s-au scris în tăcere capodopere, ca „Ultimele sonete închipuite ale lui W. Shakespeare” de Vasile Voiculescu sau romanul „Așteptând ceasul de apoi” de Dinu Pillat, confiscat de securiști și descoperit după șaizeci de ani. Pentru muzicieni însă tăcerea din perioada comunistă a fost o temniță mult mai grea. Fără spectacole sau înregistrări, fără o prezență constantă în conștiința publicului, arta lor a dispărut în uitare. De pildă, familia Mihail și Ioana Știrbei sau cuplul de cântăreți Șerban Tassian și Cornelia Gavrilescu, care au fost arestați pentru „huliganism politic” cu patru zile înainte de căsătorie.

Interviu cu Ioana Voicu Arnăuțoiu despre expoziția „Muzicieni în arhivele CNSAS”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:38 0:00


Era așa-numitul dosar Bădescu în care au mai fost arestați Dinu Bădescu și Valentina Crețoiu. Cu toții au avut extraordinare cariere pe scenele europene înainte de venirea comuniștilor și viața tuturor a fost pusă între paranteze după venirea comuniștilor. Antonin Ciolan (1883-1970), prestigios dirijor și muzician, fondator al Filarmonicii din Cluj, a fost acuzat de trădare și colaboraționism pentru vina de a fi fost cândva, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, directorul artistic al Operei din Odesa. Florica Musicescu (1887-1969), fondatoare a școlii de pian din România, care i-a școlit pe Dinu Lipatti, Radu Lupu sau Mîndru Katz, a fost urmărită îndeaproape nouă ani de zile pentru vina de a fi mers la o biblioteca de carte străină. După cum rezultă din cele 14 pagini păstrate în dosarul ei de la Securitate (de presupus că erau mai multe), poliția politică era interesată, ca și în cazurile Celibidache sau Ionel Perlea, de întreaga ei viață personală. Și nu puțini erau amatorii să ofere amănunte.

Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt pline de dosare conținând destinele distruse ale muzicienilor și artiștilor lirici reduși la tăcere de poliția politică...

Petre Ștefănescu Goangă (1902-1973), bariton care și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Până la venirea comuniștilor. Cântărețul credea că, om liber și talentat cum era, se poate lepăda de prejudecățile propagandei. Securitatea l-a dat pe brazdă: a învățat repede că nu este așa. Deși a primit ceva premii ale Republicii Populare, titlul de artist emerit, catedra de canto la Conservatorul din București și recunoașterea cam cu jumătate de gură a liderilor comuniști, a fost urmărit cu mare atenție de Securitate. Mai mulți membri ai familiei sale nu au fost așa de norocoși și au ajuns în pușcărie. Baritonul a învățat lecția tăcerii și prin intermediul lor.

Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt pline de dosare conținând destinele distruse ale muzicienilor și artiștilor lirici reduși la tăcere de poliția politică. O mare parte a istoriei artei din perioada postbelică, în sinistra perioadă comunistă, a fost scrisă cu delațiuni, turnătorii, rapoarte ale ofițerilor de securitate și rechizitorii ale procuraturii. Dacă ne uităm în deceniile comuniste și vedem un pustiu cultural, este pentru că nu de puține ori valoarea a fost anihilată de ariviști, invidii, frică, lașitate, fanatism.

Pentru a scoate la lumină această istorie uitată pe care Securitatea a ținut-o captivă în arhivele sale Ioana Voicu Arnăuțoiu a cercetat sute de dosare, propunându-și, în primul rând, să cartografieze ceea ce pentru mulți este un deșert cultural: deceniile cinci și șase ale secolului trecut. Este perioada în care comuniștii le dădeau artiștilor lecții de supune. O făceau cu toate metodele de la filaj și interceptarea corespondenței (există în dosare, spune Ioana Voicu Arnăuțoiu, volume întregi de scrisori care nu au ajuns la destinație pentru că au fost interceptate de Securitate) și cu ajutorul neprecupețit al turnătorilor. Aceștia profitau astfel de o oportunitate profesională pe care, altminteri, nu ar fi avut-o dat fiind talentul lor mediocru. Rezultatul cercetărilor întreprinse de Ioana Voicu Arnăuțoiu este ciclul de expoziții „Muzicienii în arhivele Securității” organizate în cadrul Muzeului Național „George Enescu”, la Palatul Cantacuzino din București.

