Linkuri accesibilitate

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de la Berlin, 15-25 februarie 18

Timp de 10 zile, Berlinul se va transforma în capitala internaţională a filmului. Aici se va derula, între 15 si 25 februarie, Festivalul Internaţional al Filmului, cunoscut şi sub denumirea Berlinală.

Începe Berlinala
please wait

No media source currently available

0:00 0:02:51 0:00
Link direct

În preajma festivalului, peste 80 de regizori şi cineaşti au dat publicităţii o scrisoare deschisă în care l-au criticat pe actualul director, Dieter Kosslick, cerîndu-i să modernizeze Berlinala. Indirect, s-a cerut înlocuirea directorului. Consiliul director a reacţionat laconic, anunţînd că Dieter Kosslick va renunţa la orice funcţie de conducere, şi că, începînd cu 1919, nu va mai fi directorul Berlinalei.

Într-o conferinţă de presă, Kosslick a prezentat şi de data aceasta programul festivalului, reliefînd dimensiunea tradiţional-politică şi populară a Berlinalei. Subliniind această idee şi într-un mesaj video, în care s-a referit la secţiunea cea mai importantă în care rulează filmele din competiţie, Kosslick a spus:

„Competiţia din acest an al Berlinalei reflectă lumea aşa cum este ea. Această lume este complexă, multidimensională şi, totodată, tensionată. Asta se desprinde din filmele alese. Într-un mod exemplar se desprinde asta şi din filmele germane pe care le-am selectat.”

În programul principal vor rula 24 de filme. 19 se află în competiţia pentru premiile Berlinalei, Ursul de Aur şi Urşii de Argint. Juriul internaţional care va desemna filmele premiata este prezidat, anul acesta, de către regizorul german, Tom Tykwer. Producţiile cinematografice din programul principal vin din următoarele ţări: Argentia, Australia, Austria, Brazilia, Bulgaria, Republica Populară Chineză, Cehia, Elveţia, Filipine, Franţa, Germania, Hongkong - China, Iran, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Paraguay, Polonia, România, Rusia, Serbia, Suedia, Uruguay şi Statele Unite ale Americii.

România va fi prezentă cu filmul de debut al regizoarei, Adina Pintilie, „Touch Me Not” („Nu mă atinge”). În această coproducţie româno-germano-ceho-bulgaro-franceză joacă: Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love şi Irmena Chichikova. Filmul tematizează intimitatea şi dragostea.

Adina Pintilie
Adina Pintilie

România este prezentă şi în alte două secţiuni ale Berlinalei. În cadrul secţiunii Forum va rula filmul lui Corneliu Porumboiu „Fotbal Infinit”.

În 2014, a rulat în aceeaşi secţiune, „Al doilea joc” în care Porumboiu şi-a mărturisit - într-un mod destul de convenţional şi plictisitor - pasiunea pentru fotbal. Porumboiu este unul dintre regizorii de succes al neorealismului românesc post-comunist, care a obţinut multe premii. Astfel, în 2015, filmul său „Comoara” a fost distins la Cannes cu premiul Un Certain Talent.

România mai este prezentă la Berlinală cu un al treilea film care rulează în cadrul secţiunii Panorama. Este vorba despe filmul intitulat” „Limonadă”, regizat de Ioana Uricaru (cu Mălina Manovici, Steve Bacic, Dylan Scott Smit, Milan Hurduc şi Ruxandra Maniu în rolurile principale).

Un al doilea juriu, din care face parte şi regizorul român Călin Peter Netzer (distins, în 2013, cu Ursul de Aur, pentru filmul său „Poziţia copilului”; în 2017, a fost prezent la Berlinală cu filmul „Ana, mon amour”) va alege cel mai bun film de debut, prezentat în cadrul festivalului, care urmează să fie distins cu un premiu special, dotat cu 50.000 de Euro.

Filmele din programul principal

Isle of Dogs (Insula cîinilor) în regia lui Wes Andersons, (Marea Britanie / Germania), film de animaţie (Grand Budapest Hotel - 2014) – deschide Berlinala

3 Tage in Quiberon (3 zile în Quiberon) de Emily Atef (Germania / Austria / Franţa)

7 Days in Entebbe (7 zile în Entebbe) de José Padilha (SUA / Marea Britanie) – în afara competiţiei

Ága de Milko Lazarov (Bulgaria / Germania / Franţa) – în afara competiţiei

Ang panahon ng halimaw (In Zeiten des Teufels / Vremurile diavolului) de Lav Diaz (Filipine)

Black 47 de Lance Daly (Irlanda / Luxemburg) – în afara competiţiei

Damsel de David Zellner şi Nathan Zellner (SUA)

Don’t Worry, He Won’t Get Far on Foot (Nu-ţi fă griji, nu ajunge prea departe pe jos) în regia lui Gus Van Sant (SUA)

Dovlatov de Alexey German Jr. (Federaţia Rusă / Polonia / Serbia)

Eldorado de Markus Imhoof (Elveţia / Germania) – film documentar, în afara competiţiei

Eva în regia lui Benoit Jacquot (Franţa)

Figlia mia (Fiica mea) de Laura Bispuri (Italia / Germania / Elveţia)

Las herederas (Moştenitoarele) de Marcelo Martinessi (Paraguay / Germania / Uruguay / Norvegia / Brazilia / Franţa) – film de debut

In den Gängen (Pe holuri) de Thomas Stuber (Germania)

Khook (Porc) de Mani Haghighi (Iran)

Mein Bruder heißt Robert und ist ein Idiot (Fratele meu se numeşte Robert şi este un idiot) de Philip Gröning (Germania / Franţa / Elveţia)

Museo (Muzeu) de Alonso Ruizpalacios (Mexic)

La prière (Rugăciunea) de Cédric Kahn (Franţa)

Toppen av ingenting (Vîrful nimicului) de Måns Månsson şi Axel Petersén (Suedia / Marea Britanie)

Touch Me Not (Nu mă atinge) de Adina Pintilie (România / Germania / Cehia / Bulgaria /Franţa) – film de debut cu: Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova

Transit de Christian Petzold (Germania / Franţa)

Twarz (Chip) de Małgorzata Szumowska (Polonia)

Unsane de Steven Soderbergh (SUA) – în afara competiţiei

Utøya 22. juli (Utøya 22 iulie) de Erik Poppe (Norvegia)

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG