Linkuri accesibilitate

Ileana Cotrubaș 1978: „Este cert că tot sistemul trebuie schimbat”


Ileana Cotrubaș pe coperta unui disc Sony cu arii din opere celebre

Pe marginea unui interviu cu celebra soprană română, acordat lui Noël Bernard.

S-a vorbit și s-a scris mult săptămîna asta despre un regres al democrației în România, de mai multe decenii, pe care l-ar demonstra atitudinea guvernului față de demonstrațiile desfășurate în întreaga țară, începînd de vinerea trecută. În cultura politică a României, progres și regres rămân însă niște termeni foarte labili, care descriu mai curînd ceea ce în istoria recentă a fost un fel de a bate pasul pe loc, în mai toate domeniile de activitate. Cel al culturii în general nu a făcut excepție, iar superabundența de miniștri perindați la căpătîiul ei în ultimii 30 de ani a făcut aproape rizibile noțiuni ca progres sau strategie culturală.

Criza pe care o parcurge instituția Operei române, începînd cu cea bucureșteană - urmărită și analizată cu pertinență pe blogul cultural Despre Operă – este o bună ilustrare a ceea ce se petrece pe multiple planuri în România de astăzi, trasă la fund de incompetență, corupție, conservatorism, temporizare, și naționalism al celor ce o conduc la cele mai diferite nivele. Anularea de două ori a concursului pentru desemnarea directorului Operei Naționale din București și menținerea în funcție, temporar, se spune, dar parcă fără sfîrșit, a contestatului Ștefan Ignat, este unul dintr-o mulțime de exemple posibile.

Cultură și politică: Despre opera română, un dialog între Ileana Cotrubaș și Noël Bernard (mai 1978)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:22 0:00
Link direct

Cînd spui „România de astăzi”, nu poți să nu te gîndești la „România de ieri”, cu întrebarea, în consecință, a fost aceasta din urmă diferită? Arhiva istorică a postului nostru, Radio Europa Liberă, se îmbogățește încet cu materiale suplimentare pe care le vom pune în curînd la dispoziția tuturor, online, iar printre ele se află un și remarcabil interviu luat în mai 1978 de directorul de atunci al Serviciului românesc, admirabilul ziarist Noël Bernard, sopranei Ileana Cotrubaș, celebră reprezentantă a școlii românești de canto.

Ileana Cotrubaș în rolul Susanei în „Nunta lui Figaro” (1973)

Regres, progres, la Opera Română? Noël Bernard îi spunea atunci Ilenei Cotrubaș: „Publicul merge în număr mare la operă, în același timp, în România, apar articole în presa de acolo, unde se vorbește despre reprezentații de operă la care apar 50-40-30 de spectatori. Și nimic nu e mai trist pentru un artist decât să cânte în fața unei săli goale.”

Ileana Cotrubaș îi dădea dreptate și aducea mărturia ei: „am fost la un spectacol de operă și am fost foarte prost impresionată. Trebuie să zic că am fost foarte tristă. M-a durut sufletul să văd cât de scăzut este nivelul teatrului nostru liric din ziua de astăzi. Și nu pot să-mi dau seama de ce?! Pe vremea studenției mele, sălile erau pline, nu găseai un loc liber. Spectacolele erau de un nivel artistic foarte înalt. Toată experiență pe care am căpătat-o noi, la spectacolele noastre de operă, de acum zece ani sau de acum 12-15 ani, este de nerecunoscut în ziua de astăzi și nu pot să-mi dau seama de ce. Voci avem! Poate ne lipsesc anumiți maeștri cu care să se formeze o companie de un nivel mai înalt artistic sau poate artiștii noștri nu mai sunt interesați, sau sunt plafonați, sau sunt dezamăgiți… le lipsește ceva!”

În același interviu, marea soprană română nota și că: „Am ascultat în acest spectacol de operă voci care, pur și simplu, nu mai există. Adică, ar trebui persoanele respective - ori să fie pensionate, ori...; este cert că tot sistemul trebuie schimbat... La noi, cred, există un fel de milă acuma: „Să-l mai lăsăm, săracu’, mai are și el doi-trei ani până la pensie, să-l mai ținem oleacă”. De ce să avem mila asta, când într-o meserie nu poți să lucrezi cu milă? Nici să tai în carne vie, să spunem așa, însă în momentul când nu mai corespunde cineva în sectorul respectiv - s-a terminat!”

Ileana Cotrubaș dădea în interviul ei cu Noël Bernard și un exemplu concret de proastă diplomație culturală, evocînd numele unui artist de prestanță, dirijorul Riccardo Muti.

„Probabil, foarte multe persoane din România, nu știu, a fost invitat Riccardo Muti, care este unul din marii dirijori în ziua de astăzi, a fost invitat să dea un concert pentru sinistrați și el, cu toată dragostea, a acceptat. [Noël Bernard: După cutremur?] „După cutremur, da. Fără onorar, numai i se plătea drumul, și a acceptat! S-a dus la ambasada de la Londra și, pentru că este un tip foarte ordonat, a vrut să aibă viza de intrare în România, deși putea să o primească direct la intrarea în România. I s-a cerut pentru această viză 30 de lire sterline. Bineînțeles că pentru el 30 de lire nu e o sumă, însă... «Eu, după ce că sunt Riccardo Muti, un om foarte ocupat și cu responsabilitățile care le am, accept să fac un concert pentru sinistrați în România, fără să fiu plătit, și mi se cere pentru o viză de intrare 30 de lire sterline!» Asta i s-a părut de râsul lumii și a spus: „Mulțumesc foarte mult, nu mai plec în România!” De ce? pentru că consulul de la Londra habar nu are cine-i Riccardo Muti.

Deci, de ce să punem în posturi de răspundere asemenea persoane? Un Consul trebuie să cunoască artiștii de renume, trebuie să știe care este situația în țară, să știe care-i situația în străinătate pe plan artistic, să știe cu cine are de-a face. [...] Habar nu au! Nu vin la operă; de ce sunt plătiți cu banii care-i primesc în posturile lor? Deși ei sunt obligați să facă lucrurile astea, pentru că asta este responsabilitatea lor. Sunt foarte multe chestii care ne trag pe noi înapoi...”

Ce să mai spui? Fără comentarii...

XS
SM
MD
LG