Linkuri accesibilitate

Matei-Adrian Dobrovie: „Sper că o să se rezolve această problemă a cetățenilor români”


În dialog cu autorul modificării legii cetățeniei române menită să-i ajute pe tinerii din R.Moldova care au probleme cu reînnoirea documentelor.

Senatul României a acceptat luna aceasta discutarea în regim de urgență a modificării Legii cetățeniei. Potrivit inițiatorului modificării, deputatul de la „Uniunea Salvați România”, Matei-Adrian Dobrovie, schimbarea ar urma să-i ajute în primul rând pe tinerii din Republica Moldova care au dobândit cetățenia română odată cu părinții lor, dar au probleme cu reînnoirea documentelor de identitate românești. Cu deputatul român a stat de vorbă Valentina Ursu.

Europa Liberă: Domnule deputat, începem această discuție cu o veste bună. Înțeleg că dosarul minorilor non-cetățeni a fost soluționat prin ordonanță de urgență a Guvernului de la București. Așa că despre drama moldovenilor minori, despre drama celor 60 de mii de persoane care rămăseseră fără cetățenia română nu se va mai vorbi.

Matei-Adrian Dobrovie: „Da, eu așa sper. Mă bucur că Guvernul, în sfârșit, a adoptat această variantă care este cea mai rapidă de rezolvare a problemei.

Eu am solicitat în mai multe rânduri acest lucru și, din cauza faptului că nu s-a întâmplat și, având în vedere că era o problemă gravă și o situație foarte nedreaptă, am considerat necesar să introduc un proiect de lege pe tema asta. Și am introdus un proiect de lege tocmai pe ideea de a crea o procedură de recunoaștere, astfel încât să fie acoperite și cazurile din trecut, și cazurile din viitor privind cetățenii români care, la vremea respectivă, erau minori sau care sunt acum minori și care nu au fost înscriși în certificatele de cetățenie ale părinților.”

Europa Liberă: A fost și o promisiune a premierului Tudose, atunci când a vizitat Chişinăul, spunând că rezolvă problema cu acest dosar.

Matei-Adrian Dobrovie
Matei-Adrian Dobrovie

Matei-Adrian Dobrovie: „Da, e de salutat faptul că s-a întâmplat acest lucru. Eu sper că o să se rezolve această problemă a cetățenilor români care, atenție, nu și-au pierdut niciodată vocația de a fi cetățean român. Practic, li s-a retras cetățenia abuziv din cauza unui conflict dintre două instituții ale statului român, între ANC și Direcţia Generală de Pașapoarte.

Era un semnal foarte prost dat de România în momentul în care spune că vrea o apropiere de Republica Moldova, iar apoi, la un moment dat, ministrul de Justiție spunea ca acești cetățeni să-și anuleze, practic, actele de identitate expirate în instanță și să ia tot procesul de la capăt. Era ceva absurd și foarte dureros pentru cetățenii care au trecut deja prin procedura de dobândire sau redobândirea cetățeniei.”

Europa Liberă: Dar acum dumneavoastră cum definiți relația dintre Chişinău și București?

Matei-Adrian Dobrovie: „Este o relație bună. Bucureștiul susține și a susținut de-a lungul timpului, financiar, Republica Moldova, a investit, și este bine că a investit, în reabilitarea de grădinițe, în reabilitarea de școli, a dat toate aceste ajutoare.

Unde văd eu problema este faptul că Bucureștiul de prea multe ori a alocat aceste finanțări fără nicio condiționare legată de reforme reale în Republica Moldova, pentru că poziția mea este critică pe acest subiect și anume – Bucureștiul de foarte mult timp girează, practic, un regim oligarhic la Chişinău, condus de Vladimir Plahotniuc. Și, în numele acestei stabilități pe care o tot invocă Bucureștiul, riscăm să obținem un rezultat foarte periculos în 2018.”

Europa Liberă: Ați vorbit ceva mai devreme despre ajutorul financiar pe care îl oferă Bucureștiul Republicii Moldova. Tocmai la New York președintele României, Klaus Iohannis, care s-a întâlnit cu premierul moldovean, Pavel Filip, a anunțat despre deblocarea unei noi tranșe, a treia, din împrumutul românesc pentru Republica Moldova. Șeful statului român a insistat ca la Chişinău să aibă loc reforme, dar a și precizat că banii care vin de peste Prut, ajută poporul Republicii Moldova, nu anumiți politicieni. Cetățenii deseori își pun întrebarea: totuși, mai întâi banii vin pentru cei de la guvernare, ca după asta să ajungă la oameni?

Matei-Adrian Dobrovie: „Da, este foarte bună observația dumneavoastră. Practic, cred că președintele României s-a pripit puțin când a făcut această declarație, dat fiind că, iată, asistența financiară europeană în momentul de față pentru Republica Moldova este înghețată tocmai din cauza votului pentru modificarea sistemului electoral.

Deci, nu putem să facem abstracție de la faptul că Republica Moldova nu merge într-o direcție bună, ba a-și spune chiar că merge într-o direcție periculoasă a unui stat controlat total și autoritar practic, în care sunt atacate ONG-urile, presa independentă și actorii care ar vrea să facă cu adevărat o schimbare pozitivă sunt tot mai denigrați.

Ca urmare, mi se pare că această abordare - finanţare fără a pune condiții și a vorbi la modul general despre reforme, este greșită. Mi se pare că Bucureștiul greșește în momentul în care dă un cec în alb actualei puteri de la Chişinău, pentru că, uitați-vă, numai dacă ne gândim la jaful miliardului, vedem că nici până în ziua de astăzi vinovații pentru această devalizare masivă a băncilor moldovenești nu au fost identificați, nu au fost pedepsiți, mai mult, unii dintre ei chiar se află în libertate.

Și, mai mult decât atât, evident că mi-aș dori, în calitate de român și de reprezentant al Parlamentului, ca acești bani să ajungă și să se regăsească cu adevărat în bunăstarea cetățenilor din Republica Moldova. Dar, din păcate, ce se vede în ultima vreme, faptul că acești bani, într-adevăr, ajută pe alocuri – la reabilitarea de grădinițe la cumpărarea de autobuze, dar, până la urmă, în acele localități în care România a investit, a făcut aceste investiții, iată că Igor Dodon câștigă cu scoruri foarte mari.

Acest lucru arată că nu este cunoscut că România face aceste investiții, iar acești bani, fără a fi dublați de o strategie de comunicare, de un spațiu informațional comun, care să contracareze propaganda rusească și propaganda oligarhică locală, nu au efect.

Mai grav decât atât, vedem faptul că nu i-a fost îmbunătățită populației nivelul de trai. Vedem că sunt niște oameni foarte bogați care conduc Republica Moldova, dar, pe de altă parte, cetățenii simpli nu beneficiază de acești bani. Vedem că foarte mulți cetățeni moldoveni aleg, efectiv, să părăsească, să fugă din Republica Moldova, căutându-și un viitor în altă parte.”

Europa Liberă: Dar România, care și-a asumat acest statut de avocat al Republicii Moldova pe calea integrării europene, ce poate face mai mult decât a făcut până acum?

Matei-Adrian Dobrovie: „Cred că aceste finanțări, și nu o spun numai eu, au spus-o și diverse organisme europene și autoritățile europene, ar trebui să condiționeze mai serios aceste asistențe financiare de reforme reale. Reforme, aici, mă refer la domeniul justiției, la domeniul anti-corupției. România chiar are ce să ofere Republicii Moldova în aceste domenii.”

Europa Liberă: Dar sunt voci care spun că dacă aceste condiții se înăspresc și mai mult, atunci pentru cei de la Chişinău va fi mult mai ușor să ducă Moldova în brațele Federaţiei Ruse.

Matei-Adrian Dobrovie: „Această marotă, să spun așa, acest argument fals, cu mâna Rusiei, este folosit foarte abil de unele forțe de la Chişinău pentru a ține Republica Moldova în starea actuală în care se află, o stare de subdezvoltare, de sărăcie și de corupție. De ce spun asta? Pentru că, iată, avem foarte multe confruntări false, cum este cea între putere și opoziție, jocul de roluri între Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon. Practic, vedem că colaborarea dintre cei doi merge ca unsă, deși asistăm la acest joc de putere-opoziție, în care unul, Dodon spune că vrea să ducă Republica Moldova spre Uniunea Eurasiatică, deși nu are pârghiile/ atribuţiile necesară și face tot felul de declarații provocatoare; și imediat domnul Plahotniuc vine și repară și asigură partenerii că actuala guvernare este pro-europeană și, cumva, intră în acest joc de reacție la Igor Dodon.

În realitate însă, această guvernare actuală, aceste partide care conduc, câte încredere mai au în sondaje? Și faptul că se mai mențin la putere prin tot felul de tehnici, inclusiv această schimbare a legislației electorale contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, contrar cererilor partenerilor europeni de a respecta recomandările Comisiei de la Veneția. În timp ce, practic, se merge către acel rezultat despre care vă spuneam – corupția aceasta și oligarhizarea duc exact la acea preluare prin alegeri democratice a Republicii Moldova de către Rusia, de care ne temem cu toții.

E clar că Rusia mai are și alte pârghii în Republica Moldova – influența în domeniul bancar, sistemul energetic… Dar credeți-mă că Rusia în momentul de față nu trebuie să investească mare lucru în Republica Moldova, nici nu ar avea de unde, având în vedere câți bani investește în alte părți sau ce probleme are cu Crimeea, când, practic, tot jocul îi este făcut de oligarhii locali de la Chişinău. Practic, Rusia nu trebuie în momentul de față decât să aștepte alegerile la termen și să aștepte ca Dodon să câștige, ca PSRM să obțină acea majoritate.

Cum se face asta? Inclusiv cu complicitatea forțelor așa-zis pro-europene aflate la putere acum. Că, dacă ne gândim puțin cine controlează principalele televiziuni sau canale media din Republica Moldova, o să găsim iar doi actori: Dodon și Plahotniuc.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG