Linkuri accesibilitate

Andrei Năstase: „Trebuie să facem tot posibilul ca acest sistem să nu fie aprobat în Parlament”


Andrei Năstase

Un interviu cu liderul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”.

Dezbaterile publice pe marginea preconizatei reforme electorale vor fi reluate astăzi pe platformă parlamentară. De această dată experți, politicieni, juriști și membri ai societății civile vor pune în discuție recomandările Comisiei de la Veneția în vederea îmbunătățirii proiectului votului mixt, adoptat în prima lectură la începutul lunii mai. Spicherul Andrian Candu a lansat un apel public prin care i-a îndemnat pe toți cei interesați de subiect să participe la dezbateri. Mesajul său a fost adresat și liderilor opoziției extraparlamentare. Iată cum a reacționat liderul Partidului Platforma "Demnitate şi Adevăr", Andrei Năstase.

Europa Liberă: A ajuns invitația de la spicherul Andrian Candu pentru a participa pe această platformă de discuții a modificării legislației electorale?

Andrei Năstase: „Am primit un mesaj de la Andrian Candu, care mă invită pentru vineri seara să vin la dezbateri în Parlamentul Republicii Moldova pe un sistem electoral, pe care l-au respins și Comisia de la Veneția, și partenerii noștri de dezvoltare. L-au respins și cetățenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Deci, mergeți mâine la discuții cu dl Candu?

Andrei Năstase: „Agenda mea este încărcată și exact vineri, în momentul în care Candu ar vrea să fim la Parlament, eu voi fi la Iași și n-am cum să dau curs invitației lui Candu, dar nu acesta este motivul principal pentru care nu voi fi prezent acolo.”

Europa Liberă: Dl Năstase, dar pe o platformă de dezbateri se nasc adevărurile.

Andrei Năstase: „De acord. Și noi am propus o platformă de dezbateri, am făcut astăzi o scrisoare publică lui Andrian Candu, în care îi explic foarte clar că ar trebui să-și retragă imediat proiectul care este păgubos pentru Republica Moldova, pentru că este un proiect similar cu al lui Ianukovici și știm foarte bine ce s-a întâmplat după ce Ianukovici a introdus acel sistem electoral, după ce a câștigat alegerile – s-a produs Maidanul și s-a produs un război civil în Ucraina. Și platforma pe care o reprezint eu a reușit de-a lungul timpului să demonstreze că noi suntem pașnici, că vrem pace în țara noastră, pace pentru cetățenii noștri; nu vrem ca din cauza unor indivizi – Plahotniuc și Dodon, certați cu bunul-simț, - să aibă de suferit o țară, pentru că, dacă ne uităm la scenarii, sunt exact identice cu scenariul propus de Ianukovici atunci.”

Europa Liberă: Și atunci, Dvs. insistați pe ideea ca să fie retras acest proiect al democraților și socialiștilor din Parlament și propuneți ca să fie îmbunătățită actuala legislație electorală?

Andrei Năstase: „Sistemul electoral actual se cheamă proporțional și noi vrem să-l îmbunătățim cu deschiderea listelor, astfel încât cetățenii sau simpatizanții acelui partid să decidă ordinea în acea listă. O a doua ca importanță chestiune din acest proiect este introducerea votului prin corespondență, astfel încât cei din diasporă să nu trebuiască să facă sute de kilometri pentru a participa la alegeri, dar să poată vota prin corespondență. Deschiderea mai multor secții de votare pentru diasporă, acordarea mai multor buletine de vot, cel puțin 10 mii de…”

Europa Liberă: Și credeți că într-o circumscripție 10 mii de buletine de vot nu e prea mult?

Andrei Năstase: „Nu, sigur că nu. Se poate, dacă organizăm foarte bine alegerile, vom avea o mobilizare și mai bună decât cea pe care am avut-o în 2016. Un alt lucru este că ridicăm ponderea femeilor în politică și în listele electorale – de la 40 la sută, care sunt încurajările chiar ale instituțiilor europene, până la 50 la sută. Noi acordăm 20% diasporei, noi acordăm 25% tinerilor în liste; peste 60 la sută din cei care trebuie să candideze, ar trebui să fie din regiunile noastre, din sate, din teritorii.

O altă chestiune pe care o cerem noi este interzicerea propagandei, inclusiv în campania electorală; interzicerea publicității comerciale, pentru că vin cei de la guvernare care au furat banii și tot pe banii cetățenilor îi mint de la televizoare cu publicitate comercială și poate cel mai important care ar trebui să se facă, fără proiecte politice, este depolitizarea CEC-ului, depolitizarea CCA-ului și sancționarea celor care au făcut fraude la trecutele alegeri și care intenționează să le facă și în viitor.”

Europa Liberă: Aceste modificări pe care le propuneți Dvs. ar putea să nu adune suficiente voturi în Parlament, pentru că în Legislativ există acest consens și s-a văzut, în prima lectură 74 deputați au votat pentru modificarea sistemului electoral. Cu 74 de voturi, totuși, ei spun că adevărul e de partea lor.

Andrei Năstase: „Ceea ce s-a realizat în Parlament, am spus-o tot la Europa Liberă, este un compromis mafiotic între Plahotniuc și Dodon și nicidecum un consens politic național sau social, așa cum solicită Comisia de la Veneția. Noi suntem conștienți de faptul că cei care și-au pus în plan să modifice sistemul în interesul lor personal, nu vor ceda, dar noi trebuie să avem agenda noastră.

Trebuie să ne vedem de interesele cetățenilor, să facem tot posibilul ca acest sistem să nu fie aprobat în Parlament. Iată de ce la prima ședință a Parlamentului ne-am propus să venim acolo în număr cât mai mare, iar în paralel propunem o platformă de dialog sau, pornind de la acest sistem pe care îl propunem noi, și să știți că nu-l propunem doar noi, îl propun și instituții specializate în materie electorală, îl propun și instituții în materie de drepturile omului. Dacă vă uitați la „Promo-LEX”, m-am uitat prin recomandările lor, exact asta propun. Deci, noi nu venim cu niște proiecte care sunt fie inventate, fie care și-au produs efecte negative în țările din preajmă, noi venim cu niște proiecte viabile, niște proiecte în beneficiul cetățenilor.”

Europa Liberă: Pe moment, situația pare să se prezinte în așa fel – dvs., cei care sunteți în opoziția extraparlamentară, sunteți deciși să luptați până în pânzele albe ca să vă atingeți scopul, iar pe de altă parte, guvernarea și ea a zis sus și tare că vor merge până când vor obține modificarea sistemului electoral.

Andrei Năstase: „Cu o singură precizare – vom merge până în pânzele albe să apărăm democrația în Republica Moldova, să apărăm dreptul cetățeanului de a fi reprezentat de un număr cât se poate de mare de cetățeni în Parlament, să fim reprezentați în Parlament de către oameni integri, de către oameni profesioniști, de oameni care nu sunt certați cu legea, de oameni care nu au furat miliardele și acum vor să se salveze. Iată pentru ce ne batem noi până în pânzele albe. Ei se bat pentru ei, pentru a se salva de la răspundere penală, pentru a se salva de la răspundere politică, pentru că o dată la patru ani noi tot trebuie să răspundem politic cei care am venit în politică. Deci, n-ai reușit, ai dezamăgit electoratul, trebuie să pleci; nu schimbi regulile de joc la final de mandat, pentru a te mai menține și a-ți mai bate joc de cetățenii care nu te mai au la suflet.”

Europa Liberă: Iar în consecință, această polarizare a societății devine și mai pronunțată.

Andrei Năstase: „Polarizarea societății s-a produs anume din cauza acestui concert, pus la cale de către Plahotniuc și Dodon. Vedeți cum Plahotniuc procedează – seara se înțelege cu Dodon pe un scenariu, Dodon iese a doua zi și se bate cu americanii, se bate cu românii, se bate cu europenii… După ce face asta Dodon, iese Plahotniuc; ne apără de propaganda rusească. Ei ne fac acest circ – unul merge la Moscova și se plânge pe celălalt și celălalt merge, chipurile, la Bruxelles…”

Europa Liberă: Dl Năstase, circul acesta trebuie să aibă și o finalitate.

Andrei Năstase: „Sigur că da. Trebuie să scăpăm și de unii, și de alții. Și de Dodon, și de Plahotniuc. Putem scăpa printr-un sistem proporțional. Iată de ce îndemn toți cetățenii să înțeleagă că aceasta este șansa noastră. Dacă vrem să scăpăm odată și odată de corupție, de fraudă, dacă vrem să scăpăm de sărăcie, trebuie să scăpăm și de Plahotniuc, și de Dodon.”

Europa Liberă: Vorbeam despre polarizare. Ideea e că această dezbinare a societății încă mai continuă să se producă și pe baza simpatiilor celor care îmbrățișează Estul și Vestul. Unii sunt de părere că planează riscuri și la acest capitol.

Andrei Năstase: „Marele risc pentru Republica Moldova legat de introducerea unui sistem mixt sau uninominal este aceea că Republica Moldova, după ce a ajuns să aibă un președinte aservit străinilor, aservit Rusiei, acum riscă să aibă și un Parlament aservit Rusiei. Plahotniuc are interesul primar de a ajunge la denunțarea Acordului de Asociere. El înțelege foarte bine că, dacă implementăm Acordul de Asociere, dacă ajungem să ne integrăm în Uniunea Europeană, calea lui este la pușcărie. Și în interesul lor personal, Plahotniuc și Dodon sacrifică Republica Moldova pe altarul libertății lor. Dar cel mai grav este că, pe banii europenilor, Plahotniuc duce țara în mâna rușilor.”

Europa Liberă: Am auzit tot mai multe voci, inclusiv din rândurile dvs., care spun că în caz că cei de la putere vor merge până la a modifica acest sistem electoral, s-ar putea ca la alegerile parlamentare din 2018 să chemați lumea să nu participe la vot.

Andrei Năstase: „Este prematur să vorbim despre acest lucru. Ceea la ce am chemat Platforma Demnitate și Adevăr a fost la consolidarea societății civile, în primul rând, și a opoziției democratice, consolidarea, fortificarea și dacă noi vom găsi de cuviință atunci, nu acum; acum am vorbit despre proiecte ipotetice și mie nu-mi stă în fire să vorbesc despre proiecte ipotetice, atunci vom decide împreună cum vom proceda. Pentru că, dacă va decide doar Platforma DA sau doar PAS-ul, sau doar Partidul Nostru, nu va fi o soluție. Acest lucru trebuie să se producă consolidat, acest lucru trebuie să fie discutat, analizat și totul trebuie făcut în beneficiul cetățeanului, și nu al unui partid sau al unui lider politic.”

Europa Liberă: Ceea de ce a fost învinuit Andrei Năstase că l-a avut partener acolo, în timpul protestelor, și pe Igor Dodon, îl are pe Renato Usatîi și foarte greu de înțeles cum se împacă acești actori politici care, totuși, au viziuni diferite.

Andrei Năstase: „Ceea ce este esențial pentru cetățenii noștri, este omul și faptele lui. Eu am rămas consecvent în ceea ce am făcut. Eu am militat în permanență pentru consolidarea societății, nu mi-a păsat de cei care stau pe o scenă sau merg în primele rânduri; a contat cine stă în piață, cine suferă, iar în piață stăteau și sufereau sau în țara noastră suferă oamenii care au viziuni politice diferite.

Fie că este cu Dodon, fie că este cu Maia Sandu, fie că este cu Andrei Năstase sau Partidul sau Platforma DA, fie că este cu Renato Usatîi – toți acești oameni suferă, plătesc aceleași facturi, plătesc aceleași servicii comunale. Iată de ce atunci când țara noastră era măcinată de corupție și mai este de sărăcie, eu am ales să fiu alături de întreaga mea țară și nu a contat cine este pe dreapta sau pe stânga. Maia Sandu era alături de noi prin mesajele sale. Am mărșăluit împreună cu Maia Sandu; în campania prezidențială am susținut-o pe Maia Sandu, fără ca să-mi pun problema ce face Usatîi sau ce face Dodon, pentru că acțiunile mele sunt consecvente. Ele sunt îndreptate spre interesul cetățeanului, întâi de toate, și al țării. Noi trebuie să scăpăm de acest regim odată și pentru totdeauna și să nu mai admitem niciodată ca un oligarh, doi sau trei să captureze Republica Moldova.”

Europa Liberă: Vă solicitam câteva soluții pentru problemele pe care le abordați cu insistență încă de la momentul primei apariții în Piața Marii Adunări Naționale.

Andrei Năstase: „Pe domeniul de pensionare – noi am propus și am adus și soluții; am spus foarte clar că în subteranul economiei naționale se ascund 70-90 de miliarde de lei.”

Europa Liberă: Cum le scoateți dvs. la suprafață?

Andrei Năstase: „Simplu de tot – cu măsuri de fiscalitate. Reducerea impozitării de la 12 la 10, scoaterea din subteran a celor de la 70 la 90 de miliarde de lei care ar furniza Bugetului de Stat încă 30 de miliarde de lei; din achizițiile publice – încetarea de a mai fura din achizițiile publice, care ar duce în Bugetul de Stat încă vreo 16 miliarde de lei. Iată banii care ar ajunge în sectorul de pensionare și ar face ca Republica Moldova, cel puțin, nu mai mult decât în doi ani de zile, noi să nu avem o pensie mai mică decât 2000 de lei, pentru că astăzi minimumul de existență este de 1834 și noi avem peste 500 de mii de cetățeni care au 1000 de lei sau poate chiar mai puțin. Acum, transparență pe segmentul energetic. Uitați-vă ce se întâmplă cu contractele astea cu Transnistria. Atunci când cetățenii Republicii Moldova plăteau în plus 120 de milioane de dolari, pe care îi împărțeau Șevciuk și Plahotniuc și astăzi Șevciuk își cere azil pe aici, pe la Chișinău; sau transparență în domeniul bancar, acționariatului actului bancar. Nimeni încă nu știe în Republica Moldova cui i se plătesc dividende la băncile de aici. Dacă înainte erau Platon, Plahotniuc, Gorbunțov ș.a.m.d. care controlau sistemul bancar, astăzi îl controlează un singur individ…”

Europa Liberă: Acum se vorbește că ar exista o transparență a acționariatului în cadrul instituțiilor bancare…

Andrei Năstase: „Pe hârtie. Pe hârtie da, dar în realitate însă, nu. Uitați-vă pe hârtie – nu s-a realizat o transparență pe segmentul media? Numai că Plahotniuc și-a dat Publika pe mâna consilierului său, Cristal. D-apoi asta înseamnă demonopolizare? Demonopolizarea, de-offshorizarea economiei naționale, decentralizarea economiei naționale, detenebrizarea, debirocratizarea – iată cinci de- pe care, dacă-i realizăm, și atunci când îi realizăm Republica Moldova va fi o țară în care să vrei să trăiești.”

Europa Liberă: Cine își va asuma responsabilitatea în eventualitatea unei confruntări între cetățeni?

Andrei Năstase: „Responsabilă de tot ce se întâmplă în țară este guvernarea. Ei au pârghiile, ei au totul la îndemână, ei au justiție, ei au Curte Constituțională, ei au Parlament, ei au Guvern, ei ar trebui să facă tot posibilul ca cetățenii să nu ajungă să se urască între ei. Am fost la nordul republicii, am fost în zona găgăuză, oamenii încep tot mai mult și mai mult să se urască între ei. Asta este grav. Și de unde vine această ură? Pe fundalul unei sărăcii lucii, pe fundalul unei corupții endemice, sigur că da, se vor certa. Este suficient numai să…”

Europa Liberă: Păi, dar atâtea cazuri acum de luptă împotriva corupției sunt demonstrate opiniei publice.

Andrei Năstase: „Vedeți că oamenii nu cred în asemenea cazuri. Când este arestat pentru 24 de ore…”

Europa Liberă: Nu este arestat, nu se crede; se arestează, nu se crede…

Andrei Năstase: „Pentru că guvernarea și instituțiile statului și-au pierdut credibilitatea și un cetățean nu mai crede în justețea actelor furnizate public. Nu mai crede omul, pentru că Ema Tăbârță de la Banca Națională, spre exemplu, care a fost reținută pentru o perioadă de timp, și acum două săptămâni își pârjolea fesele prin Turcia. Cei vreo 13, dacă nu mai bine, judecători, pe care eu am cerut să fie arestați în 2013, confiscate toate averile și întoarse la stat. Știți ce se întâmplă cu ei? Stau bine mersi și se odihnesc la răcoare, e adevărat, numai că acasă. Uitați-vă la miniștrii care au fost reținuți. Înțeleg că Chirinciuc, care în mod normal ar trebui să stea zeci de ani la pușcărie, poate, pentru mizeriile pe care le-a făcut, stă acasă. Ce se întâmplă?

Guvernarea, întâi de toate, prin instrumentele sale – prin Procuratură, prin justiție – îi mulge de bani pe corupți, numai că îi mulge în interesul unor indivizi de la guvernare, nu în interesul statului. Nu se face confiscarea extinsă în interesul statului, banii să ajungă în buget și din buget să ajungă în pensii, în salarii, în indemnizații pentru copii ș.a.m.d., dar se duc în buzunarele unor judecători și ale celui care controlează sistemul – ale lui Plahotniuc și ale acoliților săi. Oamenii suferă tot mai mult și mai mult…”

Europa Liberă: Iar eu când îi întreb – îi dați jos pe cei care nu vă plac și ați pierdut încrederea, pe cine aduceți? – nu prea există răspunsuri.

Andrei Năstase: „Da, pentru că cei care ne-au adus la sapa de lemn, cei care ne-au furat miliardele, dețin în același timp și peste 90 la sută din media din Republica Moldova. Dar încetul cu încetul, oamenii se documentează din mai multe surse și credeți-mă către alegerile din 2018 oamenii vor înțelege foarte bine, se vor mobiliza și eu am certitudinea că vom scăpa de această guvernare care nu face nimic altceva, deși pretinde că este proeuropeană, linșează mediatic anume forțele veritabile proeuropene. Și întâi de toate, vorbesc aici de Platforma Demnitate și Adevăr.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG