Linkuri accesibilitate

Artiom Filipenko: „Ucraina este nevoită să țină forțe militare suplimentare pe segmentul transnistrean al frontierei”


Un expert de la Odesa despre conflictul transnistrean și scenariile rusești pentru Ucraina

Transnistria ca amenințare directă și indirectă pentru Ucraina, dar și ca un scenariu posibil de soluționare care ar putea fi impus Kievului în cazul Donbasului și Crimeii – așa vede contextul regional expertul ucrainean Artiom Filipenko, directorul Agenției informaționale „Kontext” din Odesa. Acesta a participat la Chişinău la o conferință dedicată principalelor amenințări de securitate comune pentru Republica Moldova și Ucraina, organizată de IDIS Viitorul.

Interviu cu Artiom Filipenko
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:53 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ați vorbit, în cadrul conferinței de la Chişinău că Transnistria prezintă amenințări hibride și pentru Ucraina. Ce fel de amenințări vedeți?

Artiom Filipenko
Artiom Filipenko

Artiom Filipenko: „Aici sunt câteva momente cheie. Eu aș împărți amenințările în două tipuri – directe și indirecte. Amenințările directe țin de prezența contingentului militar rus pe teritoriul Transnistriei. Iar potrivit noii doctrine militare a Ucrainei, prezența contingentului militar pe teritoriul Transnistriei, situație care poate destabiliza situația în regiunile din sud, este recunoscută la noi drept una dintre amenințările militare de actualitate.

În afară de contingentul militar rus mai sunt și așa-numitele forțe armate ale republicii nerecunoscute transnistrene. Mai este și activitatea de spionaj pe care o desfășoară Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, dar și depozitele de muniții care se află în Colbasna. Acestea sunt periculoase nu doar din punctul de vedere al pericolului militar, dar și din perspectiva unei explozii accidentale. În caz de explozie, vor avea de suferit nu doar satele transnistrene, dar și localitățile din Ucraina.

Dacă e să vorbim despre amenințările indirecte, putem aminti faptul că, având în vedere prezența contingentului militar rus, chiar dacă nu foarte numeros în Transnistria, Ucraina este nevoită să țină forțe militare suplimentare pe segmentul transnistrean al frontierei și, în general, în regiunea Odesa, forțe care ar fi fost mai utile, de exemplu, în Donbas sau la hotarul cu Crimeea.

Mai este și aspectul legat de faptul că segmentul de cale ferată care face legătura dintre regiunea Odesa și porturile Reni și Ismail, porturi de pe Dunăre de pe teritoriul Basarabiei, trece prin teritoriul Transnistriei. Și, așa cum a arătat experiența anului 2006, Transnistria poate organiza cu ușurință blocada acestei căi ferate. Și asta va aduce prejudicii economice serioase.

În plus, centrala hidroelectrică de la Dnestrovsk asigură transferul curentului electric în regiunile din sud ale Ucrainei – regiunea Odesa nu are capacități proprii de generare, și aici, iarăși, există riscul că, în cazul opririi acesteia, regiunea Odesa ar putea rămâne fără curent electric.

Și, indiscutabil, contrabanda aduce prejudicii directe economiei Ucrainei.

Aceasta este o listă incompletă a amenințărilor indirecte. Indiscutabil că de bază este amenințarea militară, pentru că noi înțelegem că așa-numitele forțe militare ale rmn sunt de facto rezerva forțelor militare ruse. Acest lucru este demonstrat de exercițiile militare din ultima perioadă care au loc în comun – contingentul rusesc împreună cu cel transnistrean.

Aceste lucruri trebuie privite și în contextul general al echilibrului de forțe din bazinul Mării Negre. Rușii în ultimul timp își fortifică activ gruparea militară din Crimeea. După războiul ruso-georgian a fost creată o bază militară în Abhazia, trupele ruse sunt activ prezente în Donbas, este vorba despre aproximativ 65 de mii de militari în Donbas, potrivit estimărilor ucrainene, și peste 400-500 de tancuri – o grupare destul de solidă. Pe acest fundal contingentul transnistrean arată destul de modest. Dar, dacă e să-l luăm ca parte componentă a unui tablou mai amplu, acesta poate juca un anumit rol în cazul unei agresiuni de amploare asupra Ucrainei.”

Europa Liberă: Ați spus că Transnistria a fost primul loc unde Rusia a testat un scenariu separatist. Au mai fost apoi Georgia, Ucraina… De ce are nevoie Rusia de aceste conflicte?

Artiom Filipenko: „Rusia încearcă să-și păstreze poziția de supraputere. Rusia astăzi visează să revină la situația anilor 70-80, când exista lumea bipolară, când existau două forțe principale – SUA și URSS. Și Rusia își imaginează acum că este o moștenitoare a URSS din acest punct de vedere. Iată de ce la început au fost provocate aceste conflicte în Georgia – în Abhazia și Osetia, și în Transnistria, unde Rusia a mers pe calea creării unor enclave care să nu fie controlate de puterea centrală a țărilor respective, a intrat acolo în calitate de pacificator și, după cum am văzut pe exemplul Abhaziei și Osetiei de Sud, aceste trupe de pacificare foarte repede s-au transformat în contingente militare în toată regula. Și în Transnistria este aceeași situație – un batalion are rolul de pacificatori, iar altul, simultan, de Grup operativ de trupe ruse.

Fără participarea trupelor ruse nu ar fi fost posibilă victoria separatiștilor, pentru că aceștia au fost susținuți și de artileria rusească și de tancuri – acestea au schimbat în 1992 echilibrul forțelor în favoarea separatiștilor. Aceeași situație este și în Ucraina.

Eu personal am urmărit aceste procese atunci, în 1992, în calitate de jurnalist și pot spune cum lucra propaganda rusească în Transnistria. Pot spune că toate acele clișee care acum se folosesc în Ucraina inițial au fost folosite împotriva moldovenilor și a Moldovei. Este vorba despre dezumanizarea adversarului, când se povestea că militarii moldoveni au violat o clasă de absolvente, sau că au împușcat o clasă, sau că au ars oameni de vii… Un alt aspect este că mereu s-a spus că „noi luptăm nu cu moldovenii, ci cu românii, cu fasciștii români”. Acum în Donbas exact așa se spune – că ei nu luptă cu ucrainenii, ci cu benderoviștii, cu militari polonezi, cu soldații NATO…

Atunci, Moldova a pierdut în primul rând războiul informațional, din păcate. Și în consecință chiar și în Ucraina simpatiile erau de partea transnistrenilor. Ucraina a fost mult mai loială față de transnistreni. Și din păcate acest lucru acum s-a întors împotriva noastră. ”

Europa Liberă: Și apropo atitudinea Ucrainei s-a schimbat doar după Crimeea și Donbas. De aici și următoarea întrebare – de ce totuși la Kiev nu există o poziție consolidată cu privire la reglementarea transnistreană?

Artiom Filipenko: „Mai degrabă putem vorbi despre faptul că nu există o viziune unitară. De ce? În principiu există înțelegerea faptului că amenințarea este una reală. După 2014 Ucraina a întreprins un șir de pași pentru a „împinge” Transnistria în câmpul economic al Republicii Moldova. Adică Ucraina a întreprins ceea ce Transnistria numește „blocadă”. A fost un pas fără precedent pentru Ucraina – crearea posturilor vamale și de grăniceri comune. Și este vorba în definitiv despre aflarea unor formațiuni militare ale altui stat pe teritoriul ucrainean – trebuie să înțelegem că decizia nu a fost una ușoară din punctul de vedere al dreptului și al rezonanței în opinia publică.

Deci, există conștientizarea amenințării și există înțelegerea a ce trebuie de făcut. Altceva este că se pare că nici Moldova nu are, ea însăși, un concept al felului în care vede soluționarea conflictului transnistrean. Uneori se creează impresia că în Moldova această chestiune a fost scoasă de pe ordinea de zi. Moldova s-a obișnuit să trăiască fără Transnistria – subiecții economici sunt sub control, exportul este înregistrat în Moldova și în rest se poate închide ochii. Și se creează impresia că această înviorare care are loc în jurul reglementării transnistrene a luat și conducerea moldovenească prin surprindere – nu există o concepție, o viziune asupra reglementării transnistrene. Și se vorbea despre faptul că o concepție e în curs de elaborare încă acum un an, dar până acum nu există un astfel de document.

Aici există totuși o interconexiune – dacă ar fi existat o viziune moldovenească, și Ucraina de partea ei ar fi spus că da, noi susținem această viziune și ne mișcăm în această direcție.

Aici există și riscuri. Și impresia mea este că Ucraina nu a conștientizat până la capăt riscurile pe care le are în legătură cu Transnistria. Este vorba nu doar despre caracterul militar, dar și despre faptul că Transnistria poate deveni poligon unde se va elabora modelul de reglementare. În Abhazia și Osetia acest model nu se va mai elabora, pentru că Rusia a recunoscut independența acestora. Iar Transnistria este un poligon ideal. De ce? Pentru că aici se poate testa ce fel de cedări se pot obține, se poate obține o așa-numită legitimizare voalat-treptată a regimului separatist. De exemplu, se recunosc diplomele… Iar în consecință acest model poate fi folosit și în Ucraina.

Și Kievul trebuie să înțeleagă că dacă aici vor fi decizii proaste, respectiv și nouă ni se va impune același lucru în Donbas. Mai ales că vedem acum că ceea ce cer aceste entități separatiste este același lucru care se conținea în Memorandumul Kozak – așa-numita federație asimetrică cu drept de veto asupra deciziilor de politică externă. Acesta este scopul de bază. Adică Rusia nu are nevoie să absoarbă toată Ucraina, e suficient să aibă aceste enclave care pur și simplu nu vor lăsa Ucraina să meargă în direcția Europei.”

Europa Liberă: Experții moldoveni vorbesc despre faptul că ceea ce se întâmplă acum în formatul 5+2 este exact elaborarea acestor pași de compromis care pot deveni un precedent pentru Ucraina. Cum vede Ucraina aceste negocieri? Partenerii externi spun că are loc un progres, că are loc o apropiere a părților, că pașii mici sunt cei care contribuie la creșterea încrederii și apropie soluționarea problemei.

Artiom Filipenko: „Dar vedeți că în același timp nu sunt ridicate problemele cheie – cea a contingentului militar rusesc pe teritoriul Transnistriei, o chestiune care este scoasă de pe agendă și fără de care e greu de mișcat lucrurile. La fel, de facto nu sunt ridicate temele din așa-numitul al treilea coș, adică statutul politic al Transnistriei, care este de asemenea o chestiune-cheie.

Acei pași mici care se fac, da, ei ca și cum contribuie la apropiere. Dar, să fim sinceri, oamenii demult s-au obișnuit și s-au adaptat la situația existentă, nu există careva piedici pentru deplasarea oamenilor, indiferent de situație relațiile interumane au existat mereu.

Aici mai este o problemă legată de faptul că Republica Moldova așa și nu a reușit să creeze un model economic atractiv. Adică omul care trece așa-numita frontieră dintre Transnistria și Moldova nu găsește o diferență fundamentală dintre situația de pe cele două maluri. Dacă în Republica Moldova ar fi fost apărate drepturile investitorilor, drepturile omului, bunăstarea economică ar fi fost mult mai mare și ar fi fost condiții foarte bune pentru dezvoltarea afacerilor, lucrurile ar fi stat altfel. Dar așa, lucrurile sunt cumva similare, în oglindă, și oamenii exact la fel pleacă la muncă în străinătate. Deci, e o mare întrebare în ce măsură acești pași mici vor apropia părțile.

Aici există un alt risc – faptul că toată lumea acum are nevoie de o poveste de succes. Și Rusiei îi este convenabilă o astfel de poveste de succes, pentru că Rusia a demontat tot sistemul de drept internațional și acum vrea să apară în calitate de pacificator.

Și politicienilor din Europa situația le convine, pentru că vedem că inclusiv unele țări europene au obosit de aceste sancțiuni, pentru că văd în Rusia o piață pentru produsele lor și ar vrea să revină la businessul pe care îl făceau altădată. Și aceste țări sunt gata să salute aceste inițiative.

Iar Rusia le servește acest joc foarte bine. Noi înțelegem foarte bine că fără acceptul Rusiei Transnistria nu ar fi mers la semnarea unor acorduri, nu ar fi deschis podul și așa mai departe. Rusia a făcut o reverență în fața Germaniei când a fost semnat protocolul de la Berlin, apoi în direcția Austriei, iar acum – în direcția Italiei, mai ales că acolo a venit la putere un guvern pro-rus.

Și OSCE trebuie să-și arată eficiența, pentru că deocamdată la există foarte multe pretenții legate de activitatea ei – inclusiv lipsa de reacție la intensificarea exercițiilor militare, la faptul că acestea au loc în Zona de securitate. Și asta, chiar dacă este obligația directă a OSCE, în calitate de garanți ai reglementării transnistrene, să ia atitudine în astfel de cazuri.

Iată de ce acum toată lumea are nevoie de o poveste de succes.”

Europa Liberă: Care este prețul acestei povești de succes?

Artiom Filipenko: „Din păcate, prețul poate fi foarte și foarte mare. În primul rând, pierderea într-o anumită măsură a suveranității Republicii Moldova, o creștere a dependenței în fața influențelor unor actori internaționali, în special a Rusiei. Un alt preț este și faptul că acest model care va fi adoptat ulterior va fi impus Ucrainei. Și astfel Rusia se va apropia de obiectivul său strategic – de a menține aceste state în sfera sa de influență.”

Europa Liberă: În aceste circumstanțe integrarea europeană rămâne un vis care devine tot mai îndepărtat. Care este rolul factorului transnistrean în aspirațiile europene ale Republicii Moldova?

Artiom Filipenko: „În primul rând, Transnistria este ca o piatră de moară legată de Republica Moldova. Și este vorba nu doar despre statutul indefinit al acestei regiuni. Haideți să ne imaginăm, ipotetic, că mâine are loc procesul mult-așteptat care se finalizează cu un statut și Transnistria devine parte a Moldovei. Se va schimba oare mentalitatea oamenilor care locuiesc pe teritoriul Transnistriei? Eu mă îndoiesc. Pentru a schimba ideologia, psihologia, trebuie să se lucreze intens cel puțin câțiva ani de zile.

Să nu uităm că Transnistria deja de 26 de ani există de facto separat și are puse la punct propriile sisteme – de educație, bancar, de drept etc. În al doilea rând, este nevoie de schimbarea mentalității oamenilor, pentru că în caz contrar acești oameni vor vota mereu pentru partidele care nu susțin integrarea europeană.

În Ucraina, la fel, din cauza faptului că a fost anexată Crimeea și teritoriul Donbasului, forțele pro-europene au primit un sprijin mai mare – pentru că teritoriile „toxice” unde populația era preponderent pro-rusă acum sunt în afara sistemului politic și juridic al Ucrainei. Sună foarte cinic, dar totuși asta ne dă posibilitatea de a ne menține parcursul european. În cazul reintegrării Republicii Moldova, fără o muncă ideologică, fără o muncă de educare, este puțin probabil să se reușească menținerea cursului european.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG