La Chişinău a fost inaugurată, joi, cea de-a 21 ediţie a Salonului internațional de carte pentru copii şi tineret. Ediţia din acest an, care se încheie duminică, este dedicată scriitorului Ion Creangă, de la a cărui naștere se împlinesc 180 de ani. Un dialog cu Eugenia Bejan, directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, una dintre organizatoarele salonului de carte.
Europa Liberă: Doamna Bejan, întrucât ediţia din acest an este dedicată povestitorului Ion Creangă, vrem să vă întrebăm dacă mai poate fi azi povestea lui Dănilă Prepeleac, cu limbajul ei vechi, la fel de interesantă pentru un copil ca aventurile lui Harry Potter.
Eugenia Bejan: „O întrebare aproape capcană, Iulian. Dacă ne gândim că atunci când citesc, de obicei, copiii urmăresc subiectul, acţiunea şi aventura din cărţi, atunci cred că Dănilă Prepeleac ar fi interesant prin acea multitudine de acţiuni care se întâmplă în poveste, dar sigur că ei pe la 10-11 ani ar putea să guste acea desfăşurare a evenimentelor din poveste. Când ne referim la limbaj, evident, copii cresc azi cu alte surse de informaţii şi cu alte limbaje formate în special de desenele animate pe care le privesc din fragedă copilărie. Prin urmare, limbajul lui Creangă este pentru ei cu siguranţă mai puţin interesant dacă îl comparăm cu cel din Harry Potter şi din alte cărţi care sunt acum în vogă şi sunt foarte căutate de copiii cărora le place cu adevărat să citească.”
Europa Liberă: Credeţi că nişte autori mai vechi, cum este Creangă, de exemplu, ar trebui cumva rescriși, reduşi la un story mai simplu, mai pe înţelesul copiilor de azi?
Eugenia Bejan: „Nu sunt adepta acestor readaptări. Aş accepta mai curând acele cărţi cu explicaţii sau poate lectura acestor cărţi ale autorilor clasici împreună cu părinţii, cu adulţii. Nu sunt adepta unor readaptări, reinterpretări care uneori știrbesc foarte mult din text. La operele lui Creangă se revine mai târziu, atunci când eşti adult şi simţi acea savoare a limbajului lui Ion Creangă. Am cunoscut trăducători străini care l-au tradus pe Creangă şi tocmai asta îi încânta – acest limbaj mustos, da, vechi, dar interesant într-o anumită măsură.”
Europa Liberă: Doamna Bejan, colega noastră, Valentina Basiul, a fost prezentă ieri la deschiderea expoziţiei şi a remarcat ea că în loc să examineze cărţile de pe standuri, mulţi dintre copii erau mai curând atraşi de propriile gadgeturi sau telefoane mobile. Cartea este azi marginalizată în competiția cu tehnologiile informaționale, cu ceea ce ne oferă spațiul virtual?
Eugenia Bejan: „Sigur că este o problemă. Ziceam, copiii de azi cresc într-un alt anturaj, nu întotdeauna au norocul să aibă nişte părinţi care să-i ducă de mici spre carte. Ei sunt atraşi de aceste aplicaţii, jocuri pentru că acolo este multă acţiune. Salonul de carte are un specific. În primele două zile, joi şi vineri, vin copii organizat, cu profesorii, pentru ca să vadă, să ia cunoştinţă de cărţile care sunt. Sâmbătă şi duminică, la mai multe ediţii, observăm că vin copiii cu părinţii.
Copilul nu va descoperi niciodată cartea dacă cineva nu-l va duce într-un loc unde este carte. Nu putem să aşteptăm peste noapte ca ei să fie interesaţi de lectură şi să fugă spre carte cu mare nerăbdare, dacă niciodată nu le-am descoperit cartea. Pe de o parte, s-ar părea că este ceva impus, dar până la urmă efectul se resimte. Noi îl vedem de la ediţie la ediţie.
Copiii vin şi caută titluri concrete. Sunt copii care colecționează cărți despre dinozauri sau despre invenții. Cititori adevăraţi niciodată nu au fost foarte mulţi. Cred că într-adevăr este o legendă că în perioada sovietică se citea foarte mult. Îmi amintesc în clasa mea câţi cititori pasionaţi eram. Avem copii care citesc cărţi foarte bune şi le caută, vor să le citească cu orice preţ şi în format electronic şi în original. Cunosc foarte mulţi copii care au citit acelaşi Harry Potter în engleză doar pentru că erau curioşi să afle ce se întâmplă mai departe.”
Europa Liberă: Cărțile pentru copii sunt printre cele mai vândute. Cum se explica succesul acestor cărţi într-o ţară în care, în general, se citește foarte puțin, iar librăriile se cam închid?
Eugenia Bejan: „Este, sigur, şi aportul unei noi generaţii. Admir că în ultimii cred 5-6 ani avem sâmbătă şi duminică la Salon foarte mulți părinţi. Ei vin cu bebeluşi acolo la Moldexpo şi se cumpără foarte multă carte pentru copii de vârstă preșcolară. Este carte de colorat, carte-jucărie, cărţi cu abțibilduri, cărţi interactive care sunt interesante pentru copii.
Mai e şi problema că avem totuşi puţină carte pentru copii şi am în vedere beletristică, proză, în special cea tradusă care în mare parte este editată în România. Este şi foarte scumpă şi uneori inaccesibilă. Foarte mulţi copiii nu şi le pot permite şi nici bibliotecile nu le au. Chiar la biblioteca noastră avem această problemă. Cărțile care sunt căutate noi nu le avem în suficiente exemplare, aşa încât să satisfacem necesitatea de lectură.”
Europa Liberă: Din experienţa anilor precedenţi şi din ce aţi văzut ieri, de exemplu, ce cărţi se vând mai bine? Ce are întâietate: preţul cărţii, textul ei, autorul, aspectul grafic al volumului?
Eugenia Bejan: „Cred că textul prevalează, dar sigur că şi prezentarea grafică. Sunt foarte multe cazuri când cărţile au un text foarte interesant, dar pentru că aspectul grafic este mai puţin atrăgător se trece pe lângă ele. Nu există la noi o cultură a alegerii cărţilor. Aici trebuie să muncim încă foarte mult ca părinţii să ştie cum să aleagă o carte.”
Europa Liberă: Dar profesorii nu au această cultură a alegerii cărţii?
Eugenia Bejan: „Din păcate, foarte puţin se promovează ceea ce este în afara programei şcolare. Cunosc profesori care îi îndeamnă pe copii să citească şi alte cărţi, cum ar fi, de exemplu, Minunea de Palacio, o carte foarte educativă şi foarte atractivă prin text şi alte cărţi care reflectă viaţa copiilor de azi, problemele cu care ei se confruntă, ceva apropiat de viaţa lor. Este foarte bine când profesorii fac acest lucru. Din păcate însă nu avem deocamdată o tendință în acest sens. Este mai comod să recomanzi de la an la an acelaşi povești de Andersen, Grimm, Creangă şi altele care sunt deja cunoscute şi de profesori, şi de părinţi. Ceea ce au citit ei în copilărie aceea recomandă copilului, dar pe lângă asta trebuie să cunoaștem şi ceea ce este în ziua de azi.”
