Linkuri accesibilitate

Independența Cataloniei: Catalexit sau catalepsie? (Video)


Demonstrație în favoarea dialogului pentru rezolvarea crizei independentiste din Catalonia, Madrid, 7 octombrie 2017.
Demonstrație în favoarea dialogului pentru rezolvarea crizei independentiste din Catalonia, Madrid, 7 octombrie 2017.

O Catalonie ruptă de Spania ar avea numai de pierdut, cel puțin în viitorul apropiat, și pentru multă vreme.

Multă lume a comparat tendința independentistă a unei bune părți a populației și politicienilor Cataloniei cu Brexitul, cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un soi de Catalexit, așadar.

Cele două procese nu au însă nimic în comun și nu înseamnă a le da argumente adversarilor independenței dacă remarcăm că o Catalonie ruptă de Spania ar avea numai de pierdut, cel puțin în viitorul apropiat, și pentru multă vreme.

Spania va suspenda guvernul catalan și va declara alegeri anticipate în Catalonia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:09 0:00

Principalul argument contrar este de natură economică. Independentiștii catalani sunt la fel de puțin pregătiți și atenți la urmările economice ale gestului lor de ruptură ca și cei ai Brexitului.

Argumentul repetat insistent este că Europa nu își poate permite să piardă o regiune atât de bogată cum e Catalonia și că ar primi-o imediat, cu brațele deschise, ca un membru aparte.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct


Adevărul este însă că odată ieșită din Spania, Catalonia ar ieși automat și din Uniunea Europeană și din zona Schengen a liberei circulații, ba chiar și din zona euro, în primul rând pentru că nu posedă o bancă centrală.

Catalanii și-ar pierde atunci și cetățenia spaniolă și pe cea europeană și ar trebui să stea la rând la vize și la control de frontieră. Asta ar fi de la bun început rău pentru mediile de afaceri.

Catalanii ar avea pur și simplu nevoie de o viză pentru a călători în Spania sau în restul Europei, ceea ce nu va fi cazul britanicilor, statutul lor fiind foarte limpede. Britanicilor nu le va trebui o viză, catalanilor însă - da.

La fel, un Catalexit ar duce la prăbușirea economiei regionale și la catalepsie.

Catalonia nu are planuri de a bate monedă proprie, iar fără o bancă centrală nu va putea administra fluxul de euro, ceea ce nu e cazul Marii Britanii, care are propria sa monedă: lira sterlină.

A ieși dintr-o uniune politică, cum o face Anglia, e deja dificil în sine și va dura cel puțin doi ani, după cum o arată ritmul negocierilor.

A ieși însă în același timp dintr-o uniune monetară fără a avea un plan B, cum par să dorească politicienii de la Barcelona e un semn de populism iresponsabil.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG