Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Dacă lucrurile mergeau de la început cum trebuie, poate că R. Moldova era acum foarte aproape de UE”


Igor Boţan

Punct de vedere săptămânal în dialog.


Europa Liberă: Mai întâi, vreau să vă întreb: în ce ordine vor fi îndeplinite cele 28 de condiții înaintate de Uniunea Europeană, în special de Comisia Europeană, pentru a acorda banii promiși Guvernului de la Chișinău?

Igor Boțan: „Ordinea este stabilită în Anexa la Memorandumul pe care Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană l-au semnat la 23 noiembrie. Lucrurile sunt clare – există 28 de condiționalități. Ele trebuie îndeplinite de-a lungul anului viitor. Autoritățile spun că deja primele zece practic sunt îndeplinite, de aceea nu ar trebui să existe niciun fel de… Prima tranșă trebuie să vină în primele trei luni de zile, după ce va exista un aviz pozitiv asupra îndeplinirii condiționalităților.”

Europa Liberă: Să vorbim despre primele zece. Sunt cele mai lesnicioase?

Igor Boțan: „Nu putem spune că sunt cele mai lesnicioase. Sunt condiții pe care Guvernul Republicii Moldova a promis și a încercat să le implementeze în al doilea trimestru al anului curent în așa-zisa Foaie de parcurs. Am auzit că autoritățile deja declaraseră că aceste primele zece condiții ca și cum sunt îndeplinite. De fapt, sunt foarte multe lucruri care au fost îndeplinite nu tocmai în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Mă refer la aspectul transparenței decizionale, la modul în care au fost argumentate reformele la care fac referință autoritățile. În primul rând, este vorba despre implementarea prevederilor Strategiei reformei administrației publice, legea privind Guvernul cum se implementează; ea a fost adoptată încă în luna iulie, dar nu au fost încă elaborate documentele secundare care trebuie să arate cum vor funcționa aceste noi ministere. Sigur că s-au făcut anumite progrese, dar este prea departe să vorbim despre un impact pozitiv al acestei reforme.”

Europa Liberă: Apropo, opoziția parlamentară spune că Guvernul reformat și optimizat va fi mai scump decât cel precedent.

Igor Boțan: „Există astfel de temeri, pentru că, așa cum spuneam, actele care urmau să însoțească acest proiect de lege nu au fost elaborate așa încât toată lumea să se convingă că există o argumentare puternică din punctul de vedere al funcționalității noii structuri. E bine că viceminiștrii sunt înlocuiți cu secretarii de stat, ar fi bine ca acești secretari de stat să aibă stabilitate în serviciu și să fie depolitizați, dar puțină lume crede că așa se va întâmpla. Există și alte condiționalități foarte importante, despre care Guvernul spune că, iată-iată, le îndeplinește, dar există semne de întrebare. Este vorba și despre Legea privind serviciul vamal, este vorba despre Legea privind Curtea de Conturi; sunt legi cu implicații majore pentru o bună funcționare a instituțiilor administrației publice. De asemenea este vorba despre Agenția pentru soluționarea conflictelor, care este extrem de importantă în procesul de soluționare a litigiilor în domeniul achizițiilor publice până când acestea ajung în justiție.”

Europa Liberă: În aparență sunt niște legi birocratice, sunt niște texte de scris și de trecut prin Parlament. De ce atât de greu sunt îndeplinite aceste angajamente?

Igor Boțan: „Aceste legi se adoptă cu greutate, pentru că într-adevăr, dacă e vorba de birocrație, de funcționalitate, ele trebuie scrise foarte, foarte bine și atunci consecutivitatea acțiunilor care trebuie îndeplinite sau aplicate contează foarte mult.”

Europa Liberă: Spicherul Candu sugera ori chiar spunea la recentul for de evaluare a parcursului european că nu are cine face acest lucru.

Igor Boțan: „Păi, sigur că nu are cine face acest lucru, pentru că înalții demnitari știm că au fost implicați în fraude bancare, în alt gen de fraude, au împărțit între ei instituțiile de drept și de reglementare. Sigur că aveau alte preocupări.”

