Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: „Chișinăului i se cere să acorde Tiraspolului elemente de statalitate”


Analistul occidental avertizează că direcția negocierilor pentru reglementarea transnistreană poate fi greşită.


Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a salutat, marți, „avântul” din ultimele săptămâni al procesului de reglementare transnistreană. Vorbind de la Viena, la încheierea singurei întâlniri în format 5+2 din ultimul an și jumătate, reprezentantul președinției austriece a OSCE, ambasadorul Wolf Dietrich Heim, a spus că înțelegerile recente dintre Chișinău și Tiraspol au depășit așteptările. Valentina Ursu a discutat cu analistul Vladimir Socor, care se arată însă mai degrabă îngrijorat de „avântul” și direcția negocierilor sub președinția austriacă a OSCE.

Europa Liberă: Este o vorbă: „Nu aduce anul, cât aduce ceasul”. Iată că Chișinăul și Tiraspolul au îndeplinit o prevedere a așa-zisului pachet „Berlin plus”. Cele două părți au redeschis podul de peste Nistru dintre localitățile Gura Bîcului și Bîcioc după o pauză de 25 de ani și reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, cei doi negociatori au semnat patru înțelegeri care prevăd mai multe aspecte, inclusiv funcționarea școlilor cu grafie latină, accesul la terenurile agricole de după traseul Dubăsari-Tiraspol, recunoașterea diplomelor care se dau în regiunea transnistreană, restabilirea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului. Cum a fost posibil să se întâmple acest lucru?

Vladimir Socor
Vladimir Socor

Vladimir Socor: „Să analizăm ceea ce se cheamă „pachetul de la Berlin”. El constă din două componente cu totul diferite între ele. Autorităților de la Tiraspol li se cer două lucruri elementare, complet omenești, nepolitice, inofensive, și anume: să permită accesul țăranilor moldoveni din raionul Dubăsari pe malul stâng la terenurile lor agricole situate dincolo de șosea, pe de o parte, și pe de altă parte, funcționarea normală a celor câteva școli în limba română de pe malul stâng. Lucruri cu totul omenești pe care Tiraspolul a refuzat să le îndeplinească timp de 25 de ani, practic a refuzat să le îndeplinească cu scopul de a șantaja Chișinăul să acorde concesii de ordin politic și iată că exact acest lucru se întâmplă în virtutea așa-zisului „pachet de la Berlin”. Chișinăului i se cere că acorde Tiraspolului elemente de statalitate sub forma recunoașterii plăcuțelor automobilelor înregistrare în Transnistria, cu însemne transnistrene, și recunoașterea diplomelor de absolvire emise de instituții din Transnistria, în primul rând, de Universitatea din Tiraspol, pe care Transnistria o numește „Universitate de Stat”.”

Europa Liberă: În primul caz, Chișinăul a respins categoric recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare pentru automobilele din stânga Nistrului cu însemnele regiunii.

Vladimir Socor: „Chișinăul a negociat, nu a respins categoric. Ar fi dorit să respingă categoric, dar a negociat, deoarece ceilalți participanți din formatul „5+2” – Rusia și OSCE, în primul rând, – au insistat ca Chișinăul nu numai să negocieze, dar să facă cedări unilaterale. Deocamdată, nu s-a ajuns la o cedare din partea Chișinăului în chestiunea plăcuțelor, s-a ajuns la un acord, ale cărui detalii nu le cunosc, referitor la telefonia fixă și la recunoașterea diplomelor universitare, inclusiv cea numită a „Universității de Stat din Tiraspol”. Nu cunosc detaliile, nu știu care este forma concretă a acestei recunoașteri, știu numai care au fost cererile Tiraspolului și ale Moscovei – ca Chișinăul să recunoască aceste elemente de statalitate, mai bine spus, elemente ale viitorului statut special. Diplomația rusă a vorbit în mod deschis despre aceasta – recunoașterea diplomelor universitare emise de stat în Transnistria și înregistrarea plăcuțelor ar fi elemente ale viitorului statut special. Deci, primele elemente de statalitate. Aceștia sunt așa-numiții „pași mici”, care duc într-o direcție necunoscută. Nouă nu ni se spune în ce direcție duc acești „pași mici”, ni se spune numai că e necesar să facem „pași mici”, dar direcția nu e definită, dar noi vedem direcția. Este direcția introducerii treptate, fără negocieri, introducerea de facto pe furiș a unor elemente de statalitate pentru Transnistria. Repet însă că nu știu detaliile cum anume arată în mod concret, dacă există recunoașterea unui prefix telefonic separat al Transnistriei sau a apostilei Universității de Stat din Tiraspol. Rămâne de văzut.”

Europa Liberă: Totuși, unii experți sunt de părere că regiunea ar fi afectată de criză economică și Tiraspolul a devenit mai conciliant, a devenit mai cooperant în speranța că vor avea de câștigat cetățenii, pentru că asta se vorbește de mai mult timp – mai întâi să fie rezolvate coșurile care includ problemele cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, ca ulterior să se ajungă și la o soluționare politică. Ne referim la oferirea unui statut special regiunii transnistrene.

Vladimir Socor: „Despre acești pași în serie, cele trei coșuri pe care le-ați numit. Să vedem cum s-a ajuns aici în decursul timpului. Aici diplomația rusă, din păcate, cu ajutorul OSCE-ului, pur și simplu, a păcălit Chișinăul. Chișinăul s-a lăsat, de altfel, păcălit în modul următor: În anii ’90, prioritatea din punctul de vedere al Chișinăului, dar și al unor parteneri occidentali, era retragerea trupelor rusești din Transnistria, teritoriu al Republicii Moldova. Aceasta era prioritatea. Rusia a introdus o precondiție: acordarea unui statut special Transnistriei. Mai exact, nu acordarea, dar negocierea între Chișinău și Tiraspol pe baze egale a unui statut special pentru Transnistria. Aceasta a devenit precondiția politică a retragerii trupelor rusești. Au mai trecut câțiva ani și Rusia a introdus o nouă precondiție. De data asta, o precondiție zisă umanitară și economică. Înainte de a se discuta măcar statutul special ca precondiție a retragerii, să se discute întâi măsuri de restabilire a încrederii și așa-numiții „pași mici” între Chișinău și Tiraspol. Deci, Rusia a introdus cu succes o a doua precondiție la retragerea trupelor rusești. Întâi să facem pași mici, să restabilim încrederea între maluri; Rusia nu este parte în conflict, este, chipurile, mediator. Abia după aceea se trece la următoarea precondiție a retragerii trupelor – precondiția acordării statutului special. Îndeplinirea acestor precondiții ar dura până la… „calendele grecești”. Ar putea să dureze ani, decenii și va mai dura încă decenii. Reamintim că Declarația OSCE de la Istanbul din 1999 nu prevedea nicio condiție pentru retragerea trupelor rusești, prevedea că trupele rusești trebuie să se retragă în mod deplin, citez: „deplin, în mod transparent și fără nicio precondiție”. Rusia a introdus aceste două seturi de precondiții succesive menite să amâne retragerea timp de decenii, cum se și întâmplă, iar OSCE, în anul 2003, a renunțat să mai includă retragerea trupelor rusești în documentele OSCE, deoarece funcționarii de acolo și-au dat seama că organizația se făcea, pur și simplu, de râs, cerând Rusiei să-și retragă trupele an de an, iar Rusia, pur și simplu, nu și le retrăgea. Pentru a evita discreditarea în continuare a OSCE-ului, OSCE pe tăcute, pe ascuns nu a mai inclus cererea retragerii trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. OSCE este o organizație incapabilă de a aplica propriile sale rezoluții, chiar acelea pe care Rusia le-a acceptat, cum a acceptat acordurile de la Istabul. Iată așa s-a ajuns, Valentina, la stabilirea acestor trei coșuri, prin care retragerea trupelor rusești este precondiționată de alte două seturi de condiții, care ar urma să fie îndeplinite una după alta în decursul deceniilor, și nu vor fi îndeplinite.”

Europa Liberă: Dvs. cum credeți, actualmente este în interesul Moscovei ca Tiraspolul să aibă relații bune cu Kievul, cu Chișinăul și cu Bruxelles-ul?

Vladimir Socor: „Relații bune dintre Tiraspol și Kiev nici nu se pune această problemă. Ucraina privește cu multă suspiciune la Transnistria. Igor Dodon se plângea în luna octombrie la Soci, se plângea lui Vladimir Putin, spunând că, chiar dacă Moldova acordă Transnistriei plăcuțele de automobile cu însemnele Transnistriei, Ucraina nu va permite automobilelor transnistrene să circule cu aceste plăcuțe pretins statale pe teritoriul Ucrainei. Ucraina privește cu mai multă neîncredere spre Tiraspol decât privește Moldova. Chișinăul oficial, dl Plahotniuc, grupările de interese strâns legate de dl Plahotniuc fac afaceri și scheme cu Transnistria; Ucraina nu face așa ceva.”

Europa Liberă: Eu am reținut din comunicatul pe care l-a remis președinția în exercițiu a OSCE, Austria, spunând că aceste progrese pot aduce numeroase beneficii comunităților locale și agenților economici de pe ambele maluri ale Nistrului și au și conotații pentru întreaga regiune a Mării Negre. Puteți să descifrați Dvs. acest mesaj?

Vladimir Socor: „Austria duce o politică de neutralitate pe plan european. Austria a devenit chiar un fel de propagandist al noțiunii de neutralitate, al conceptului de neutralitate. Austria însăși este o țară practic demilitarizată, ea însăși profită de poziția foarte avantajoasă, de altfel, pe care Austria și-a ales-o între Rusia și Occident, încearcă să fie un fel de mediator. În acest context, diplomația austriacă privește Moldova ca pe un teren de experimentare a unor compromisuri între Rusia și Occident, inclusiv prin neutralizarea unor țări aflate în această zonă gri dintre Rusia și Occident. Moldova sigur se află de 25 de ani, se poate spune, într-o zonă gri, dar această zonă clar că nu mai e de un gri-întunecat cum era până recent, deoarece a apărut o Ucraină prooccidentală, situată între Rusia și Republica Moldova. Moldova nu mai este fizic accesibilă Rusiei, nici Transnistria nu mai este fizic accesibilă Rusiei, deoarece s-a interpus între ele o Ucraină proeuropeană, prooccidentală, pro-NATO. Moldova de aceea, vrând-nevrând, poate mai mult nevrând decât vrând, începe să se miște dintr-o zonă întunecată gri spre o zonă un pic mai luminoasă gri, mai ales, datorită și vecinătății cu România. Din acest motiv, cred eu că orice demers, fie din partea austriecilor sau a altor neutraliști de a cimenta o poziție a Moldovei între două lumi, între două luntri este complet dăunătoare în această fază, deoarece tendințele geopolitice, mai ales Ucraina favorizează cursul proeuropean al Moldovei. Acest curs nu este favorizat de conducerea Republicii Moldova, care zădărnicește și chiar distruge reformele și jefuiește statul și populația. Deci, pe plan intern tendințele cursului european sunt negative, sunt în retragere, dar pe plan geopolitic situația e favorabilă. Eu consider că rolul diplomației austriece este unul neconstructiv și chiar dăunător în această situație.”

Europa Liberă: După acești pași mici, ce ar putea să urmeze, dle Socor, dacă ne referim la evoluțiile în acest dosar transnistrean?

Vladimir Socor: „Va urma cu siguranță o stagnare continuă. Igor Dodon s-a plâns pe acest lucru în câteva declarații publice recente, dar și acțiunile dlui Igor Dodon demonstrează faptul că el a pierdut orice încredere în soluționarea conflictului din Transnistria în modul propus de Dodon sau chiar în orice mod. Dodon implicit a recunoscut că contactele, convorbirile sale cu liderul de la Tiraspol, Krasnoselski, au intrat într-un impas, de aceea, dl Dodon caută interlocutori noi în Transnistria. Acum îl „cultivă” pe Oleg Horjan, șeful partidului comunist, un partid mic de tot din Transnistria. Pentru dl Dodon, acesta este un gest, pur și simplu, de disperare. Oleg Horjan și partiduțul său comunist nu contează absolut deloc în Transnistria.

Europa Liberă: Dle Socor, Igor Dodon a salutat aceste înțelegeri dintre Chișinău și Tiraspol, pretinzând că chiar el are un merit?

Vladimir Socor: „Da, revin la aceasta imediat, dar acum mă refer la soluționarea politică. Dl Dodon i-a spus dlui Putin în întâlnirea lor de la Soci: „Nu putem aștepta niciun progres în privința soluționării politice în următorii câțiva ani, întâi pentru că avem alegeri parlamentare în Republica Moldova”, spunea dl Dodon, și apoi vor mai dura niște ani buni. Deci, dl Dodon, practic, a pierdut optimismul cu care venise în postul de președinte, când promitea să rezolve rapid, prin federalizare. Acum, dl Dodon nu mai vorbește despre federalizare, discursul său s-a profesionalizat, federalizarea e un cuvânt care sperie lumea și pe bună dreptate, dl Dodon și-a dat seama de asta într-un târziu, acum vorbește numai despre un statut special, care-i tot o versiune a federalizării, dar cel puțin a învățat dânsul să nu mai folosească acest termen. Dar spuneam că dl Dodon i-a mărturisit dlui Putin că va mai dura mult până la o soluționare politică, iar între timp, dl Dodon, din lipsă de interlocutor începe să-l „cultive” pe Oleg Horjan, un gest disperat, datorită faptului că acest partiduț nu-i deloc influent în Transnistria. Și într-adevăr, dl Krasnoselski, la Tiraspol, s-a supărat, s-a burzuluit, a spus că acest partiduț nu contează și are dreptate. Deci, vedem aici din partea dlui Dodon două recunoașteri ale impasului, a spus că va mai dura mult și caută alți interlocutori decât pe Krasnoselski. Mai mult decât atât, chiar la Soci Dodon s-a plâns că abordarea existentă din partea Tiraspolului și a Moscovei de a acorda ajutor financiar din Moscova Tiraspolului este neconstructivă și dăunătoare. Deci, dl Dodon nu mai are deplină încredere nici în sprijinul dlui Putin pentru soluționarea rapidă a conflictului. Și aici vin la a doua întrebare a Dvs., Valentina: Care e interesul Rusiei și dacă Rusia are interesul să rezolve rapid acest conflict, chiar în propriul ei interes? Rusia, acum, nu are acest interes, Rusia nu-i acordă sprijin lui Dodon, Rusia nu face propagandă pentru o soluționare cât mai rapidă a conflictului, chiar în interesul lui Dodon sau al Rusiei, pentru simplul motiv că Rusia nu poate să-și permită să întrețină economic o Moldovă satelită. Chiar în ipoteza în care dl Dodon ar câștiga alegerile și s-ar instala la Chișinău o guvernare pro-rusească, Rusia nu ar avea mijloace să întrețină această guvernare. O asemenea guvernare ar pierde instantaneu sprijinul economic și politic occidental, ar trebui să fie întreținută de Rusia, inclusiv cu Transnistria, iar Rusia nu mai poate să întrețină nici măcar Transnistria, nemaivorbind de o Moldovă întregită cu Transnistria printr-un acord patronat de Rusia. Deci, Rusia dorește și ea să tărăgăneze, să amâne la infinit acest proces.”

Europa Liberă: Doi politicieni își asumă merite, pentru că aceste protocoale dintre Chișinău și Tiraspol au fost semnate – Igor Dodon, pe de o parte, și Vladimir Plahotniuc, cel care a spus că s-a implicat în negocierea acestor acorduri, după ce le-a promis asta partenerilor externi. Cum înțelegeți Dvs. că acești doi politicieni își asumă merite pentru deblocarea crizei transnistrene?

Vladimir Socor: „Explicația este următoarea: dl Plahotniuc nu dorește să-și ardă punțile de reconciliere cu Rusia. El dorește foarte mult să se reconcilieze cu Rusia. El își dă seama că a sărit peste cal în retorica sa pro-rusească, retorică de altfel lipsită de acoperire internă, dar a sărit peste cal, nu dorește să-și ardă punțile și privește la procesul de negociere în privința Transnistriei ca la o posibilitate de a-și redeschide niște ușițe sau niște portițe spre Moscova. Plahotniuc chiar l-a folosit pe Dodon în acest scop, cu ocazia primelor vizite ale lui Dodon la Moscova, după alegerea lui Dodon ca președinte. Era clar că Dodon se ducea acolo cu niște doleanțe, cereri din partea lui Plahotniuc și au apărut indicii clare în această privință. Deci, dl Plahotniuc privește negocierile în vederea rezolvării conflictului din Transnistria ca pe o oportunitate de a se reconcilia cu Rusia. Lucrul care pe mine mă neliniștește este acela că diplomația occidentală, OSCE, în primul rând, a încurajat noțiunea unei platforme comune Plahotniuc – Dodon în ceea ce privește poziționarea Republicii Moldova în negocierile referitoare la Transnistria. Și Plahotniuc, și Dodon s-au referit la acest fapt; Plahotniuc chiar s-a referit foarte apăsat, a spus că „diplomații occidentali i-au recomandat să stabilească o platformă de înțelegere cu Dodon, care să constituie baza unei politici comune a instituțiilor din Republica Moldova în privința negocierilor referitoare la Transnistria”. Nu cred deloc că aceasta a fost o idee bună, cunoaștem poziția lui Dodon în aceste negocieri, o poziție complet contrară interesului național al Republicii Moldova, iar a stabili un numitor comun între Dodon și Plahotniuc înseamnă, pur și simplu, a-l contamina, a-l molipsi pe Plahotniuc de ideile lui Dodon. Înseamnă a-l mișca pe Plahotniuc în partea, în direcția dlui Dodon, o idee nefericită pe care știu că misiunea OSCE din Chișinău, din păcate, a patronat-o.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG