Linkuri accesibilitate

In memoriam Lucian Pintilie (1933-2018) Panoramic cultural românesc (VIDEO)


Lucian Pintilie

O emisiune în reluare din Arhiva Radio Europa Liberă

15 noiembrie 2003

Bric-à-brac: Portretul artistului ca septuagenar

Alex Leo Şerban, Vlad Russo şi Cristian Teodorescu despre cartea lui Lucian Pintilie apărută la editura Humanitas.

Panoramic cultural românesc 2003 - „Bricabraculˆ lui Lucian Pintilie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:17:53 0:00
Link direct

La microfon e Cristian Teodorescu. Doamnelor și domnilor, ieri s-a lansat la librăria Crețulescu din Capitală o nouă carte de Lucian Pintilie, „Bricabrac”. O carte pe care au venit s-o întâmpine câteva sute de oameni, dintre care mulți n-au încăput în librăria de la Crețulescu. Au trecut mulți ani de când n-am văzut atâta public la o lansare de carte. I-am invitat la microfon în această seară pe unul dintre redactorii cărții lui Lucian Pintilie, domnul Vlad Russo, și pe criticul de film Alex-Leo Șerban pentru a discuta despre „Bricabrac”-ul lui Lucian Pintilie, o carte-eveniment, o carte de succes.

Europa Liberă: Dle Vlad Russo, Dvs. și dl Vlad Zografi ați pus în scenă, ca să zic așa, textul lui Lucian Pintilie, ați regizat apariția acestei cărți. Cum se lucrează cu scriitorul Lucian Pintilie?

Vlad Russo: „În primul rând, însuși faptul că a fost nevoie de doi redactori pentru o carte spune ceva, spune anume că cu Lucian Pintilie se lucrează greu, pentru că el însuși fiind regizor a avut tendința fastă, aș spune, încontinuu de a-și regiza singur cartea, de a trece peste, ca să spun așa, regulile editoriale și de a impune propriul său montaj, așa încât lucrul la carte a fost ca un război între noi, din partea editurii, și dânsul. Un război fără sânge, dar un război din care sper că a avut de câștigat cartea.”

Europa Liberă: De ce vă spunea ieri dl Pintilie Dvs. Vlad cel Bun și lui Zografi – Vlad cel Rău?

Vlad Russo: „El făcea analogia cu securistul rău care bate și insultă și cu securistul bun care vine cu mierea pe buze. Securistul bun nu este totdeauna bun, este o perversitate în bunătatea lui. Scopul nostru, al amândurora – cel Bun și cel Rău – era același; era acela de a face această carte cât mai vie cu putință, de a o benesta, de a scoate din ea ceea ce ni se părea nouă că poate lipsi și asta a și fost, ca să spun așa, mărul discordiei.”

Europa Liberă: Apropo, cât lipsește din carte față de manuscrisul inițial?

Coperta ediției franceze a cărții
Coperta ediției franceze a cărții

Vlad Russo: „Mi-e greu să spun cât lipsește. Probabil că am scos un sfert, dar s-a adăugat cel puțin încă un sfert, texte noi scrise de Lucian Pintilie. În principal au fost câteva texte pe care a recunoscut și dânsul că pot să lipsească și câteva cronici, fragmente de cronici – mai mari sau mai mici – la spectacole de teatru din Franța, Statele Unite...”

Europa Liberă: Dle Vlad Russo, din câte mă pricep eu editorial așa, cartea asta e mai scumpă de 350 de mii, cât are prețul. Am dreptate?

Vlad Russo: „Da. Nu numai că aveți dreptate, cartea asta probabil că s-ar fi dus, dacă n-am fi avut sprijinul producătorului lui Lucian Pintilie, pe nume Titi Popescu, căruia îi mulțumim încă o dată pe această cale, s-ar fi dus undeva la 700-800 de mii de lei, pentru că hârtia este specială, sunt reproduceri color, nu va mai înșir totul, dar am beneficiat de acest sprijin care a făcut cu putință o carte, ca să spunem așa, accesibilă, atât cât se poate.”