Europa Liberă: Adică, meritocrația dată la o parte își face efectul?

Igor Boțan: „Își face efectul… Dacă lucrurile mergeau de la început cum trebuie, cum se prevedea încă în 2009, poate că acum Republica Moldova era foarte aproape de Uniunea Europeană și poate Uniunea Europeană ar fi dat și o perspectivă de integrare, iar acum…”

Europa Liberă: Dar Uniunea Europeană acum barem cere să se clarifice cine a furat banii?

Igor Boțan: „Tocmai de asta în condiționalitățile la care ne referim astăzi figurează și această agenție privind recuperarea banilor. În acele condiționalități mai sunt lucruri foarte importante privind funcționarea sistemului bancar, lucruri legate de climatul investițional din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Deci, sunt condiții inegale, cum ar veni – unele sunt lesne de îndeplinit, altele sunt foarte dificile, cum ar fi, de exemplu, asigurarea condițiilor de desfășurare a scrutinelor?

Igor Boțan: „Este adevărat. Și aceste lucruri trebuie luate în considerare, mai cu seamă că vedem că se întâmplă lucruri foarte, foarte stranii în domeniul respectării drepturilor omului, în domeniul funcționării justiției.”

Europa Liberă: Înseamnă asta că autoritățile de la Chișinău trebuie să umble și la legea buclucașă privind sistemul mixt de votare a viitorilor parlamentari?

Igor Boțan: „Acest lucru cred că nu se va întâmpla, pentru că avem mesajul foarte clar din partea autorităților…”

Europa Liberă: Chiar dacă Comisia de la Veneția va spune că e nemulțumită?

Igor Boțan: „Comisia de la Veneția nu are cum să fie mulțumită de modul în care au fost luate în calcul aceste recomandări, mai cu seamă dacă ne referim la faptul că pentru circumscripția uninominală europeană, ca să-i zicem așa, numărul de alegători este de peste zece ori mai mare decât pentru circumscripția, de exemplu, din America de Nord sau din Rusia. Sunt lucruri săritoare în ochi.”

Europa Liberă: Și atunci?

Igor Boțan: „Și atunci se va pune accentul pe necesitatea respectării suveranității Republicii Moldova și pe angajamentul autorităților de a menține parcursul european al țării noastre.”

Europa Liberă: Și atunci, un Buchicchio sau un alt membru al Comisiei de la Veneția nu este în drept să se întrebe: La ce bun ne-am mai răcit noi gura, dacă recomandările nu au fost luate în calcul?

Depinde și modul în care reacționează cetățeanul Republicii Moldova atunci când un sistem electoral cu care s-a deprins de-a lungul a mai bine de 20 de ani este înlocuit cu unul despre care se spune tot în studiile și recomandările Comisiei de la Veneția că este un sistem pentru sacii cu bani

Igor Boțan: „Aceste întrebări sunt mai degrabă importante pentru cetățeanul Republicii Moldova. Uniunea Europeană își demonstrează toată deschiderea să ajute Republica Moldova. Depinde și modul în care reacționează cetățeanul Republicii Moldova atunci când un sistem electoral cu care s-a deprins de-a lungul a mai bine de 20 de ani este înlocuit cu unul despre care se spune tot în studiile și recomandările Comisiei de la Veneția că este un sistem pentru sacii cu bani.”

Europa Liberă: Am înțeles. Întrebarea de final: Cine și cum va stabili dacă condițiile sunt îndeplinite cu bună-credință și nu de ochii lumii, astfel încât la virarea banilor Comisia Europeană să zică: „Da, Chișinăul a făcut tot ce i-a stat în puteri”?

Igor Boțan: „Răspunsul la întrebarea Dvs. se regăsește în memorandumul semnat de autoritățile moldovene și cele europene. De evaluarea modului în care au fost respectate aceste condiții vor fi responsabili experți atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Cine o să-i aleagă pe acești experți, nu cumva premierul Filip?

Igor Boțan: „Probabil, din partea autorităților moldovene așa va fi, dar noi știm că instituțiile europene sunt foarte exigente și experții lor sunt de o calitate foarte, foarte bună.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG