Linkuri accesibilitate

Nicolae Negru: „Eu sunt sceptic în promovarea sau, mai bine zis, în rezultatele acestui referendum”


Nicolae Negru.
Nicolae Negru.

Interviu cu editorialistul de la Ziarul Național despre propusa consultare populară asupra abrogării sistemului electoral mixt.

Cu ce se poate solda inițiativa mai multor organizații ale societății civile de organizare a unui referendum legislativ prin care să fie anulat sistemul electoral mixt și să se revină la sistemul proporțional? Ce șanse sau neșanse există ca această inițiativă să se materializeze? Și cât de fructuoasă poate fi colaborarea dintre societatea civilă și partidele politice potrivnice aplicării sistemului mixt pe care guvernarea și alți promotori ai acestuia îl consideră ireversibil? Punctul de vedere al comentatorului Nicolae Negru, editorialist la „Ziarul Național:

Europa Liberă: Așadar, o inițiativă a mai multor organizații neguvernamentale de organizare – pentru prima dată în istoria Republicii Moldova - a unui referendum legislativ prin care să fie abrogată legea sistemului electoral mixt. Inițiativă care pare să fie sprijinită deja de unele partide, inclusiv PCRM....Întâi de toate, cum vedeți Dvs. această idee, inițiativă în actualele împrejurări politice?

Nicolae Negru: „Bine, din punctul meu de vedere, e de salutat o idee care implică cetăţenii Republicii Moldova în administrarea statului Republica Moldova. Pe de altă parte, totuşi, nu toate persoanele care au pornit această iniţiativă sunt sincere în intenţiile lor, fiindcă pe unii i-am auzit în Piaţa Marii Adunări Naţionale pledând pentru pentru sistemul uninominal de alegere a deputaţilor, adică deputaţii să fie aleşi aşa cum sunt aleşi preşedinţii. Această mişcare sau această iniţiativă are în spatele ei şi o conotaţie politică, fiindcă dacă ar fi fost alt partid la guvernare şi adopta această schimbare a Codului Electoral, probabil că societatea civilă nu avea să pornească împotriva acestei idei, împotriva acestui sistem electoral. E o iniţiativă care trebuie să spunem lucrurilor pe nume, e îndreptată împotriva Partidului Democrat, care se află astăzi la guvernare şi ar fi încă o întrebare aici de pus: dacă cetăţenii Republicii Moldova, care vor fi chemaţi la referendum, sunt atât de familiarizaţi cu sistemele electorale încât pot să aleagă în mod competent un sistem sau pot să facă deosebirea în mod competent între un sistem de altul. Din punctul meu de vedere, desigur că sistemul proporțional este cel mai bun în condiţiile noastre. În acest timp, de exemplu, de când a fost schimbat sistemul electoral, s-a schimbat şi sistemul electoral în Italia, au trecut şi italienii la sistemul mixt, dar, în acelaşi timp, ucrainenii au renunţat la acest sistem, iar mai înainte în Georgia şi încă mai înainte s-a renunţat în România. Deci, sistemul mixt nu poate fi implementat în orice condiţii. Se cere, probabil, şi un anumit grad de cultură politică care, din păcate, consider că la noi lipseşte.”

Europa Liberă: Doar pentru precizare, Dle Negru, când spuneţi că societatea civilă sau cei care o reprezintă, care s-au pronunţat pentru această iniţiativă, au anumite motivaţii politice egoiste oarecum, pornind de la o afirmaţie sau alta a unor reprezentanţi, sugeraţi, de fapt, că toţi cei care au iniţiat acest referendum chiar au o agendă politică ataşată la interesele unui partid sau altul?

Nicolae Negru: „Nu, nu cred că toţi au o agendă politică în spatele lor, dar unii dintre ei au o agendă politică şi încă mai vreau să spun că resursele acestor ONG-uri nu sunt atât de mari încât să poată organiza ele un referendum şi desigur că societatea civilă va fi doar o pălărie deasupra unor acţiuni ale partidelor fiindcă resursele evident că o să vină de la aceste partide care sunt interesate şi în mod legitim sunt interesate, fiindcă în condiţiile unui sistem mixt, partidele mai mici vor avea mai puţine şanse de intrare în Parlament, dar, iarăşi, repet, acesta este punctul meu de vedere, că dacă ar fi la guvernare altcineva, nu ar fi Partidul Democrat, atunci nu am fi avut şi această iniţiativă.”

Europa Liberă: Ce bariere, inclusiv de ordin politic, poate pune guvernarea și, eventual, PSRM în fața acțiunilor celor care au anunțat inițierea referendumului?

Nicolae Negru: „E perioada iernii, strângerea semnăturilor, trebuie să strângă 200.000 de semnături conform Codului Electoral, deci, nu e o sarcină uşoară, dar, dispunând de anumite resurse se pot strânge aceste 200 de mii de semnături. Nu ştiu dacă administrația sau guvernarea poate să pună piedici, fiindcă nu e neapărat să strângă din raioane, din sate aceste semnături, le pot strânge din Chişinău sau din Bălţi. E adevărat, iarăşi, nu poţi pune corturi cum erau puse vara, de exemplu, dar, oricum, se poate face. Două luni au la dispoziţie minim şi trei luni maxim. Problema, din punctul meu de vedere, e alta. Dacă reuşesc ei la anul viitor să organizeze acest referendum… Iată aici guvernarea le-ar putea pune piedici, fiindcă Parlamentul are la dispoziţie şase luni de zile ca să examineze această iniţiativă şi să adopte o hotărâre. În primul rând, deci, hai să vedem, ei au spus că într-o lună vor organiza acest grup de iniţiativă şi vor depune documentele la CEC, asta va fi începutul anului viitor. Pe urmă, CEC are la dispoziţie 15 zile, deci, suntem la mijlocul lui ianuarie, prin urmare, dacă mai punem aici trei luni, suntem la mijlocul lunii aprilie, mai punem şase luni, suntem aproape în luna octombrie, iar un referendum nu se organizează cu 60 de zile înainte şi cu 60 de zile după alegerile parlamentare. Înseamnă că anul acesta am putea să nu avem acest referendum, deci, despre asta vorbesc.”

Europa Liberă: Argumentul că schimbarea legii electorale nu se poate face, potrivit recomandărilor Comisiei de la Veneția, cu mai puțin de un an înaintea alegerilor...stă acesta în picioare atâta vreme cât alte recomandări ale respectivei comisii au fost respinse pe motiv de suveranitate?

Nicolae Negru: „Nu cred că stă în picioare, fiindcă e vorba de abrogarea unei legi şi revenirea la sistemul care a funcţionat până acum. Prin urmare, acesta nu este un motiv serios. E adevărat că poate să apară o problemă, dacă întrebarea va suna: „Sunteţi pentru abrogarea legii din 20 iulie 2017 privind schimbarea sistemului electoral”, ce o să înţeleagă cetăţenii Republicii Moldova? Pe urmă, este şi problema participării la referendum. Dacă participă mai puţin de o treime din cetăţeni, iar guvernarea va boicota şi Partidul Socialiştilor vor boicota acest referendum, atunci s-ar putea să nu vină o treime din cetăţeni. Noi avem înscrişi pe liste, cel puţin la alegerile prezidenţiale, 2,8 milioane de cetăţeni. O treime ar fi cam 930.000… Maia Sandu a obţinut peste 600.000 de voturi... E aici o problemă… Vor asigura comuniştii şi Partidul Nostru undeva la 160.000 de voturi ca să ajungem la o treime din participare şi validat acest referendum?”

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, Dvs aveţi mai mult un sentiment de scepticism din câte înţelegem faţă de realizarea acestei iniţiative precum şi de această colaborare a forţelor politice diverse cu reprezentanţii societăţii civile în acest sens?

Nicolae Negru: „Da, pot apărea anumite probleme, poate apărea şi factorul geopolitic în acest referendum, mai ales cu participarea Partidului Nostru care se ştie că este unul patronat se serviciile secrete ale Rusiei. Aceasta s-a văzut într-o discuţie înregistrată dintre fostul deputat Iurie Bolboceanu şi un reprezentat al Ambasadei Ruse, pe urmă şi Dl Renato Usatîi a recunoscut că are anumite relaţii cu serviciile secrete. Da, eu sunt sceptic în promovarea sau, mai bine zis, în rezultatele acestui referendum. Pe de altă parte, salut o asemenea iniţiativă şi ar fi fost bine ca organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă să nu implice partidele în acest război politic.”

XS
SM
MD
LG