Europa Liberă: Da, e o carte scumpă, dar care, după părerea mea, față de fastuozitatea ei, e o carte ieftină. Alex-Leo Șerban, ce crezi că a vrut Lucian Pintilie publicând acest „bricabrac”?

Alex-Leo Șerban: „Ah, ce întrebare! Nu m-aș hazarda să răspund la ea. M-aș întoarce puțin la ce spunea înainte Vlad Russo apropo de relația acelor doi Vlazi cu Pintilie. Eu o văd și în termeni de relații producător sau producător-regizor. Adică, aș putea spune că poate Vlad Russo, Vlad cel Bun a fost producătorul de tip european, în timp ce Vlad Zografi a fost producător de tip hollywoodian, care spunea „taie, taie, taie…”. Asta apropo de montaj. Ce a vrut? Răspunsul scurt este foarte la îndemână – a vrut să-și dezvăluie atelierul, a vrut să împărtășească felul în care concepe un spectacol, chinurile la care îl supune un spectacol, reacțiile pe care acel spectacol le produce și, când spun spectacol, includ evident și filmele ca și spectacolele sale de teatru. Probabil că Vlad Russo știe mai bine ce a vrut exact Lucian Pintilie.

Lucian Pintilie cu Gheorghe Dinică la o ședință foto la Festivalul Filmului de la Veneția la 7 septembrie 2001
Lucian Pintilie cu Gheorghe Dinică la o ședință foto la Festivalul Filmului de la Veneția la 7 septembrie 2001

În ce mă privește ca cititor și un cititor, să spun, privilegiat, pentru că trebuie să mărturisesc aici că am primit de la Lucian Pintilie încă de acum câteva luni trei capitole ale acestei cărți pe care le-am citit cu mare, mare interes, pentru că erau, de fapt, o introducere în metoda lui și cred că pe toți ne interesează felul în care gândește, scrie, iată, un regizor de asemenea talie. Și aș spune nu doar regizor, pentru că aici vreau să fac o subliniere – a-l gândi pe Pintilie numai în termeni de regizor de teatru, operă sau film, înseamnă a-l reduce. El este, înainte de toate, un artist și cartea aceasta dovedește cu prisosință că este și un foarte bun scriitor.”

Europa Liberă: Dle Vlad Russo, aceeași întrebare și pentru Dvs. Ce a vrut Pintilie cu această carte?

Vlad Russo: „În primul rând, aș spune că Pintilie este un creator; este, în primul rând, o conștiință. Nu orice creator este o conștiință a vremii lui, dar Pintilie este o conștiință a vremii lui și o dovedește cu prisosință în această carte. În ce privește ce a vrut cu această carte, eu cred că sigur nu întâmplător – și așa a și fost proiectată cartea –, nu întâmplător ea a apărut în preajma, de fapt, după, puțin după aniversarea zilei sale de naștere, împlinea 70 de ani.

Cred că este și o carte-bilanț. Aproape toate, în orice caz cele care privesc spectacolele de teatru, textele care privesc spectacolele de teatru sunt scrise înainte și au și fost publicate înainte, în „Secolul 20”, texte care i se cuvin și lui Dan Hăulică, directorul revistei de atunci, i se cuvin mulțumiri, pentru că ne-a făcut cunoscute aceste texte, dar Pintilie privește înapoi în aceste texte și are permanent inserturi în care și le comentează, polemică câteodată, așa că, dacă e să găsim un motiv pentru care a vrut să publice această carte, eu cred că este acela de a face un bilanț al unei vieți creatoare în fond.”

Europa Liberă: Să rămânem la titlu. Un titlu pe care unii l-au tălmăcit drept talmeș-balmeș. De ce „Bricabrac”, dle Vlad Russo, și mai ales, când a venit Pintilie cu titlul acesta? A venit el de acasă sau a apărut pe parcurs?