Ioana Voicu Arnăuțoiu
Ioana Voicu Arnăuțoiu

Europa Liberă: Doamnă Ioana Voicu Arnăuțoiu, de ce era Securitatea interesată de viața muzicienilor?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Securitatea era interesată de viața tuturor, era partea autorității care se infiltra cel mai mult în viața oamenilor. Muzicienii erau și ei oamenii și bineînțeles că erau urmăriți. Era speculată orice slăbiciune a lor, orice activitate a lor, faptul că erau prieteni între ei... Totul era consemnat și speculat”.

Europa Liberă: Muzica este cea mai abstractă dintre arte și e greu să legi ideea de delațiune și de interferență a vieții politice cu viața muzicianului. Totuși Securitatea s-a putut lega de viața lor și unora le-a schimbat-o fundamental.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Da, sigur că da. În primul rând, că ei erau niște oameni care veneau dintr-o lume liberă, toată educația lor fusese făcută înainte de război și credeau că se pot comporta normal, că pot avea opinii, că pot să critice, că pot să spună ce cred. Or, lucrurile astea au încetat odată cu apariția comunismului, pur și simplu, a căzut ghilotina, iar ei nu și-au dat seama, efectiv nu și-au dat seama. Au avut, în schimb, colegi care s-au orientat foarte bine”.

Europa Liberă: O să vorbim și despre ei. Spuneți-mi, însă, cum se poate ca și artiștii din exil cum erau Ionel Perlea sau Sergiu Celibidache să fie urmăriți și de ce?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Erau urmăriți prin agenți pe care Securitatea îi racolase. Aceștia aveau voie să plece în străinătate, ceea ce nu se întâmpla cu majoritatea oamenilor. Primeau misiuni, pur și simplu. De exemplu, despre Celibidache, agentul care semnează Anton și care este Petru Comarnescu a dat pagini și pagini de note informative pentru că el călătorea mult în străinătate și îl întâlnea pe Celibidache. Din punctul de vedere al lui Celibidache, Comarnescu era o cunoștință din tinerețea lui și atunci avea toată deschiderea”.

Europa Liberă: Ați avut surprize cercetând documentele, dosarele acestea? Oameni la care nu v-ați fi așteptat și erau fie vizați de Securitate, fie colaborau cu Securitatea?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Am avut surprize, mai ales la cei care colaborau cu Securitatea. De ceilalți nu m-am mai mirat pentru că mi-am dat seama că absolut toți erau vizați”.

Europa Liberă: Spuneați de Petru Comarnescu. Mai e vreun nume notabil în dosarele cercetate?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „N-aș vrea să dau nume. În orice caz, de unii m-am mirat foarte tare pentru că erau extrem de capabili și ar fi putut face carieră oricum, n-am înțeles de ce trebuiau să mai toarne la Securitate”.

Europa Liberă: Se spune că unii au făcut-o de frică, alții ca să parvină...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Mulți au făcut-o de frică, mulți ca să parvină, iar pe unii nu i-am înțeles deloc, pe cei care trăiau deja în străinătate și dădeau informații chiar nu înțeleg de ce făceau asta”.

Europa Liberă: Poate avea legătură cu familiile lor din țară, e posibil să fi fost șantajați?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Este posibil...”

Europa Liberă: Spuneți-mi, acum v-ați putut face o impresie, e o a doua expoziție, o a doua selecție de dosare... v-ați putut face o impresie nu numai despre cei vizați pentru că spuneți că practic toți erau vizați de poliția politică, dar și despre delatori. Care e portretul-robot al delatorului.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Este greu de spus, cazurile sunt foarte diferite. Acum îmi vin în minte, în principal, câteva caracteristici generale. Erau oameni care îi invidiau pe cei care erau mai buni, credeau că nu sunt mai buni decât ei, delatorii. Erau oameni care voiau să parvină prin orice mijloace și care nu aveau noțiunea de prietenie, mulți erau așa-zis prieteni ai celor pe care i-au turnat la Securitate”.

Europa Liberă: Care este cea mai impresionantă poveste pe care ați descoperit-o răsfoind dosarele Securității? Vorbeați despre cazul familiei de cântăreți Mihai și Ioana Știrbei, despre filajul insistent al Floricăi Musicescu.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Cred că totuși lotul acesta care s-a constituit în jurul lui Dinu Bădescu, cred că ei au povestea cea mai dramatică pentru că oamenii care au făcut parte din acest lot și-au sfârșit nu numai carierele, ci și relațiile personale. De exemplu, Șerban Tassian și Cornelia Gavrilescu au fost arestați cu patru zile înainte de căsătoria lor și nu s-au mai regăsit niciodată. Relația lor nu a rezistat. N-au putut să mai treacă peste acest moment”.

Europa Liberă: Puteți să ne dați ceva mai multe detalii?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Într-o notă informativă se spune că într-o seară de Crăciun au cântat Trăiască Regele. Sigur că, de obicei, vorbeau de rău regimul, erau foarte supărați că nu aveau vize, nu puteau pleca și există documente în expoziție din care se vedea că aveau aviz negativ să plece chiar și în țările socialiste, deci nu puteau pleca în Polonia sau Germania „democrată”. Deci erau profund frustrați, plus că simțeau că se apropie totuși de sfârșitul carierei lor, un tenor dacă a trecut de cincizeci de ani nu mai este în plinătatea calităților vocale, deci ar fi vrut să profite de anii acești în care erau în mare formă, să poată cânta acolo, fuseseră invitați”.

Europa Liberă: Sunt și dosare penale, au fost trimiși în justiție, au fost aduși în fața judecătorului pentru crima de a fi gândit liber.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Absolut, pentru crima de a gândi”.

Europa Liberă: Au fost acuzați, de pildă, de „huliganism politic”.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Da, huliganism politic, nu am mai întâlnit până acum acest termen, dar se pare că există și apare la capitolul de Delicte politice pentru că l-am văzut în sentință. Ceea ce este îngrozitor este că ei au fost reținuți cam un an de zile și pedeapsa pe care au primit-o a fost fix până în ziua în care s-a terminat procesul. A fost, deci, un fel de atenționare, un fel de a le spune: E, dac-o să mai faceți, o să vedeți voi ce-o să pățiți! După ce s-a terminat procesul, în chiar ziua terminării, au fost eliberați”.

Europa Liberă: Dar au rămas cu reputația distrusă...

Au rămas cu reputația pătată, bineînțeles că Opera a făcut o ședință de înfierare a lor, așa cum a avut parte și Mihail Andricu, compozitorul, de o ședință publică în care au fost terfeliți în toate felurile...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Da, au rămas cu reputația pătată, bineînțeles că Opera a făcut o ședință de înfierare a lor, așa cum a avut parte și Mihail Andricu, compozitorul, de o ședință publică în care au fost terfeliți în toate felurile...”

Europa Liberă: Care venea după Conferința Națională a Uniunii compozitorilor și Muzicologilor...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Da, se purta asta. Și Securitatea le-a închis dosarul spunând că „Au fost public criticați, au fost demascați, cerem închiderea dosarului.”

Europa Liberă: Care e lecția dată nouă, tuturor, de această expoziție și de celelalte care, probabil, vor urma?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Cred că marea lecția ar fi ca oamenii să stea unul alături de celalălt când au o cauză comună”.

Europa Liberă: Deci lecția solidarității.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Da, solidaritatea categoric ar fi o mare lecție. Căci dacă Securitatea a reușit să facă ceva a fost să rupă relația dintre oameni, să-i desolidarizeze”.

Europa Liberă: Vi se pare că vedeți solidaritate în uniunile de creație, la Uniunea Compozitorilor, de pildă?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​A, într-o primă etapă da. Pe măsură ce treceau anii... în anii '80 n-aș putea să spun că am văzut aceeași solidaritate, dar nici peisajul nu mai era atât de interesant. Era fascinant să vezi cum se comportau Enescu, Jora sau Paul Constantinescu, erau oameni care erau de acord pe principiile fundamentale ale comportamentului uman, nu trebuia să fie de acord în ale compoziției neapărat ca să meargă umăr la umăr pentru o idee care era aceea că arta trebuie să fie liberă, arta nu trebuie să fie unealta propagandei”.

Europa Liberă: Totuși cazuri de acest fel au existat și mai târziu, către anii '80. A apărut o listă zilele trecute pe care erau și nume răsunătoare.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Eu nu am cercetat perioada aceasta, nu am ajuns încă. Am vrut să arăt lumii de ce există acest gol, acest aparent gol în cultura noastră, imediat după Al Doilea Război [Mondial], odată cu instaurarea comunismului, pentru că oamenii ăștia au pierit, odată cu procesele lor stupide, odată cu înlăturarea lor forțată din viața culturală, iar noi acum nu recuperăm nimic, nu recuperăm nimic. Aud și citesc numai tirade patriotarde. Dar cultura noastră a avut esență, trebuie să vorbim despre esența ei, despre oamenii aceștia care au dispărut după ce au făcut cariere formidabile”.

Europa Liberă: Dar vorbesc prea puțini, vorbiți dumneavoastră, de pildă. Alții nu vorbesc, vorbesc despre altceva după cum spuneați, sunt doar discursuri și atât...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Da, e adevărat. Pentru că sunt două tendințe: în primul rând, nu ne prea interesează trecutul pentru că foarte greu să citești zeci de mii de pagini...”

Europa Liberă: Sau poate că ne e frică...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Sau poate că ne e frică... Și, în al doilea rând, ne e mai ușor să credem că lumea a început cu noi.”

Europa Liberă: E un fel de a nu ne recunoaște păcatele originare.

Cred că deja se propagă de două generații ideea asta că școala nu e importantă și că nu e important să înveți...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Da, dar vedeți, e foarte rău, aș spune, să creezi impresia că muzica acum a apărut.”

Europa Liberă: Valabil și pentru literatură, și pentru artele plastice...

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Da, cred că da, eu nu mă pot pronunța pentru că aceasta e zona pe care o știu din interior”.

Europa Liberă: Deci solidaritatea ar fi o lecție. Și alta?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Solidaritatea este prima lecție. A doua este seriozitatea cu care-ți faci profesiunea, indiferent dacă ești superdotat sau dacă ești mediocru. Ei, cei urmăriți de Securitate, erau oameni impecabili din punctul de vedere al profesiunii.”

Europa Liberă: Contează memoria pentru noi, să ne aducem aminte lucrurile acestea?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „​Contează, cum să nu... Eu cred că aproape a dispărut noțiunea de învățat, de învățătură, mă sperie lucrul ăsta.”

Europa Liberă: Nu e deliberat? Pentru unii memoria e subversivă.

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Nu știu dacă e deliberat, dar cred că deja se propagă de două generații ideea asta că școala nu e importantă și că nu e important să înveți. Și atunci cine are fascinația asta a descoperirii și a învățatului merge foarte bine, e om deplin, cine nu, trece și ia o diplomă. Mediocrul perfect.”

Europa Liberă: Vor mai urma și alte expoziții?

Ioana Voicu Arnăuțoiu: „Eu sper că da. Deja am un plan pentru anul viitor cu două expoziții. N-aș vrea să intru în amănunte, vreau să fie două expoziții surpriză.”

Europa Liberă: Vă mulțumim, doamnă Ioana Voicu Arnăuțoiu.

XS
SM
MD
LG