Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Ei au făcut totul ca acum domnul Dodon și partidul domniei sale să crească ca pe drojdie”


Punct de vedere săptămânal în dialog.

Liberalii care fac parte din guvernul Republicii Moldova și-au trimis demisiile premierului Pavel Filip. Partidul Liberal a decis să părăsească coaliția de guvernare și să treacă în opoziție în urma reţinerii primarului general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă, care este și prim-vicepreședinte al Partidului Liberal, bănuit de trafic de influență.

Europa Liberă: Atunci când liberalii au anunțat decizia de a renunța la participarea, fie și simbolica la guvernare, mulți întrebau dacă nu cumva, este prea personalizat decizia, fiind vorba despre primarul Dorin Chirtoacă, nepotul președintelui partidului și dacă nu era reținut sau acuzat pentru niște „fapte inexistente așa cum spune Mihai Ghimpu ar fi stat bine mersi în banca guvernării liberalii.

Igor Boțan: „Răspunsul la aceasta întrebare a fost formulat explicit de către președintele PL, domnul Mihai Ghimpu, care a spus foarte clar că din punctul de vedere al domniei sale atât ministrul Chirinciuc cât și primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, sunt tratați inechitabil de către justiția moldovenească care iată îi persecută fără a avea probe concludente, deci asupra lor se exercită presiuni de ordin politic.”

Europa Liberă: Într-o discuție mai veche eu l-am întrebat care-i limita pe care nu o poate răbda, până unde poate să tolereze un amalgam care nu întotdeauna îi convine. Iese că asta-i ultima redută pe care dânsul nu o poate accepta?

Igor Boțan: „Probabil, așa este, dar pentru a înțelege care sunt limitele pe care le poate îndura, răbda PL și domnul Mihai Ghimpu...”

Europa Liberă: ...de dragul euro-integrării.

Igor Boțan: „...exact, de dragul euro-integrării. Trebuie să înțelegem în ce context politic se află societatea și PL. Iar contextul politic pornește de la inițiativa liderului PD care și-a pus drept scop modernizarea clasei politice și eliminarea din această clasă politică a elementelor corupte, învechite și așa mai departe...”

Europa Liberă: Ceea ce vrea și electoratul?

Igor Boțan: „Ceea ce vrea și electoratul, este adevărat. Deci liderul democrat a pronunțat aceste cuvinte. Este adevărat că înainte de a pronunța această opțiune și acest scop politic, procurorul general adjunct, vara trecută, afirma într-un interviu că începând cu ziua de 1 august 2016 procuratura va începe să deschidă dosare penale, inclusiv liderilor și unor figuri foarte importante din partidele politice și iată că acum PL i-a venit rândul să nimerească sub șenilele acestui buldozer care a fost lansat și trebuie să înțelegem că acest proiect politic pe care-l desfășoară PD are victimele sale. Atunci când domnul Mihai Ghimpu spune că „justiția îl tratează” pe domnia sa și partidul pe care îl conduce „inechitabil politizat”, domnia sa uită că a fost arhitectul politizării instituțiilor de drept și de reglementare.”

Europa Liberă: Răul cu binele lui. Acum în ceasul al doisprezecelea, ne putem aștepta că Mihai Ghimpu va scoate dosare, liste astfel încât să ne convingem că și pe flancul democraților există material penal?

Igor Boțan: „Eu cred că este exclus un astfel de comportament al domnului Ghimpu pentru că am văzut semnalele pe care le-a lansat domnul Ghimpu pentru societate și pentru liderul democraților. Domnul Ghimpu a evitat să-l atingă măcar cu o floare pe liderul partidului...”

Europa Liberă: ...asta pentru că nu are probă, așa a spus.

Igor Boțan: „Dacă nu are probă atunci răspunsul la întrebarea dumneavoastră este evident. Nu are cu ce, și chiar dacă ar avea cu ce, s-ar abține să facă acest lucru pentru că domnul Ghimpu a admis dimpotrivă că poate fi arestat chiar domnia sa.”

Europa Liberă: Adică este în poziție de apărare și din această cauză este prudent?

Igor Boțan: „Cred că este prudent și este foarte vulnerabil mai cu seamă dacă luăm în considerație interviul pe care fostul coleg al domnului Mihai Ghimpu, domnul Anatol Șalaru, l-a oferit postului de Radio Europa Liberă în care a arătat, să sperăm că acest lucru cumva poate fi și dovedit, ...”

Europa Liberă: ...atunci a afirmat să zicem așa.

Igor Boțan: „...bine, a afirmat că Mihai Ghimpu a făcut uz de pârghiile de care a dispus PL. Deci nu putem spune că PL nu a avut pârghii. Ba da, a avut și Mihai Ghimpu a fost promotorul acestei idei de politizare a instituțiilor de drept și de reglementare.”

Europa Liberă: Și totuși pedanteria cu care procurorii, anchetatorii prezintă motivele pentru care Dorin Chirtoacă a fost reținut, care sunt lipsă altă dată, nu vi se pare totuși un avertisment și la adresa altora? Păzea, nimeni nu este în siguranță dacă măcar v-ați gândit la vreo șmecherie.

Igor Boțan: „Ba da, atunci când s-a anunțat campania de modernizare a clasei politice, de schimbare a acesteia s-a avut în vedere că va trece tăvălugul peste toți, cu excepția celui și al intereselor celui ce a pronunțat această decizie de a moderniza clasa politică.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că dânsul este fără cusur sau că este protejat de justiție?

Igor Boțan: „Asta înseamnă că el controlează situația, deja este cu cusur sau nu noi nu putem ști. Dacă controlează situația în baza protocolului secret pe care Mihai Ghimpu l-a promovat și l-a susținut, atunci așa s-a întâmplat că două victime ale fostei Alianțe pentru Integrare Europeană, mă refer la liberal democrați și liberali, iată să fie jertfite, iar cel care a avut inteligență să-și ia pârghiile cele mai puternice, pârghiile care pot deschide dosare penale și pot desfășura anchete, acela este învingător. Acesta este prețul pe care liberalii și liberal democrații trebuie să-l plătească pentru ceea ce au făcut în secret faţă de noi, cetățenii.”

Europa Liberă: Adică dacă s-au retras în camera obscură și au semnat protocoale secrete să fie buni să suporte consecințele ei în primul rând, asta spuneți dumneavoastră?

Igor Boțan: „Exact, asta vreau și sper că Dorin Chirtoacă va ști și va putea să se apere, dar trebuie s-o facă cu argumente. Învinuirile împotriva lui Dorin Chirtoaca și cele împotriva domnului Chirinciuc, eventual împotriva domnului Ghimpu, trebuie dovedite și ele. Aici Mihai Ghimpu are multă dreptate atunci când spune despre cum sunt compilate aceste învinuiri și cum sunt prezentate faptele.”

Europa Liberă: Deci întrebarea cine-s judecătorii? Dacă ne întrebăm noi, societatea, câtă încredere au politicienii, dar mai ales, societatea câtă încredere are în cei care îi trimit pe banca acuzaților pe politicieni.

Igor Boțan: „Societatea nu are încredere pentru că societatea știe că aceste instituții au fost politizate și chiar dacă ulterior s-a mimat constituirea unor comisii de concurs ş.a.m.d. noi știm că lucrurile s-au făcut atunci, în 2009-2010, când au fost aceste instituții politizate până în măduva oaselor, iar acum vedem efectele.”

Europa Liberă: Oamenii totuși sunt mulțumiți atunci când cineva este luat de guler, dar și partenerii occidentali asta cer.

Igor Boțan: „Corect, eu sunt cu ambele mâini pentru ca cei vinovați, nu contează din ce partid sunt, să fie anchetați și, să fie pedepsiți, dacă sunt vinovați.”

Europa Liberă: Vă deranjează metoda?

Igor Boțan: „Mă deranjează metoda și aș vrea să invoc, cred că am mai făcut-o, romanul Agathei Christie „Zece negre mititei” în care judecătorul care i-a executat cu de la sine putere pe niște criminali despre care știa cu certitudine că sunt criminali la urmă s-a executat pe sine însuși ca dreptatea să fie absolută. Deci eu aștept de la cei care au pornit tăvălugul la urmă să procedeze exact așa cum a procedat eroul principal din acest roman al Agathei Christie.”

Europa Liberă: Dacă apucăm să vedem și sfârșitul.

Igor Boțan: „Dacă apucăm să vedem și sfârșitul. Cel puțin sfârșitul politic al celor care opt ani de zile au distrus, hai să spunem așa, visul european al Republicii Moldova, iar acum ne amenință că iată vine Dodon și socialiștii cu ideea lor euro-asiatică. Păi ei au făcut totul ca acum domnul Dodon și partidul domniei sale să crească ca pe drojdie.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG