Autorul al unui volum publicat recent, intitulat „Rusia 1917, Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, aparută la Editura Humanitas, prof. univ. Ioan Stanomir, a răspuns întrebărilor corespondentei noastre despre Stalin și regimul stalinist.
Europa Liberă: 5 martie, moartea lui Stalin. Care este rolul acestui episod în ceea ce numeați în cartea dumneavoastră „catastrofa sovietică”? Și ce a însemnat, de fapt, modelul stalinist pentru oamenii care au trăit și în URSS, dar și în alte țări din preajmă.
Ioan Stanomir: „Modelul stalinist a fost rezultanta ipotezei leniniste. Stalin a împins până la ultimele consecințe elementele care existau deja în regimul politic fondat de Lenin imediat după revoluția bolșevică.
Ceea ce Stalin a reușit este să facă din teroare și din dominația statului puncte de o intensitate fără precedent în istoria umanității. Este clar că, în privința terorii și a controlului statal asupra cetățenilor Uniunea Sovietică sub Stalin nu are un corespondent în istoria umanității.
Evident, Germania nazistă, prin Holocaust, stabilește un standard ultim al barbariei, dar aici eu mă refer strict la tratamentul pe care Stalin îl aplică propriilor săi compatrioți în privința terorii și a controlului statal. Asta pentru a evita orice fel de martirologie competitivă și orice fel de tentativă de relativizare a Holocaustului și a soluției finale.
Sigur că modelul stalinist a fost un model care a acoperit o parte semnificativă
Basarabia, ocupată de sovietici, a fost ea însăși un teren de experimentare al acestei ideologii criminale...
a umanității. El a început, într-adevăr, ca socialism într-o singură țară, dar a devenit, prin efectul întinderii imperiului sovietic, socialism la nivelul întregului lagăr sovietic. Iar România a făcut parte din el, în vreme ce Basarabia, ocupată de sovietici, rebotezată Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a fost ea însăși un teren de experimentare al acestei ideologii criminale.
Astfel că, la momentul morții lui Stalin, în 1953, regimul stalinist se află la paroxism. Este momentul în care Stalin recuperează și face din antisemitism o dominanță a ideologiei sale, este clipa în care se pregătește marele proces al halatelor albe, iar în privința întregii Uniuni Sovietice, ca și a întregului lagăr socialist, paranoia stalinistă atinge o nouă culme. Încât se poate spune că moartea lui Stalin a salvat popoarele din Uniunea Sovietică și cele din imperiul colonial al Uniunii Sovietice de alte suferințe încă și mai atroce.”
Europa Liberă: Domnule Stanomir, istoricii de la Chișinău au găsit în arhive mai multe acte care arată că au fost mulți basarabeni care s-au bucurat de moartea lui Stalin și, în consecință, au înfundat Gulagul pentru următorii cinci sau zece ani. A fost cale lungă de la moartea lui Stalin la destalinizare? S-a produs această destalinizare cu adevărat?
Ioan Stanomir: „Sigur, este cert că totalitarismul sovietic a renunțat la unele dintre strategiile sale. Teroarea de masă este înlocuită cu o teroare polițienească și psihologică mult mai difuză. Gulagul, ca imperiu al morții, nu dispare, dar își reduce din proporții.
Este, de asemenea, limpede că între Stalin și conducătorii sovietici care urmează există o diferență: niciunul dintre ei nu va mai porni un atac atât de brutal și de violent împotriva întregii societăți, dar niciunul dintre ei nu va renunța la ideea monopolului Partidului Comunist asupra vieții politice și sociale.
Sigur, întrebarea mea este privitoare la destalinizare este o întrebare legitimă. Pentru că destalinizarea în Uniunea Sovietică a pornit odată cu Hrușciov, este celebrul dezgheț, pentru a fi, ulterior, dacă nu abandonată, cel puțin limitată în efectele sale în timpul domniei lui Brejnev.
Destalinizarea, însă, nu a atins un punct esențial al ordinii sovietice: ea nu a condus la apariția unui autentic pluralism. Dacă vă uitați cu atenție în raportul secret al lui Hrușciov, cel care a produs atât de mare emoție în mișcarea comunistă și în întreaga lume, el nu face referire la victimele inocente ale lui Stalin, nu face referire la crimele împotriva umanității, ci face referire la cultul personalității și la asasinarea membrilor de partid.
Altfel spus, destalinizarea a fost un proces limitat care a condus la eliminarea terorii de stat, dar nu a condus în niciun fel la abandonarea monopolului Partidului Comunist și la apariția unei reale liberalizări și relaxări ideologice.”
Europa Liberă: La sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990 a venit acea Perestroikă, s-a discutat foarte mult despre rolul lui Stalin, au fost condamnate în spațiul public, cel puțin, atrocitățile din acea perioadă, au fost reabilitate unele dintre victimele represiunilor staliniste. Ce se întâmplă acum, de ce numele și simbolismul legat de acest personaj, dar și de Lenin, revin în discursul public, în special în Rusia, dar și în spațiul post-sovietic?
Ioan Stanomir: „Sigur, aici trebuie să facem o distincție. Mihail Gorbaciov și regimul său, cu toate limitele lor, au fost animate de o voință reală de aplicare a unor principii de transparență și de umanitate în conducerea Uniunii Sovietice. Mihail Gorbaciov a evoluat, probabil, de la a fi un comunist la a fi un om politic care a înțeles limitele acestei ideologii și lui i se datorează autentica destalinizare a Uniunii Sovietice.
De aceea sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990 este perioada în care se produce o reală luare la cunoștință a amplorii crimelor staliniste. Și să nu uităm că sub domnia lui Gorbaciov este eliberat, de exemplu, Andrei Saharov și reabilitat. Așadar, Mihail Gorbaciov rămâne, cu toate limitele sale, unul dintre cei mai omenoși conducători ai Rusiei și ai Uniunii Sovietice și cred că trebuie să îl privim ca atare, repet, cu toate limitele sale istorice.
Sub Boris Elțin, de asemenea, destalinizarea merge destul de departe. Să nu uităm că Boris Elțin scoate în afara legii, e adevărat, pentru un timp limitat, Partidul Comunist și că Boris Elțin este arhitectul unei democratizări. Și, cu toate că această democratizare pare astăzi ratată, ea trebuie totuși nu mai puțin elogiată.
În privința lui Putin: Putin este un copil dacă nu al stalinismului, atunci al brejnevismului. Este un copil al sistemului KGB-ist și, ca atare, regimul său este un regim care se revendică dacă nu direct de la leninism, cu siguranță de la stalinism. Dar de la care stalinism? În principal, așa cum președintele Federației Ruse admite el însuși, de la stalinismul gloriei marelui război pentru apărarea patriei.
De fapt, ecuația de interpretare propusă de Putin este foarte simplă și este de o simplitate monstruoasă: Stalin este un mare conducător, pentru că el a făcut Uniunea Sovietică mare. Sângele, crimele împotriva umanității, comise împotriva popoarelor din Uniunea Sovietică și împotriva popoarelor din imperiul colonial sovietic nu contează.
De aceea vedem că astăzi sub regimul lui Putin se produce o tentativă directă și clară de reabilitare a stalinismului. Interzicerea unui film precum The Death of Stalin este un semn al aceleași voințe de a proteja memoria lui Stalin. Iar pentru popoarele din fostul imperiu sovietic, aceasta mi se pare o atitudine de o obscenitate inacceptabilă.”
Europa Liberă: Aici vroiam să ajung. Care este mesajul al Rusiei, al Moscovei, al lui Putin în spatele de exemplu a redeschiderii monumentelor lui Lenin și Stalin, interzicerii filmului „Moartea lui Stalin”, a persecutării criticilor după 65 de ani de la moartea dictatorului? Ce spune asta despre o conducere și o societate?
Ioan Stanomir: „Despre conducere spune un singur lucru – că este o conducere autocratică, fără a fi totalitară, dar este o conducere care nu înțelege să tolereze niciun fel de critică. Și este o conducere care privește pe Stalin cu o precădere ca pe un erou rus. Iarăși, o atitudine obscenă.
Iar această obscenitate privește, în primul rând pe cetățenii Rusiei înșiși, pe toți cetățenii fost-sovietici, care au fost afectați de cel mai mare val al terorii cunoscut în timp de pace de vreo națiune.
Aceste lucruri trebuie spuse clar: Stalin și regimul stalinist au fost autorii unor crime abominabile. Iar acest lucru nu poate fi șters niciodată cu buretele și nu poate fi relativizat, la fel cum nu poate fi relativizată niciodată relevanța soluției finale. Soluția finală este un vârf al barbariei, iar crimele staliniste sunt un monument închinat acestei ideologii criminale a comunismului.
Ce mesaj trimite? Aș spune că, pentru Rusia, mesajul este de lichidare a pluralismului. Pentru țările din jur mesajul este unul imperialist. Pentru că noi, ca români, sau ca cetățeni ai Republicii Moldova nu putem uita niciodată că, de exemplu, Pactul sovieto-german din 1939 a permis izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Sau că basarabenii din actuala Republică Moldova și din Bucovina de Nord, românii din Bucovina de Nord sau românii din Ucraina au fost obiectul unei tentative de exterminare a propriilor lor elite. Sau că în România crimele staliniste au atins proporții înspăimântătoare. Aceste lucruri nu le putem uita.
Nu putem uita în calitate de est-europeni și de central-europeni distrugerile republicilor baltice. Nu putem uita crima de la Katyn. Nu putem apoi ca oameni crimele comise împotriva tătarilor din Crimeea și a poporului cecen. Nu putem uita deportările care au lovit întregi națiuni. Nu putem uita crimele comise împotriva poporului ucrainean. După cum nu putem uita astăzi agresiunea directă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, stat suveran și independent, precum și anexarea Crimeii.
În numele tuturor acestor elemente, în calitatea mea de om mă ridic cu toată fermitatea și cu toată revolta împotriva acestei tentative obscene, inacceptabile și monstruoase de reabilitare a stalinismului.”
Europa Liberă: Domnule Stanomir, din punctul dumneavoastră de vedere, prin ce se deosebesc societățile în care a avut loc despărțirea de trecut, a fost condamnat comunismul, eventual a fost adoptată Legea lustrației, de societățile în care acest lucru nu s-a făcut?
Ioan Stanomir: „Priviți distincția dintre multe societăți central-europene și fost-comuniste din Europa răsăriteană și Rusia. Rusia asemenea despărțire de trecut a făcut doar parțial, s-a încercat sub Boris Elțin, după care s-a renunțat complet la ea sub Vladimir Putin.
Lecția este simplă: despărțirea de trecut înseamnă confruntarea cu trecutul. A nu confrunta trecutul înseamnă a-l accepta și pe termen lung – a permite reabilitarea crimelor.”
