Linkuri accesibilitate

Anatolie Golea: „Acest scrutin este o etapă importantă pentru alegerile parlamentare”


În opinia analistului politic, scrutinul din toamnă din R.Moldova va fi marcat și mai mult de tehnologiile de manipulare a opiniei publice.

Interviu cu Anatolie Golea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:25 0:00
Link direct

Anatolie Golea: „Putem vorbi despre niște concluzii preliminare, principala ar fi că activismul cetățenilor, locuitorilor Chișinăului, dar și ai Bălțiului a fost destul de mare pentru această situație și pentru perioada de primăvară-vară, alegerile au avut loc, aceasta ar fi prima concluzie. Aceste alegeri au fost o etapă foarte importantă de pregătire către alegerile parlamentare, actorii politici, mass-media afiliată, observatorii ș.a.m.d. au aplicat niște strategii ca piatră de încercare pentru campania din toamnă, care este cea mai importantă pentru un ciclu de patru ani. Unele strategii murdare, obraznice, altele mai corecte, altele cu țintă spre anumiți alegători au fost probate, ca să fie aplicate în deplină măsură în campania din toamnă. Probabil acesta este principalul criteriu de apreciere a alegerilor locale din Chișinău și Bălți – pregătirea către alegerile din toamnă – și putem trage concluzia că în toamnă vom avea niște alegeri extrem de murdare, cu aplicarea celor mai neghioabe tehnologii electorale care pot fi inventate. Trebuie să fim gata și cetățenii să fie pregătiți că în toamnă în capul lor se va arunca multă informație neveridică, multe murdării, lucruri necinstite vizavi de anumiți concurenți electorali.”

Anatolie Golea
Anatolie Golea

Europa Liberă: Apropo și astăzi am discutat cu mai mulți alegători care au mers, au pus ștampila pe buletinul vot și a auzit foarte multe păreri că în această campanie electorală candidații și-au axat discursurile, mesajele pe atacuri la adresa adversarului politic și mai puțin pe propriile viziuni privind rezolvarea unora dintre problemele localităților. De ce pune această miză actorul politic?

Anatolie Golea: „Actorul politic crede că denigrarea oponentului este o metodă excelentă de luptă pentru a veni la guvernare și așa va fi și în campania din toamnă, plus în campania din toamnă, evident, cu certitudine va prevala vectorul geopolitic, politica externă, orientarea Republicii Moldova, ceea ce, surprinzător, nu am văzut în campania electorală pentru alegerile primarilor și acest fapt, trebuie să recunosc, este unicul fapt din actuala campanie electorală care mă bucură.”

Europa Liberă: În concluzie, iarăși, dacă fac trimitere la ceea ce am auzit de la interlocutorii mei astăzi, unii au spus că iau o pauză de câțiva ani în ceea ce privește alegerile, pentru că nu merită niciun politician sau partid votul alegătorului. Unde se merge cu această dispoziție sau cu această percepție, unde se ajunge?

Anatolie Golea: „Nu vreau să critic această percepție, pentru că înțeleg că nu este corect, dar procedez la fel.”

Europa Liberă: Adică nu ați votat?

Anatolie Golea: „Adică nu am votat și nu voi vota astăzi; nu știu, vom mai vedea în turul doi, pentru că, sincer vorbind, eu m-am cam săturat de soarta cetățeanului moldovean impus să aleagă mereu dintre două rele să aleagă răul mai mic. Eu vreau să aleg dintre două bune cel mai bun. Deocamdată, asemenea posibilitate nu este și am zis că vreau să ajung în situația în care voi regreta că cetățenii au ales un candidat sau un partid care face treabă și este bun, și eu, uite, nu am votat pentru acest concurent electoral. Vreau să ajung la aceste regrete, altceva este că multora nu le ajunge răbdare și fac alegerea, vorba aia, „cu picioarele”, adică plecând din țară, mulți pentru totdeauna.”

Infografic electoral

XS
SM
MD
LG