Vlad Russo: „N-a venit chiar de la început, dar dânsul a venit cu titlul…”

Europa Liberă: Eram sigur de asta.

Vlad Russo: „Am avut o mică reținere la început, care s-a disipat repede, având în vedere că de orice îl putem acuza pe Lucian Pintilie, afară de faptul că e un bonjurist care folosește un cârlig ieftin ca acesta. Și motivația lui era extrem de adâncă. La urma urmei, bricabrac se poate traduce și prin talmeș-balmeș, chiar asta înseamnă într-o primă aproximație, doar că în limba franceză există o mică conotație a acestui cuvânt, care face din el, ca să vă spun printr-o imagine așa, un pod; un pod plin de praf, cu lucruri vechi, cu lucruri care te întrebi ce sunt, îți trezesc amintiri vagi, nu foarte precise, care nu te lasă până nu le scormonești și până nu le găsești originea. Or, asta și este această carte.”

Alex-Leo Șerban: „Dacă pot să intervin, mie îmi place, în primul rând, titlul, pentru că este, într-adevăr, foarte sonor și chiar dacă nu știi ce înseamnă bricabrac, simpla alăturare de consoane și vocale…”

Vlad Russo: „Cineva spunea că e ca un exercițiu de dicție…”

Alex-Leo Șerban: „Aproape, într-adevăr, dar îmi place foarte mult și asta poate ar trebui să ne spună Vlad Russo, de ce a insistat să se scrie cu literă mică. Eu sunt un mare amator de litere mici și mă interesează această explicație.”

Vlad Russo: „Într-adevăr, a insistat să se scrie cu literă mică, pentru că în fond e ca un continuu, deși el începe firește cu textul despre „Revizorul”, pentru că „Revizorul” a deschis, ca să spun așa, procesul Pintilie, a deschis cazul Pintilie. Doar firește în spatele procesului, în spatele „Revizorului” se află nu puține spectacole și două filme memorabile, făcute în România, așa încât este un continuu, nu este nicio întrerupere în această activitate, care se reflectă aici începând cu deschiderea cazului.”

Europa Liberă: După părerea mea, dacă îmi permiteți și mie o interpretare, cred că am putea spune magazinul cu amintiri al lui Pintilie sau lada cu amintiri?

Vlad Russo: „Asta și este – o ladă cu amintiri, da.”

Europa Liberă: E o carte, însă, în care vă invit să pătrundem, domnilor, și în care luând cunoștință cu o mulțime de fețe ale lui Lucian Pintilie, cu regizorul care ține un jurnal de creație, cu același regizor care în România se vede interzis de autorități, în schimb are succes în străinătate, cu omul, scriitorul care pune pe hârtie pagini de confesiune despre relațiile sale personale cu cei apropiați, fatalmente oameni din lumea teatrului sau a filmului, regizorul care în sfârșit dă la iveală carnetele sale, omul din interviuri și, nu în ultimul rând, regizorul care colecționează cronici și autorul acestei cărți, care ba se persiflează, ba se ia în serios și care la un moment dat scrie o frază memorabilă: Omul devine liber atunci când hotărăște să fie liber. Din cartea asta și nu numai din ea vă întreb: când credeți că a decis Pintilie că e un om liber? Dle Alex-Leo Șerban?

Alex-Leo Șerban: „Da, greu de răspuns. Iarăși îmi puneți întrebări încuietoare. Aș mai adăuga un lucru la lista de însușiri ale lui Pintilie. Ați spus regizorul, creatorul ș.a.m.d., aș mai spune un lucru – îndrăgostitul. Sunt pagini absolut extraordinare.”

Europa Liberă: Atunci când vorbeam despre paginile de confesiune, cam pe acolo voiam să merg.

Alex-Leo Șerban: „Cam pe acolo, dar voiam să subliniez acest cuvânt, care mie mi se pare absolut esențial în cazul lui Pintilie. Este un om pasionat, este un pasional. Și acest lucru se vede atât în iubirile lui, există pagini absolut splendide despre Clody Bertola, de pildă, există și în, hai să zicem, excomunicările lui, paginile pe care… sau cele câteva, două-trei pagini pe care i le consacră lui Cristian Tudor Popescu, după o cronică destul de… hai să zic cu un cuvânt blând, injustă, la un film al lui Pintilie, acest om cred că a fost liber în momentul în care, iată, această carte o spune foarte bine, a putut să se confeseze paginii, a putut să scoată din el tot ceea ce în societate, să zicem, în lumea cinematografică, în relația cu autoritățile ș.a.m.d. nu a putut fi.

Deci, mie mi se pare că această carte este cu atât mai prețioasă, cu cât ne arată acest Pintilie cu inima lui pusă deschisă, dezgolită și există, cum spuneam, aceste pagini absolut extraordinare în care îl regăsim pe Pintilie. Sigur că putem spune că în toate spectacolele, în toate filmele lui se regăsește creatorul Pintilie, dar aici este vorba de omul Pintilie, în primul rând. Și pentru mine acest lucru a fost poate lucrul cel mai interesant în legătură cu această carte, dincolo de cronici, de reacțiile lui la cronici, de felul în care și-a conceput spectacolele ș.a.m.d., pentru mine a fost o revelație să îl cunosc pe Pintilie cu care am avut relații absolut întâmplătoare de-a lungul ultimilor 13 ani, să zicem.”

Europa Liberă: Ceea ce mi se pare foarte interesant în cartea asta e că a zice Pintilie însuși pare a lua cunoștință de sine, trecând de la o pagină la alta a cărții. E corect, dle Russo?

Vlad Russo: „Da! De asta sunt convins și asta și spuneam când vorbeam despre inserturile pe care astăzi, recte la perioada în care s-a alcătuit cartea, a simțit nevoia să le bage în propriile lui texte de acum 20 de ani. Revenind la problema libertății, eu cred că în raport cu ceea ce există în afara noastră, inclusiv cenzura, Lucian Pintilie a fost întotdeauna liber. Singurul față de care n-a fost liber a fost el însuși. Și se vede și aici că există un mic demon, un dublu, care îl împunge permanent.”

Europa Liberă: E cineva care se îndoiește în permanență de Pintilie în sufletul lui Pintilie.

Vlad Russo: „Da, da, da. Sigur!”

Alex-Leo Șerban: „Da, dar asta-i libertatea lui.”

Vlad Russo: „Dar asta vreau să spun. Este până la urmă și definiția libertății – să nu atârni decât de tine. Că acest tine-sine reprezintă un dublu un pic malefic și un pic… asta este altceva, dar cred că de aici este și sursa libertății sale.”

Alex-Leo Șerban: „Și asta îl face fascinant, pentru că, dacă ai fost un creator blând, bun ș.a.m.d., astea ar interesa mai puțin, dar Pintilie este un dionisiac…”

Vlad Russo: „Și un om foarte viu.”

Alex-Leo Șerban: „Da, absolut.”

Europa Liberă: Domnilor, am mai descoperit în această carte și un Lucian Pintilie pe care, drept să vă spun, nu mi l-aș fi imaginat – un ins anxios, care, sub aparenta sa stăpânire de sine pe care regizorul trebuie s-o aibă atunci când comunică cu cei din jur, sub calmul acesta al maestrului, ascunde neliniști, slăbiciuni, temeri de om slab. La un moment dat vorbește despre faptul că singurul său protector la un moment dat era Clody Bertola, soția sa; pare că simțea un sprijin și în Toma Caragiu într-o anumită perioadă a creației sale. În ce altceva și-a mai găsit tăria acest scriitor, dle Alex-Leo Șerban?

Alex-Leo Șerban: „Apropo de Clody Bertola și de relația aceasta nevrotică, până la urmă, pe care o are cu Clody și cu cei din jur, există o pagină absolut memorabilă în care povestește cum la Sevilla fiind s-a dus cu Clody la o coridă. Și Clody, care este fragilitatea întruchipată, o ființă extraordinar de vulnerabilă, în acel moment precis a fost cea care l-a îmbărbătat pe Pintilie care era absolut terminat.”

Vlad Russo: „Și l-a ajutat să iasă de pe stadion de acolo…”

Alex-Leo Șerban: „Exact, exact! Tăria femeilor dintotdeauna.”

Europa Liberă: Dle Russo, aceeași întrebare: În ce anume și-a mai găsit tăria, după părerea Dvs., firește, regizorul și scriitorul Pintilie?

Vlad Russo: „Eu cred că – și e vizibil în carte – a existat și o mare speranță, în pofida a orice. Carierea lui de cineast care în fond a fost retezată odată cu interdicția de a fi jucat și de a fi… cu pauza, ca să spun așa, care nu era o pauză a filmului după „D’ale carnavalului”, deci a existat o speranță, în pofida a tot ce se întâmpla cu el, că va ajunge la un moment dat să facă film în România și despre România și cred că asta l-a ținut oarecum tare…”

Alex-Leo Șerban: „Și el, într-adevăr, a făcut, dacă ne uităm la filmografia lui, e foarte interesantă. El, practic până la căderea lui Ceaușescu, a făcut trei filme. A făcut „Duminică la ora 6”, a făcut „Reconstituirea”, a făcut „De ce trag clopotele, Mitică?”, care nu a…”

Vlad Russo: „Și a mai avut un film…”

Alex-Leo Șerban: „Exact, dar care nu s-a văzut la noi, dar după ’89, după ’90, practic, el a făcut film după film timp cam de doi ani…”

Vlad Russo: „Cam la trei ani…”

Alex-Leo Șerban: „Cam doi, doi-trei…”

Europa Liberă: Ceea ce vreau să vă întreb în final, pornind de la o sugestie a domnului Russo, care spune că această carte ar putea fi privită ca un bilanț. N-ar putea fi privită însă și ca o provocare pe care ne-o adresează și și-o adresează Pintilie, dle Alex-Leo Șerban?

Alex-Leo Șerban: „Este o provocare. Eu cred că tot ce face Pintilie este o provocare. El ne provoacă continuu. Acesta este marele lui merit, dacă pot să folosesc un cuvânt atât de tocit. Eu cred că este nevoie de Pintilie și aici vreau să spun un lucru care mă preocupă de câtva timp. Discutând cu un tânăr confrate care a văzut ultimul său film, mi-am dat seama că această carte este foarte, foarte necesară pentru a ne da seama de, folosesc un cuvânt mare, dar este absolut potrivit, de magnitudinea lui ca artist.”

Vlad Russo: „De geniul său. De ce să nu spunem geniu?”

Alex-Leo Șerban: „Hai să spunem geniu. Pentru că există această tentație la această tânără generație de a-l considera un regizor care face filme mai bune sau mai rele. Niciun regizor nu este egal de la un capăt la altul al carierei sale. Or, tot ceea ce în cuvintele acestui confrate se numește pintilism, eu cred că nu putem să facem abstracție de acest lucru și nu este bine să facem, pentru că acesta este de fapt geniul lui Pintilie. Acela de a vorbi deja așa cum vorbim de Fellini, că Fellini spunea: După moartea mea, voi rămâne ca adjectiv – fellinian. Ei, Pintilie rămâne prin pintilismele lui și, dacă le scoatem din ecuație, atunci nu prea mai are rost să mai vorbim.”

Europa Liberă: Domnilor, iată că ne-am apropiat de sfârșit. În încheierea discuției noastre vă mulțumesc pentru participare, dle Alex-Leo Șerban, vă mulțumesc și Dvs., dle Vlad Russo; mulțumesc editurii Humanitas, în primul rând, pentru bucuria pe care ne-a făcut-o și autorului că v-a încredințat manuscrisul acestei cărți.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG