Linkuri accesibilitate

Sorin Mereacre: „Probabil, anumitor producători le este mai convenabil să plătească o amendă, decât să se conformeze anumitor standarde” (VIDEO)


Despre „scandalul lactatelor”, în dialog cu președintele Fundației Est-Europene, care a comandat cercetarea de laborator.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor propun înăsprirea sancțiunilor până la sistarea activității agenților economici în cazul în care vor fi depistate produse neconforme, în care cantitatea de grăsimi de origine vegetală în lactate nu mai poate fi tolerată. Autoritățile susțin că „produsul de brânză” și „produsul de smântână” ar fi o invenție a producătorilor moldoveni. Discuțiile continuă după ce la începutul acestei luni presa a făcut publice rezultatele unor analize de laborator care arătau că mai multe produse lactate ale unor producători autohtoni conțin cantități considerabile de grăsimi vegetale. Despre dezbaterea generată de cei care au comandat cercetarea de laborator - Fundația Est-Europeană, este discuția din această dimineață, cu președinte organizației Sorin Mereacre.

Interviul dimineții la EL: cu Sorin Mereacre
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:35 0:00
Link direct

Sorin Mereacre: „Fundația Est-Europeană de probabil trei-patru ani de zile derulează un proiect, care a început cu suportul Uniunii Europene, după care a continuat cu suportul Guvernului Suediei și ține de alinierea standardelor de calitate și alinierea legislației Republicii Moldova cu privire la securitatea alimentară la standardele UE. Scopul a fost și este protecția consumatorului, este protecția dreptului persoanelor, oamenilor care trăiesc în Republica Moldova de a se alimenta cu produse de calitate, de a se alimenta sănătos și, reieșind din scopul proiectului, a fost realizată și această, hai să zicem, investigație, cu deja toate consecințele care au urmat. Pentru noi este important ca acei care cumpără, consumatorii, să cunoască ce cumpără, trebuie să aibă posibilitatea să ia o decizie informată privitor la produsele alimentare pe care le cumpără din rețeaua de magazine.”

Europa Liberă: Este îndreptățit consumatorul să vrea să cunoască în detaliu ce conține produsul pe care îl cumpără?

Sorin Mereacre: „Absolut, sigur! Pentru ca ei să știe ce mănâncă, să poată să ia o decizie informată, consumatorii trebuie să cunoască ingredientele care sunt în produsele alimentare, inclusiv acum vorbim despre produsele lactate. Dacă cumpără lapte, consumatorul își dorește ca laptele să fie doar de origine animală, atunci, după mine, el trebuie să cunoască că acolo este doar lapte și nu sunt grăsimi de altă natură. Rezultatele făcute de Centrul de Metrologie Aplicată pe care le-am solicitat noi…”

Europa Liberă: …au fost completate și de alte studii făcute…

Sorin Mereacre: „…nu spuneau ce alte grăsimi conțin acele produse care au fost trimise la laborator.”

Europa Liberă: Asta înțeleg că nu spune nici Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care a venit cu cercetări suplimentare și înțeleg că primele rezultate cumva nu au fost confirmate în totalitate?

în R.Moldova nu avem laboratoare care să ne poată spune exact ce fel de grăsime vegetală se conține într-un produs sau altul

Sorin Mereacre: „Deci, ca să înțelegem, rezultatele ne-au spus că acele produse care au fost declarate neconforme de primele noastre analize făcute la Centrul de Metrologie Aplicată n-au spus că acolo au fost grăsimi vegetale sau, mă rog, grăsimi de palmier sau de floarea-soarelui, sau alte tipuri, dar au spus că în acele produse s-au depistat și alte grăsimi decât cele lactate, decât cele animaliere, pentru că la momentul de față în Republica Moldova nu avem laboratoare care să ne poată spune exact ce fel de grăsime vegetală se conține într-un produs sau altul.”

Europa Liberă: Dar ceea ce este cert și nu poate fi pus la îndoială și o arată și studiile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor este că conținutul de uleiuri și grăsimi vegetale, totuși, este unul care depășește normele admisibile în anumite produse? Și iată, discuțiile despre laptele care se conține cu adevărat în produsele lactate au ajuns la etapa în care mulți consumatori se simt păcăliți, agenții economici spun că e vorba de acțiuni de denigrare și neadevăruri. Mai departe, încotro?

Studiu de (ne)caz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:09:57 0:00

Sorin Mereacre: „Eu, iarăși, nu am de ce să nu cred, în primul rând, rezultatelor acelor rapoarte, pentru că au fost făcute la un centru, o instituție de stat, de fapt, care este acreditată conform normelor internaționale inclusiv. Sigur că noi putem trimite și peste hotare la alte laboratoare pentru a testa anumite produse alimentare, dar, dacă noi vom ajunge în situația în care să nu credem în instituțiile care există în Republica Moldova și care sunt autorizate conform anumitor standarde, atunci deja e cu totul altă problemă și atunci trebuie să ne punem cu totul alte întrebări. De aceea, pe moment noi credem că instituțiile statului care sunt responsabile și-au făcut treaba în aceste rapoarte și pe aceste analize de laborator. Doi: ANSA a confirmat că mai multe produse lactate sunt neconforme și a confirmat că au fost aplicate și amenzi anumitor producători, a confirmat că au fost extrase o parte din produsele neconforme din magazine, a fost cerut să fie retrase și altele. Deci, pe această filieră se lucrează.”

Europa Liberă: Apropo de amenzi, dle Mereacre, aș vrea să insist aici. Putem presupune că unii producători ar prefera, probabil, să plătească amenzi decât să intervină în procesul de producție?

Sorin Mereacre: „Nu vreau să fac speculații, dar logica simplă ar spune că, da, probabil, s-ar putea întâmpla acest lucru. Putem să facem paralele și cu alte amenzi, să zicem. ANSA a menționat încă o dată faptul că anul trecut au făcut mai multe analize de laborator, anumite inspecții și au depistat produse neconforme la anumiți operatori alimentari și au aplicat, desigur, amenzile în

Analizele din februarie iarăși confirmă că anumite produse sunt neconforme

conformitate cu legislația care există la momentul de față. Vedeți că ei au făcut analizele acum în februarie și iarăși se confirmă că anumite produse sunt neconforme. Putem trage concluzia din acest fapt că, probabil, anumitor producători le este mai convenabil, mai simplu să plătească o amendă care, din câte ați văzut, este la 12-15 mii de lei care a fost aplicată, decât să se conformeze anumitor standarde, pentru că acolo deja este vorba de investiții mult mai mari. Eu nu sunt specialist, dar mă gândesc că în procesul tehnologic, în cumpărarea de materie primă care ar fi mai scumpă, asta ar putea să existe, dar, iarăși, mă bucur foarte mult că lucrurile acestea au fost discutate, că ANSA este hotărâtă să facă ordine în acest domeniu, că a fost convocată această ședință lărgită cu practic toți producătorii de lactate, cu asociația care a venit acolo și se lucrează pe chestiunea asta.”

Europa Liberă: Apropo, vreau să remarc declarația reprezentantei Asociației Producătorilor de Lapte, care a atras atenția că mai multe instituții au eliberat certificate producătorilor și că autoritățile ar fi știut despre procesul deficitar, pentru că aceste produse au ajuns să fie comercializate în magazine și mulți se întreabă: cum s-a întâmplat acest lucru?

Sorin Mereacre: „Sincer să vă spun, nu pot comenta, nu cunosc ce fel de certificate au fost emise. Noi când am făcut această preluare de produse și analiza lor am reieșit doar dintr-o experiență de consumator.”

Europa Liberă: Dar bănuiesc că nu oricine poate vinde un produs. Până a ajunge un produs la consumator, există anumite certificate și aprobări pe care le primesc?

Sorin Mereacre: „Exact, absolut. Deci, asta cred că deja ține de ANSA și de alte instituții care sunt responsabile să elibereze aceste certificate, de conducerea acestor instituții să vadă, să verifice în ce condiții au fost eliberate ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Actualmente, consumatorul, putem să-i zicem dezorientat de multitudinea de poziții și comentarii, ce face în această situație?

Sorin Mereacre: „Este complicat ca și, mă rog, cu alte produse, inclusiv chiar și produse nealimentare. Nu știi când mergi la magazin să cumperi o haină sau altceva cel fel de materiale au fost folosite, dacă ele ar putea să-ți provoace o anumită alergie sau ceva de genul acesta, noi nu cunoaștem. De aceea, consumatorul cumpără produsele, inclusiv alimentare, pe riscul său. Totodată, vreau să vă spun că, deși anumite materiale în presă care au apărut privitor la aceste rapoarte de verificări au fost cu titluri mai dure, totodată, dacă vă uitați pe cifrele sau pe procentele de produse care se vând conforme, ele sunt cu mult mai mari decât cele neconforme. Respectiv, nu cred că trebuie să facem din asta o tragedie. Trebuie să lucrăm cu acei producători și cu acele produse care încă nu respectă aceste standarde. Deci, consumatorul n-ar trebui să fie speriat foarte tare. Eu cred că ar trebui să urmărească în continuare ce face ANSA, ce rezultate dă, ce produse sunt retrase de pe piață. Eu aș vrea o reacție pozitivă, de fapt, a producătorilor, a celor care procesează laptele. Aș vrea să văd o poziție constructivă din partea lor, care să vină și să spună: „Da, domnule, uite, am analizat, am văzut, există anumite probleme. Haideți împreună cu instituțiile statului, cu societatea civilă, cu consumatorii să vedem ce trebuie de corectat, așa încât cetățeanul care cumpără să aibă încredere în produsele noastre”. Asta ar trebui să fie o reacție normală la o astfel de investigație.”

Europa Liberă: ANSA propune excluderea denumirii de „produs lactat” în cazul alimentelor cu grăsimi vegetale.

Sorin Mereacre: „Da.”

Autoritățile ar trebui să lucreze în continuare cu producătorii și cu consumatorii

Europa Liberă: Fiecare are dreptatea lui, dar înțelegem că e o situație care afectează cumva pe toată lumea. Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile în continuarea acestei discuții?

Sorin Mereacre: „Autoritățile ar trebui să lucreze în continuare cu producătorii și cu consumatorii. Cu producătorii autoritățile ar trebui nu neapărat să fie aplicate permanent amenzi sau retrase produsele. Asta se întâmplă în cazul în care ele sunt analizate și se vede că nu sunt conforme. După mine, instituțiile trebuie să lucreze mai mult și asupra prevenirii, adică să lucreze, să vadă împreună, pentru că este interesul atât al instituțiilor statului, cât și al producătorului – consumatorul final să aibă un produs de calitate. Asta ar trebui să facă – să lucreze mai proactiv cu producătorii, iar pe consumatori să-i informeze. Aici îi ajutăm și noi, și organizațiile care lucrează în domeniu și să le explice ce este un produs de brânză în comparație cu brânza, că e „de”, dar nu e „din”, nu e o chestie semantică, nu-și dă fiecare seama, dar ar fi foarte bine să fie scris acolo „produs cu grăsimi vegetale”, „brânză produsă cu grăsimi vegetale”. Clar – asta-i cu grăsimi vegetale. Este dreptul consumatorului să cumpere ce dorește.”

Europa Liberă: Pentru că, altfel, bănuieli și acuze sunt adresate de cetățeni nu doar celor care comercializează – producătorilor –, dar și celor care veghează calitatea alimentelor care ajung în rețelele comerciale.

Sorin Mereacre: „Absolut. Trebuie să fie un efort conjugat al tuturor. Noi nu putem pune vina pe producătorul inițial de lapte, cel care mulge vaca și dă laptele la centrele de colectare, pentru că mai departe intră deja în obligațiunea producătorului, procesatorului să aibă grijă ca în sfârșit acel lapte care este colectat, el să fie transformat într-un produs de calitate.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG