Linkuri accesibilitate

Silvia Radu: „Eu am fost numită în baza legii care a fost promovată de liberali” (VIDEO)


Silvia Radu.

Un interviu cu primarul interimar al municipiului Chișinău.

Edilul interimar nu ştie dacă va candida la eventualele alegeri locale anticipate. Consilierii locali, potrivit Silviei Radu, ar trebui să aibă o şedinţă trimestrială, dar ei se reunesc după bunul plac. Crede că structura primariei este ineficientă şi vorbeşte despre corupţia care afectează imaginea municipialitaţii.

Europa Liberă: Pentru că ați preluat acest mandat de primar interimar într-o atmosferă nu tocmai benefică, continuă să se împartă opiniile – unii cred că venirea Silviei Radu la cârma municipiului Chișinău înseamnă soluționarea mai multor probleme, pe de altă parte, aveți și oponenți, adversari, care critică felul cum ați ajuns în acest fotoliu. Credeți că s-a rezolvat problema până în 2019, atunci când ar urma să aibă loc alegeri locale?

Silvia Radu: „Eu cred că, odată cu arestarea dlui Chirtoacă, a apărut o problemă în municipiul Chișinău, iar numirea mea în funcție a fost executată în baza unei legi care, de fapt, a fost promovată de Partidul Liberal în Parlamentul Republicii Moldova, dar faptul că dl Chirtoacă nu a demisionat, știind care este situația la Chișinău, fiindcă toți chișinăuienii știu că dlui i-a dezamăgit pe cei care l-au votat în această funcție și dacă au fost într-o situație atât de incomodă că eu am fost numită în baza legii care a fost promovată de liberali în această funcție trebuia să demisioneze mult mai înainte decât acum, recent. Și atunci, lucrurile ar fi stat probabil puțin altfel, dar cred că cea mai mare problemă este anume faptul că dezamăgirea alegătorilor a provocat aceste reacții adverse referitor la Primăria municipiului Chișinău.

Silvia Radu: „În primărie trebuie să lucreze oameni care nu se gândesc la buzunarul pantalonului”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:29 0:00

Eu sper că, odată cu alegerile care vor fi convocate (nu știu când vor fi convocate), să se pună punct pe situația de interimat și să fie o stabilitate atât de necesară municipalității pentru ca problemele locuitorilor Chișinăului să fie puse în prim-plan, și nicidecum interpretările și luptele politice care au existat până acum și manipularea geopolitică și segmentarea opiniilor locuitorilor Chișinăului în defavoarea soluțiilor necesare și urgente de care are nevoie Chișinăul.”

Europa Liberă: Comisia Electorală Centrală va decide când și dacă vor avea loc alegeri anticipate, inclusiv la Chișinău, dar și la Bălți, dar dacă demarează această campanie electorală, ea va periclita buna activitate a municipalității?

Silvia Radu: „În orice țară a lumii atunci când există alegeri, există perturbări în ceea ce ține de funcționalitatea instituțiilor publice. Desigur nu cred că acest lucru nu va afecta într-un fel sau altul activitatea oricăror instituții de stat pe care le avem, dacă vorbim atât de alegeri municipale, cât și de alegeri parlamentare. Cred că toți au simțit acest lucru pe parcursul mai multor ani de când participă la alegeri.

În țările Europei acest lucru nu este atât de dramatic resimțit, fiindcă există mecanisme care impun o corectitudine în funcționarea instituțiilor publice, lucru care astăzi la Primăria municipiului Chișinău nu există; nu există un mecanism clar de funcționare, o transparență, o atitudine față de funcția publică. Legea prevede că primarul, dacă vrea să participe, este obligat să părăsească fotoliul cu o lună înainte de alegeri. Acest lucru mai mult sau mai puțin va fi resimțit în activitatea primăriei.”

Europa Liberă: Dvs. nu ați luat o decizie?

Silvia Radu: „Nu. Pentru moment nu am luat.”

Europa Liberă: Dacă vor fi aceste alegeri, mergeți să candidați pentru acest fotoliu sau nu? E dificil?

Silvia Radu: „Încă nu am luat această decizie. Este foarte dificil, am mult prea multe proiecte acum în demarare, care nici nu-mi permit să mă gândesc la viitoarele alegeri, sunt prea multe probleme urgente care trebuie soluționate și de aceea, deoarece încă nu s-a stabilit data alegerilor și nu există o claritate referitor la când și cum vor avea loc, eu mă ocup de soluționarea acestor probleme și decizia o las pe mai târziu, să vedem ce va urma.”

Europa Liberă: Despre ineficiența structurii primăriei s-a discutat foarte mult și de mulți ani. Această ineficiență poate ajunge să fie și eficiență?

Avem mai multe organisme municipale care se ocupă de aceeași problemă și nu există un mecanism de control asupra tuturor celor care se ocupă cu aceeași problemă...

Silvia Radu: „Eu sunt absolut convinsă că primăria poate fi eficientă și am văzut acest lucru atunci când am început să acționăm în echipă, am încercat să punem direcțiile să lucreze într-o echipă, atunci când am încercat să punem interesul cetățeanului pe prim-plan și nicidecum să nu admitem starea aceasta de apatie și nepăsare față de problemele care apar și trebuie să fie rezolvate în fiecare zi la primăria municipiului.”

Europa Liberă: Cum vreți să faceți această optimizare a structurii?

Silvia Radu: „În primul rând, structura este mult prea stufoasă pentru a continua în felul în care este; sunt mult prea multe paralelisme între direcții și secțiile primăriei. Spre exemplu, avem mai multe organisme municipale care se ocupă de aceeași problemă și nu există un mecanism de control asupra tuturor celor care se ocupă cu aceeași problemă. Vă dau un exemplu – parcurile din municipiul Chișinău sunt în responsabilitatea „Spațiilor verzi”, mai avem o întreprindere, „Gestiunea parcurilor”, la fiecare pretură avem câte cinci persoane care se ocupă de problema parcurilor și mai avem alte structuri în primărie care la fel mai mult sau mai puțin au atribuție la gestiunea pacurilor. Și la urmă avem parcuri care sunt într-un dezastru total și nimeni nu știe cine de fapt este primul responsabil și are prima obligație de a avea grijă de parcuri.”

Europa Liberă: Vedeți că s-a creat și o altă percepție că odată cu comasarea sau optimizarea unor direcții, structuri ar însemna că Silvia Radu se răzbună pe oponenții săi politici. Mă refer la cazul Moldovanu, șeful Direcției sănătate.”

Silvia Radu: „Categoric nu este așa. Dl Moldovanu este o persoană foarte bine cunoscută în sectorul sănătății, toți cunosc că există o mafie în municipalitate ce ține de sectorul prestărilor servicii de sănătate în municipiu. Eu cu ochii mei m-am convins de acest lucru când am vizitat Spitalul nr. 1 cu faimosul scandal, când oamenii în loc să lucreze stau și chefuiesc ziua în amiaza mare cu vin și bucate, fiind medici cu toții, cu excepția dlui reprezentant al liberalilor din Consiliul municipal, lucru care este mult prea preocupant. Și când am stabilit un e-mail prin care oamenii au început să poată să adreseze direct problemele lor din acest domeniu, am descoperit lucruri, sincer vă zic, mi-e strașnic să citesc scrisorile.

Eu am scrisori cu semnături din partea medicilor care se plâng despre cum funcționează acest sistem, cum toți sunt obligați să plătească acea numită dijmă piramidală care merge în sus și ei au obligația de a prelua de la bolnavi această dijmă sau îi impun să facă verificări care nu sunt necesare sau să procure medicamente care nu sunt necesare…”

Europa Liberă: Dna Radu, dar aceste fărădelegi trebuie să fie în vizorul instituțiilor care sunt menite să aducă în albia normalității situația?

Silvia Radu: „Exact. Păi, acest lucru a fost transmis, toate materialele transmise către organele competente și avem solicitări din partea organele competente, chiar înainte de a veni la Dvs. a intrat la mine în cabinet dl viceprimar Codreanu și mi-a zis că dl Moldovanu categoric refuză să prezinte informația solicitată de organele competente ce ține nemijlocit de fărădelegile care se petrec în Direcția sănătății.”

Europa Liberă: Și această confruntare ar putea să fie de durată?

Silvia Radu: „Nu cred, fiindcă deja am reușit prin Consiliul municipal să modificăm structura direcției. Aceste persoane vor fi, conform legii, preîntâmpinate și disponibilizate și vor pleca din aceste funcții, lucru care deja este un pas înainte, iar restul reformei va începe prin aplicarea normativelor și transparenței în ceea ce ține de gestiunea spitalelor și policlinicilor municipale.”

Europa Liberă: Pentru ca activitatea primăriei să se bucure de simpatiile chișinăuienilor, trebuie să existe transparență, dar pentru a fi soluționate problemele, vă trebuie și bani. Bugetul a fost aprobat. Există șanse să mai găsiți și alte surse, resurse?

Silvia Radu: „Este pentru prima dată în ultimii zece ani când bugetul a fost aprobat înainte de Anul Nou. Un lucru foarte pozitiv pentru gestiunea municipiului, fiindcă anul trecut acest buget a fost aprobat, dacă nu greșesc, în luna iunie sau iulie, ceea ce a presupus că jumătate de an practic a fost imposibil de a realiza careva proiecte de investiții sau de gestiune în corespundere cu prevederile legii…”

Europa Liberă: Dar nici acest buget nu poate acoperi toate găurile?

Sunt convinsă că atunci când se dorește de a găsi o soluție pentru investiții, ea este posibilă. Este doar necesar ca aceste soluții să fie transparente și în interesul locuitorilor...

Silvia Radu: „Acest buget nu poate acoperi absolut toate necesitățile, dar cel puțin am reușit să găsim rezerve pentru a soluționa anumite probleme. Dau un exemplu: dacă la reparația drumurilor din Chișinău cineva a încercat să bugeteze 30 de milioane de lei, eu am găsit rezerve în același buget, fără a majora bugetul, și am alocat 120 de milioane de lei la acest capitol. Și am luat aceste rezerve din gestiunea proastă a întreprinderilor municipale și le-am explicat directorilor că, dacă vor încerca să conteste această diminuare a bugetelor pe care le au în gestiune, fiindcă au în gestiune întreprinderile municipale sute de milioane de lei care sunt prost gestionate și printr-o simplă inspecție la „Lumteh” am descoperit mai mult de 100 de întreprinderi private conectate la rețeaua electrică de iluminare a orașului Chișinău, lucru care este absolut inexplicabil. Mi s-a explicat că este o tradiție la fel cum sunt tradițiile de chefuri în Direcția sănătății de la municipiul Chișinău. Am dat indicații ca absolut toți agenții economici să plece imediat din rețeaua electrică a Chișinăului și să-și vadă de treabă la distribuitorii de energie electrică. Nu avem așa funcție astăzi la municipiul Chișinău.”

Europa Liberă: Vorbeam că nu pot fi acoperite toate găurile din bugetul care este deja aprobat. Investiții pot fi atrase, în ce condiții?

Silvia Radu: „Discutăm acum cu băncile internaționale pentru a atrage investiții în municipiul Chișinău. La fel discutăm și avem proiecte de parteneriat public-privat cu sectorul privat atât din Republica Moldova, cât și din afara țării și sunt convinsă că atunci când se dorește de a găsi o soluție pentru investiții, ea este posibilă. Este doar necesar ca aceste soluții să fie transparente și în interesul locuitorilor Chișinăului și nicidecum în interesul unui sau altui reprezentant al primăriei sau reprezentant al Consiliului municipal Chișinău, lucru care s-a petrecut până nu demult la noi în oraș. Și la fel sunt rezerve la capitolul eficiența gestiunii în interiorul întreprinderilor și în interiorul însăși al primăriei. Atunci când nu se încearcă de a cumpăra un creion la zece prețuri, ci se cumpără creionul la un cost de piață și nicidecum de patru ori mai scump.”

Europa Liberă: Apropo de investiții. Mulți ani la rând, în discuții cu mai mulți consilieri municipali aflam despre intenții de a atrage investiții pentru a rezolva problema deșeurilor, o problemă nerezolvată. Cum ați avea Dvs. de gând să soluționați și această problemă?

Silvia Radu: „Problema deșeurilor este o problemă care necesită o soluționare complexă. Nu merge vorba doar de construcția unei gunoiști unde să depozităm aceste deșeuri. Am discutat cu băncile internaționale ca să avem o viziune mai complexă la acest capitol și să încercăm să avem un ciclu închis, adică zero deșeuri în municipiul Chișinău. Desigur acest lucru nu este posibil de realizat într-o singură zi. Primul pas va fi să avem grijă ca gunoiștile pe care le avem să le adaptăm la normativele europene, ceea ce presupune că ele vor fi acoperite, vor fi stabilite anumite instalații de filtrare, vom proteja mediul, ca aceste gunoiști să nu afecteze nici apele reziduale și subterane, nici locuitorii din preajmă care se află nemijlocit alături de aceste gunoiști. Și acest lucru trebuie să fie realizat cât mai curând.

De fapt a fost planificată vizita peste o săptămână, după sărbători, vizita oficială a Băncii Europene în ceea ce ține de finalizarea negocierii creditului pentru întreprinderea „Autosalubritate” din Chișinău pentru a începe acest proces de soluționare a problemei gunoiului din Chișinău. Și primul pas va fi amenajarea gunoiștii și al doilea va fi implicarea prin granturi a educației populației în ceea ce ține de sortarea gunoiului, ca să fie reciclat și reutilizat pentru a nu mai genera pe viitor și a stopa această problemă.”

Europa Liberă: Rolul primarului în soluționarea tuturor problemelor e foarte mare, dar aveți nevoie și de o conlucrare cu Consiliul municipal Chișinău. Iată vreau să vă întreb: Ați reușit să stabiliți o platformă de colaborare cu aleșii locali?

Silvia Radu: „Este o relație complexă relația cu Consiliul municipal. Eu cred că ar fi loc de a avea o relație mai bună.”

Europa Liberă: Știți că dl Chirtoacă a fost criticat pentru faptul că prea puține prezențe ale Domniei sale au fost la ședințele Consiliului municipal. Dvs. intenționați să ajungeți la ședințe, merită, trebuie?

Silvia Radu: „Eu cred că este important rezultatul acestor ședințe, mai mult decât înseși ședințele ca proces, fiindcă, dacă consilierii municipali vor pune în prim-plan interesul cetățenilor, nu vor exista dezbateri politice la capitolul intereselor tuturor, fiindcă am avut o situație…”

Europa Liberă: Dvs. ziceți „dacă consilierii vor pune în prim-plan interesul cetățenilor”. Asta înseamnă că ei nu pun în prim-plan?

Luptele politice generează dezbinări și nicidecum soluționări a problemelor...

Silvia Radu: „Așa cum au făcut-o, spre exemplu, în luna decembrie – au demonstrat buna voință și au pus acest interes în prim-plan și au adoptat bugetul pentru anul 2018. La ultima ședință, când au fost prezentate două proiecte ce țin de autobuzele din Chișinău, și anume de procurarea atât de stringent necesară a autobuzelor, a 50 de autobuze, măcar a 50 de autobuze, ceea ce ne permite bugetul astăzi, și asamblarea autobuzelor pe teritoriul Chișinăului a fost respinsă din cauza luptelor politice care au început între Partidul Liberal și Partidul Socialiștilor. Dar vă zic, eu cred că această lipsă de atitudine corectă față de soluționarea problemelor duce la situația când chișinăuienii merg în autobuze „Flinston” și vor continua să meargă și în viitorul apropiat. Și acest lucru demonstrează că luptele politice generează dezbinări și nicidecum soluționări a problemelor.”

Europa Liberă: Până a începe această discuție, surprinzător pentru mine, am aflat că acești aleși locali ar trebui să se convoace în ședință o dată în trimestru, uneori se întrunesc și de două ori pe zi sau de trei ori pe săptămână.

Silvia Radu: „Consiliul, conform legii, este obligat să se întrunească o dată în trimestru, iar consilierii se întrunesc în ședințe extraordinare atunci când au de soluționat probleme mai urgente decât cele care pot veni o dată la trei luni. În municipiul Chișinău s-au acumulat probleme care au 10-15 ani fără a fi…”

Europa Liberă: „Cu barbă”, așa le spune opinia publică.

Silvia Radu: „Da, „cu barbă foarte lungă” și la întâlnirile mele cu cetățenii descopăr probleme din anii 2005-2006 care nu s-au pus niciodată pe agenda consiliului și practic nici nu pot fi puse, fiindcă există un rând de zeci de mii de decizii ce țin nemijlocit de cetățeni și nicidecum de partide, care nu sunt puse pur și simplu pe agenda consiliului. Ei au foarte mult de lucru și eu sper că aceste dezbateri politice pe care le au vor fi reduse la minimum, iar interesele locuitorilor Chișinăului vor fi puse pe prim-plan și nu vor fi dezbătute așa cum a fost dezbătută tema autobuzelor la ultima ședință și nu a fost găsită soluția și continuăm să avem această problemă care ne doare și suferă în fiecare zi oamenii mergând pe jos…”

Europa Liberă: Pentru fiecare ședință, ei sunt plătiți. Dacă se convoacă mai des, ar putea să depășească și leafa unui funcționar din primărie?

Silvia Radu: „Ei ar trebui să muncească cu o atitudine corectă față de ceea ce fac, ei sunt reprezentanții alegătorilor și ei sunt cei care fac politica cum ar trebui orașul Chișinău să se dezvolte și în dependență de această funcție reprezentativă pe care o au ar trebui să gestioneze corect banii publici care revin atât în bugetul municipiului, cât și pentru salarizările care țin atât de ei, cât și de restul angajaților municipiului.”

Europa Liberă: Dar apropo despre activitatea aleșilor locali, se zicea că ei aprobă decizii pregătite de către primărie și nu întotdeauna au fost pregătite în cadrul transparenței, pentru că s-au pus la cale anumite scheme dubioase care s-au promovat, au ajuns pe masa aleșilor locali și s-au votat chiar dacă unii nici nu au știut pentru ce ridică mâna?

Silvia Radu: „Nu pot să vă zic ce a fost în trecut. Vă zic ceea ce încerc să promovez acum. Încerc să revăd agenda Consiliului municipal, fiindcă primarul convoacă Consiliul municipal. Eu încerc să pun pe agenda zilei a consiliului cele mai importante probleme ce țin de executiv. Conform legislației, fiecare consilier are dreptul să înainteze și să modifice această agendă în funcție de prioritățile pe care le consideră el oportune.

Și atunci pot interveni situații când în agendă apar alte întrebări decât cele care au fost propuse de executiv și eu nu pot astăzi garanta sută la sută că toate problemele expuse în agenda consiliului sunt verificate de către primar, dar cel puțin cele care țin de interesele cetățenilor și sunt în primele 10, 15, 20 de puncte eu le asigur, fiindcă încerc să verific și să am grijă ca procedura birocratică care presupune verificarea prin diferite comisii, iar dezbaterile din aceste comisii sunt transparente, fiindcă sunt transmise on-line, fiindcă am participat nemijlocit la dezbateri ce țin de tema autobuzelor, spre exemplu, cu Comisia de buget a Consiliului municipal și acest lucru trebuie continuat ca toate dezbaterile la toate comisiile să fie publice. Și ele, de fapt, sunt publice, din câte cunosc eu.”

Europa Liberă: Chișinăuienii deseori au vorbit despre problemele pe care le au, pentru că în centrul Chișinăului sunt amplasate Piața Centrală și Autogara centrală. Se regăsesc aceste probleme pe ordinea de zi?

Un primar, mai ales un primar care reprezintă Chișinăul în care trăiesc o sumedenie de națiuni, trebuie să fie un primar care unește și nicidecum un primar care dezbină...

Silvia Radu: „Aceste probleme se regăsesc pe ordinea de zi a executivului, în primul rând, fiindcă executivul trebuie să facă o propunere concretă Consiliului municipal. Această problemă a fost dezbătută de două ori. La ședințele operative am solicitat direcțiilor responsabile să prezinte un plan de reamplasare a tuturor piețelor din Chișinău, astfel ca să asigurăm, în primul rând, spațiul municipal pentru aceste piețe. Astăzi doar Piața Centrală aflându-se pe teritoriul municipal, pentru a evita situația de genul pe care am avut-o în sectorul Râșcani și desigur de reamplasare a tot ceea ce incomodează locuitorii Chișinăului. Dar este un proces care presupune un studiu de fezabilitate, un studiu care presupune calculul necesar bugetar pentru implementarea strămutărilor atunci când ele au loc și cred că ar fi corect ca să mergem pe această procedură pentru a fi siguri că nu vor fi interpretări de genul: de ce a costat mai mult sau mai puțin, dar să avem o claritate, de ce s-a luat această decizie și care este cea mai eficientă decizie pentru locuitori, ei participând în acest proces de dezbateri și studii de fezabilitate și amplasare, și buget necesar pentru reamplasare.

De fapt, scopul meu este de a crea o platformă de conlucrare cu societatea civilă și locuitorii Chișinăului pentru a dezbate fiecare problemă care este pusă la Consiliul municipal și pe agenda executivului primăriei pentru a afla opinia lor, pentru a înțelege, poate ei au soluții mai bune, pe care noi din executiv nu le putem vedea și această conlucrare poate aduce doar la o sinergie și nicidecum la complicarea problemelor pe care le avem astăzi.”

Europa Liberă: În cât timp ajunge Silvia Radu de acasă la birou?

Silvia Radu: „De obicei, timp de jumătate de oră îmi duc copiii la școală, apoi merg pe jos spre primărie. Am acest obicei, fiindcă este important să văd cu ochii mei ce se petrece pe străzile Chișinăului.”

Europa Liberă: Tocmai aici am vrut să ajung și să vă întreb, ce credeți despre ambuteiajele care se creează fie în orele matinale, fie în cele serale?

Silvia Radu: „Ambuteiajele există în toate orașele Europei și nu numai ale Europei. Este o problemă a tuturor orașelor cu care se confruntă orice municipalitate. Există soluții pentru problemele pe care le avem astăzi. Această soluție, sper eu, în curând va fi clară, fiindcă am lansat un caiet de sarcini ce ține de politica traficului din Chișinău. Am discutat cu Ministerul Afacerilor Interne care are o statistică foarte interesantă pentru executivul nostru, care ține de instalarea unor semafoare inteligente care ar permite fluidizarea traficului fără mari investiții. Aici ar putea interveni și sectorul privat când am putea găsi soluții fără necesitatea de a cheltui prea mult din bugetul municipal pentru a da ieșire la problema dată și direcțiile corespunzătoare din municipalitate deja studiază și lucrează la acest capitol.”

Europa Liberă: Tramvai prin Chișinău – un vis, o realitate?

Silvia Radu: „Nu exclud, cred că acest lucru se va reflecta în acest studiu care deja a fost lansat pentru a fi executat de experți internaționali cu experiență și expertiză din țările europene, și nu numai.”

Europa Liberă: Un plan pentru centrul istoric al orașului va fi?

Silvia Radu: „Da, știți, am discutat cu societatea civilă, noi avem un plan foarte interesant de a reabilita toate clădirile istorice pe care le avem în Chișinău și a prelua experiența frumoasă din Europa, când de multe clădiri istorice care practic au dispărut, au fost reconstruite așa cum ele au fost planificate sute de ani în urmă și sper ca acest proiect frumos să fie dus până la capăt atât de municipalitate, cât și de societatea civilă în baza acestei platforme pe care ne dorim să o lansăm în luna aprilie.”

Europa Liberă: Mai multe primării au semnat aceste declarații-simbol de unire cu România. Nimic nu se aude la Primăria Chișinău?

Silvia Radu: „Este un act simbolic și atâta timp cât consilierii au exprimat dorința cetățenilor care le-au dat acest vot este un lucru absolut firesc pentru o democrație ca să se întâmple acest lucru. La municipalitate a fost o intenție din partea Partidului Liberal la una dintre ședințele Consiliului municipal să fie pusă la vot această declarație simbolică. Ea a fost respinsă. Este o decizie care se ia de consiliu și nu vă pot spune care va fi viitorul din Consiliul municipal, este greu de prevăzut.”

Europa Liberă: Dar dacă ar exista, Silvia Radu ar semna sau nu?

Silvia Radu: „Un primar, mai ales un primar care reprezintă Chișinăul în care trăiesc o sumedenie de națiuni, trebuie să fie un primar care unește și nicidecum un primar care dezbină, este un primar care trebuie să reprezinte doleanțele cetățenilor care trăiesc în acest oraș. Înainte de a face o declarație sau a semna un document, eu aș întreba locuitorii Chișinăului dacă își doresc acest lucru și, în funcție de răspunsul lor, aș pune semnătura pe un document sau altul, fiindcă ceea ce este important este ca locuitorii să fie în prim-plan, și nicidecum primarul. Primarul este pe agendă pe locul doi, fiindcă primii sunt cetățenii.”

Europa Liberă: Cât de grea e această povară pentru o femeie să gestioneze treburile unei municipalități precum Chișinăul?

Silvia Radu: „Eu nu fac diferență între femei sau bărbați. Unica complicație la femei este atunci când ai copii mici și ei se mai îmbolnăvesc și pe lângă problemele pe care le ai la serviciu mai trebuie să și lecuiești copiii, să-i mângâi, să-i culci și ei de fapt au nevoie să le atragi mai multă atenție acasă, dar în ceea ce ține de povară – povara primăriei este foarte grea, astăzi este o povară mult prea complicată de către corupția pe care o avem, care trebuie dezrădăcinată din municipiu și sper eu…”

Europa Liberă: Dar cât de mare e acest grad de corupție în cadrul primăriei?

Silvia Radu: „Este un grad foarte mare, fiindcă eu vă zic că impresia și intuiția mea, percepția pe care o am este că o parte din banii care aparțin bugetului primăriei nu ajunge în buget, iar cealaltă parte care ajunge în buget dispare din acest buget în buzunarele unui partid, care deține de fapt astăzi controlul practic al primăriei prin persoanele nominalizate în funcții de răspundere și acest lucru duce la aceasta…”

Europa Liberă: Dar partidul acesta a fost la guvernare cu alte partide?

Silvia Radu: „Eu vorbesc despre Primăria municipiului Chișinău astăzi și vă zic ceea ce găsesc la primărie. Toți mă acuză că eu persecut Partidul Liberal, dar nu este problema mea că oriunde ai merge în Primărie găsești câte un reprezentant al partidului în funcție de răspundere. A fost cazul „Spațiilor verzi”. Un reprezentant al Partidului Democrat cu 20 de ani de experiență în partid a plecat. L-am rugat să plece și omul a plecat. Și eu nu țin cont de aceea că este un partid sau altul. Este important ca în primărie să lucreze oameni care își doresc să reformeze această primărie și doresc să lucreze în interesul cetățenilor și nicidecum în interesul unui partid sau în interesul personal al buzunarului pe care îl are la pantaloni sau la scurtă.”

Europa Liberă: Silvia Radu a fost concurent electoral în timpul alegerilor prezidențiale. V-ați lăsat de politică?

Silvia Radu: „Da, și v-am zis public că acest lucru mi-a permis să văd toată bucătăria politicii așa cum este ea în realitate, nu așa cum și-o închipuie un simplu alegător. Atunci când am făcut acest pas, aveam impresia unui alegător simplu din Republica Moldova și când am văzut bucătăria din interior, mi-am dat seama că de fapt probabil eu nu am un loc în această bucătărie, fiindcă nu-mi este interesantă. Am acceptat funcția de primar interimar, fiindcă consider că, nefiind afiliat politic, pot face lucrurile să se schimbe și nu am niciun interes altul decât interesul cetățeanului și al meu propriu atunci când vorbesc despre cetățeni, fiindcă eu trăiesc în acest oraș și-mi doresc ca acest oraș să fie un oraș frumos, curat, transparent, bine gestionat și din care copiii să nu vrea să plece niciodată în altă țară.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG