Linkuri accesibilitate

Un interviu cu pictorul Mihail Neifeld despre deportarea comunității germane din Uniunea Sovietică sub Stalin.

„Subsemnata Neifeld Emilia Karlovna am fost deportată în 1941 împreună cu părinții, tatăl Neifeld Karl Petrovici și mama Neifeld Maria Ivanovna, ca fiind germani de naționalitate. Tatăl și mama au murit pe drum de frică, foame și frig; și eu de unde să iau certificate de deces? Pe tata l-am înmormântat singuri la Astrahan, iar pe mama am pus-o într-o stație într-o grămadă de cadavre, iar pe noi ne-au dus mai departe. Nici nu știu exact ce stație era, dar se pare că era Orendurg. Da, deja era iarnă, iar noi eram duși în vagoane pentru vite, cădeam acolo unii peste alții. Iată așa a fost cel de al șaptesprezecelea an al vieții mele.”

Această pagină din scrisoarea mamei sale a publicat-o pe Facebook pictorul din Volgograd, Mihail Neifeld, după ce a citit un articol despre faptul că deportarea popoarelor pe timpul lui Stalin a avut loc în condiții confortabile, pe drum aproape nimeni nu murea, iar toate povestirile despre chinurile groaznice ale celor deportați sunt invenții ale lui Soljenițin și ale Centrului Memorial. „E dobitoc cel care a scris acest articol. Am o scrisoare veche a mamei, unde ea scrie cum pe drum a murit tatăl ei și cum pe mama au pus-o pe peron într-o stație pe o grămadă de cadavre. E un nemernic cel care a numit asta fantezii!”, scrie cu revoltă Mihail Neifeld. Colegul nostru de la Radio Svoboda, Dmitri Volcek, a realizat un interviu cu pictorul.

„Când o întrebam în special despre „trupele de muncă” ea începea să plângă…

Mihail Neifeld, autoportret
Mihail Neifeld, autoportret

Mihail Neifeld: „Această scrisoare mama a scris-o în anii 1990, în Karaganda. A scris despre lucruri despre care nu vorbea aproape niciodată, iar când o întrebam, mai ales despre trupele de muncă, începea să plângă. Eu bineînțeles că pe atunci nu citisem Tramvaiul din Kolîma, nu știam despre existența acestor lucruri, dar acum sunt sigur că acolo mulți erau violați.”

Mihail Neifeld s-a născut în 1949 în Uhta, unde mama lui a ajuns împotriva voinței ei. Tatăl lui era de asemenea un deținut. Tot acolo, în Uhta, mama și-a găsit fratele, arestat încă în 1937.

Mihail Neifeld: „Karl Karlovici Neifeld, născut în 1918. Mama povestea că în 1937 NKVD-ul a venit după tatăl lor, dar el era în cărucior, tocmai ieșise din spital. Ei nu aveau chef să-l care și pur și simplu au întrebat: „Este cineva mai tânăr?” Mama avea atunci 13 ani, iar fratele ei – 18. El era în satul vecin ucrainean la dansuri. L-au arestat în locul tatălui în baza articolului 58. Mama l-a întâlnit deja în Uhta. El era acolo într-o localitate specială a deținuților, lucra pe tractor. În martie râul Uhta încă este înghețat, el traversa răul cu tractorul, gheața s-a spart. El a reușit să iasă la suprafață, dar a înghețat și a murit.”

Până la război familia mare Neifeld locuia în regiunea Donbas, satul Ternovka. Emilia era cea mai mică. În 1941, toți nemții au fost deportați în Kazahstan. Mihail Neifeld nu a fost niciodată în Ternovka, dar păstrează certificatul pe care îl are de la mama – lista proprietăților expropriate de la deportați.

Mihail Neifeld: „Am pus-o într-un plic de plastic. Am impresia că dacă suflu în direcția ei se poate face bucățele. Acolo sunt indicate mărimea casei, ce mobilă era acolo, dar este tăiată mașina de cusut. Am întrebat-o pe mama de ce. Ea a spus că atunci când erau scoși din casă vecinii ucraineni s-au apropiat și au rugat să le-o dăm lor: „Vouă oricum nu vă vor întoarce nimic”. Și le-am dat mașina de cusut”.

„În Astrahan l-au îngropat pe tata, iar într-un alt oraș a murit mama lor și a fost pur și simplu aruncată pe peron într-o grămadă de cadavre…

Mihail Neifeld în 1959
Mihail Neifeld în 1959

Mihail Neifeld adună cu grijă informații cu privire la soarta apropiaților săi. „Am întrebat-o pe mama, dar ea nu-mi povestea, spunea că ei erau obligați până în 1974 să semneze declarații prin care li se interzicea să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat cu ei în exil, în „trupele de muncă”. Când mama a venit la mine în 1990 în Volgograd, ea a început să se uite cu frică prin părți. Când am întrebat-o de ce se uită așa prin părți, ea mi-a răspuns: „Păi, doar sunt nemțoaică”.

Când îi deportau, au trecut prin Stalingrad. În Astrahan l-au îngropat pe tata, iar într-un alt oraș a murit mama lor și a fost pur și simplu aruncată pe peron într-o grămadă de cadavre. Toată familia Neifeld a ajuns în Kazahstan. În 1943 secretarul comitetului regional din Karaganda a primit solicitarea de a trimite 600 de nemțoaice la tăieri de pădure în Uhta, în taiga. O partidă a fost trimisă din Karaganda, acolo a fost și mama mea, iar a doua partidă secretarul comitetului regional nu a dat-o pentru că el avea nevoie de muncitoare în mine. Atunci în mine era folosită munca femeilor.

Unii spun că în armata de muncă nu e ca la lagăr. Ba da, este. Nemțoaicele au fost demobilizate din armata de muncă în 1947, dar până în 1956 ele continuau să fie ținute la evidență specială. Exact în această perioadă se eliberau bărbații care au stat închiși 10 ani – criminalii, autoritățile criminale. Și cel mai probabil pentru a schimba numele, pentru a nu mai fi niște paria din cauza numelui, nemțoaicele se măritau. Nu cred că din dragoste.”

Nu foarte lungă a fost și căsătoria mamei lui Mihail cu tatăl acestuia, care nu fusese un deținut politic. În 1954 ea și-a găsit rudele în Karaganda, iar în 1959 s-a mutat definitiv în Kazahstan și s-a angajat la muncă în construcții.

Mihail Neifeld: „La începutul anilor 1990, când Helmut Kohl a spus că îi va primi pe toți nemții și încă nu erau obligatorii testele pentru cunoașterea limbii, toate rudele ei au plecat, iar pe ea nu au luat-o, pentru că tocmai trecuse de un atac de cord. Iar în anul 2000 ea a murit.”

Și Mihail a vrut să plece în Germania, dar a rămas în Volgograd. „Cred că de lene”, spune el. Mai are un vis – să emită două medalii pe care le-a pregătit în memoria nemților deportați de Stalin. Deocamdată există doar schițele în ghips.

Mihail Neifeld: „Am reprezentat un gard cu sârmă ghimpată, două turnuri în lateral și un rând de oameni. Pe partea din spate scrie că 1427232 de nemți trăiau în URSS la 18 ianuarie 1939. Mai puțin de 600 de mii dintre ei, împreună cu cei născuți în exil, au supraviețuit la mijlocul anilor 1950. Pe a doua medalie e reprezentat un gard și mai jos sunt enumerate mai multe lagăre unde au fost deportați nemții.”

Pentru a turna medaliile în bronz nu există bani. În schimb în Volgograd, unde locuiește Mihail Neifeld, prosperă muzeul lui Stalin, deschis în 2006.

„În fiecare chioșc sunt portrete de-ale lui Stalin. Înțeleg că Putin e cel care a inițiat aceste lucruri…

Mihail Neifeld: „Mi-e teamă de un singur lucru – că orașului nostru îi vor reda numele de Stalingrad. Am sunat chiar o dată la postul de radio „Eho Moskî”, acolo se discuta acest subiect și le-am spus: „Oameni buni, cum voi putea să trăiesc în Stalingrad?” Eu nu am unde mă duce în altă parte, nu am bani pentru a mă muta.

În muzeul lui Stalin eu nu am fost, mie îmi este suficient că în fiecare chioșc sunt portretele lui. Ce să-i faci? Stalinismul se întoarce. Eu înțeleg că Putin a inițiat aceste lucruri. Pentru că nici măcar în perioada lui Brejnev și cu atât mai mult a lui Hrusciov nimeni nu ridica monumente lui Stalin. Singurul lucru pe care l-am văzut în perioada lui Brejnev era un calendar unde în luna decembrie era indicată ziua de naștere a lui Stalin. Și nimănui nu-i trecea prin cap să strige: „Dați-ni-l înapoi pe Stalin!”. Iar acum inițiativa a trecut anume prin voința puterii, altfel nu poate fi pentru că la noi așa e poporul: ce vrea puterea, aia și face majoritatea”.

„Demonizarea personalității lui Iosif Stalin este o modalitate de a ataca Rusia”, îi explică Vladimir Putin lui Oliver Stone și adaugă că îl consideră pe Stalin drept „figură controversată”.

Iar lui Mihail Neifeld îi rămâne un singur lucru: să povestească despre tragedia prin care a trecut familia sa. În Lista deschisă a victimelor represiunilor politice el a trecut numele mamei sale, Emilia Karlovna Neifeld. Este acolo și numele fratelui ei, tânărul de 18 ani care a fost arestat în locul tatălui bolnav, și numele părților lor care au murit în drum spre exil. În total sunt 431 de persoane cu numele Neifeld.

XS
SM
MD
LG